Ce este o "cafenea pentru reparații"

×
Publicitate

Oamenii moderni aruncă prea uşor obiectele care se strică, înlocuindu-le cu unele noi. Astfel, durata de viaţa a acestora scade şi ele ajung în număr mare la gropile de gunoi. Dar nu trebuie să fie neapărat aşa.

În tot mai multe oraşe din lume există locuri unde se întâlnesc oameni care ştiu să repare diverse obiecte. Fac schimb de experienţă şi îi învaţă şi pe alţii.

Într-o încăpere ce arată ca un atelier se întâlnesc o mână de oameni din Canberra (capitala Australiei) care încearcă să țînă piept societățîi de consum. Ei cred că abundența ne-a făcut risipitori. În timp ce părinții și bunicii noștri își reparau hainele, pantofii și tot ce se strica prin casă, de cele mai multe ori noi cumpărăm altele.

Atelier reparatii

Membru atelier: "Mama mea a copilărit în timpul Marii Crize și a celui de-al Doilea Război Mondial, așa că se pricepea să repare o mulțime de lucruri pe care oamenii le reparau pe vremuri. Dar cred că noi nu mai știm și e important ca aceia dintre noi care mai știu, să-i învețe și pe alții."

Oameni pricepuți să repare orice sunt găsiți la o cafenea. O bluză agățată, o pereche de căști, o sonerie sau o bicicletă, pleacă de acolo cu obiectele reparate, dar și cu o lecție despre cum să și le repare singuri.

Atelier reparatii

Membru atelier: "Orice obiect care se poate repara e un obiect în minus pe care îl aruncăm, mai ales că o mulțime de probleme sunt simplu de rezolvat."

Reparățiile înseamnă economii pentru fiecare, dar și un mic ajutor pentru mediu. Potrivit ONU, anual ajung la gunoi între 20 și 50 de milioane de tone de electrocasnice. În fiecare țară ajung anual la gunoi cantități uriașe de textile.

Membru atelier: "Sunt atât de multe lucruri care ajung la groapa de gunoi fără să fie nevoie. Cumpărăm tot timpul lucruri noi și tot fără să fie neapărât nevoie."

Atelier reparatii

Ideea unei "cafenele pentru reparații" a apărut prima oară la Amsterdam și s-a răspândit rapid. Acum sunt peste 1.600 în toată lumea.

Pe Instagram-ul Știrile ProTV găsiți imaginile momentului din România, dar și din lume!  

CLICK AICI pentru a instala GRATUIT aplicația Știrile ProTV pentru telefoane Android și iPhone!

Articol recomandat de sport.ro
De la „strivit” mingi de tenis la scris cărți, afaceri și modeling: Ana Bogdan și-a găsit ocupație după retragere
De la „strivit” mingi de tenis la scris cărți, afaceri și modeling: Ana Bogdan și-a găsit ocupație după retragere
Citește și...
61996105
Sărbătoare la un zoo unde s-a născut un pui de girafă. Are 71 de kg

Un nou-născut de 71 de kilograme şi 1,80 metri înălţime s-a alăturat familiei de girafe de la o grădină zoologică din Florida.

61996062
Festivalul ”Half is Free”, sâmbătă, la Cluj-Napoca

Este prilej de cumpărături la jumătate de preţ, la Cluj-Napoca.

61995903
Momentul în care o șoferiță lovește un Maserati, un Audi și un BMW într-o parcare. VIDEO

O șoferiță din China a reușit isprava de a lovit un Maserati, un Audi și un BMW în timp ce încerca sa dea cu spatele pentru a ieși dintr-o parcare.

Recomandări
Luca niculescu id291953 inquam photos george calin
Miniștrii premierului Luca Niculescu spun că au un singur obiectiv comun: să lucreze cât mai urgent la rectificarea bugetară

În dimineața zilei de 21 octombrie, oamenii din echipa premierului Luca Niculescu s-au prezentat la ministerele pe care le vor conduce. Unii s-au bucurat și de prezența premierului la schimbul de ștafetă.

facebook
Meta, amendată cu 25 de miliarde de dolari în SUA. Ce a descoperit instanța despre datele utilizatorilor Facebook

Compania Meta se confruntă cu o sancțiune de proporții, după ce un judecător din statul american New Mexico a decis că firma a indus publicul în eroare ani la rând în privința modului în care gestiona datele utilizatorilor.

Vlcsnap 2026 10 21 19h35m21s729
România a ajuns să importe semințe de plante medicinale, deși avea o tradiție în cercetare. Ce s-a ales de stațiunea de la Fundulea

Renumită cândva pentru cercetarea din domeniul tincturilor și ierburilor terapeutice, România importă până și semințe de plante medicinale.