Bărbatul care susține că a vorbit cu îngerii, în comă: „Mi-au spus că fratele și câinele meu vor muri și exact așa a fost”

62336022

Un bărbat susține că a ajuns în lumea de dincolo, unde îngerii i-au spus că fratele și câinele său urmau să moară peste câteva luni, iar predicția s-a dovedit exactă.

David Hanzel a fost în comă aproape două luni, după o infecție pulmonară severă și septicemie. Când s-a trezit a relatat „o experiență din viața de apoi”- Near Death Experience, NDE, o întâlnire cu îngerii care i-au dezvăluit viitorul, potrivit publicației Daily Star.

"Îngerii" i-au spus că câinele și fratele său "vor muri" - doar pentru ca acest lucru să se adeverească peste câteva luni mai târziu.

David Hanzel, acum în vârstă de 57 de ani, abia a supraviețuit după ce a dezvoltat o infecție pulmonară care s-a complicat cu septicemie, în septembrie 2015.

David susține însă că nu era la prima experiență de acest gen, pentru că a început să vadă și să audă morții încă de la vârsta de patru ani și, în ciuda faptului că s-a tot mutat din copilărie, aceștia l-au urmărit peste tot.

Când eram mai tânăr, aveam capacitatea de a auzi toate zgomotele (neobișnuite, n.r.). Auzeam șoapte [dar] părinții mei nu le puteau auzi. Îi auzeam pe [morți] închizând uși, luminile aprinzându-se și stingându-se. M-am săturat, toată viața mea se ducea de râpă și a trebuit să apelez la alcool și droguri pentru că oamenii spuneau "ești nebun". Știam despre îngeri de la cinci ani. Sunt atât de mișto. M-au protejat de multe lucruri în timpul vieții mele" a spus David.

Însă, contactul cu ființele divine care l-a tulburat cel mai tare a fost în perioada în care s-a aflat în comă.

Când [medicii] m-au internat, a trebuit să mă opereze. Aveam 70% din plămâni acoperiți de infecție și aveam septicemie, în tot corpul"- a relatat el.

Trei zile mai târziu, personalul medical le-a spus părinților lui David că acesta "nu va supraviețui".

A ajuns în Nirvana

David susține că a fost trimis în Nirvana: „Mi-au arătat cea mai frumoasă lumină albă-aurie. Era atât de frumoasă și erau toți acești îngeri, și toate celelalte lucruri care urcau în ea".

Dar, după ceea ce a părut a fi luni întregi petrecute cu ființele cerești, îngerii, rudele decedate și spiritele din alte lumi, bărbatul a spus că a trebuit să se întoarcă pe Pământ.

Mi-au spus că un alt motiv pentru care trebuia să mă întorc a fost pentru că fratele meu mai mare urma să moară. Am văzut, de asemenea, că și cățelușul nostru, Toto, avea să moară înaintea fratelui meu."

Experiența NDE l-a vindecat de toate bolile, spune el

David s-a trezit din comă pe patul de spital, două luni mai târziu, mai slab cu 45 de kilograme, întrebându-se dacă experiența a fost reală. „Am crezut pentru o vreme că a fost un vis, că nimic din toate acestea nu a fost real. Am început să trec prin depresie, pentru că vezi lumea altfel."

Dar, după ce afirmațiile „îngerilor” s-ar fi adeverit, David a spus că și-a dat seama că evenimentele nu erau produsul imaginației sale.

Încă mă îndoiam, dar apoi a murit cățelul meu. Exact cum au spus - a fost sfâșiată de ceilalți câini mari din casa părinților mei. Și apoi fratele meu, așa cum m-au avertizat, a fost diagnosticat dintr-o dată cu cancer pulmonar în stadiul patru și cu o tumoare pe creier, și a murit după patru luni. Așa că dovada a fost că totul s-a întâmplat exact cum am visat"

David mai pretinde că toate afecțiunile sale - inclusiv hipertensiunea, tulburarea severă de anxietate și presupusele leziuni cerebrale cauzate de comă - s-au vindecat în urma experienței de dincolo de moarte.

David și-a făcut un blog și oferă servicii de medium persoanelor interesate să comunice cu decedații

Articol recomandat de sport.ro
FOTO ”Catwoman” din atletism! Campioana olimpică i-a lăsat mască pe toți cu ținuta în care a câștigat cursa
FOTO ”Catwoman” din atletism! Campioana olimpică i-a lăsat mască pe toți cu ținuta în care a câștigat cursa
Citește și...
Operație pe creier la Oradea, pe un pacient treaz și conștient. Ce l-au pus doctorii să facă în tot acest timp

Un pacient în vârstă de 66 de ani, cu o tumoră cerebrală, a fost salvat printr-o intervenţie chirurgicală efectuată în premieră în judeţul Bihor, acesta fiind treaz şi conştient în timpul procedurii şi solicitat să vorbească şi să numere.  

O studentă și-a anulat amenda de parcare folosind inteligența artificială. ChatGPT i-a făcut contestația

O studentă a reușit să anuleze o amendă folosind inteligența artificială. Tânăra de 22 de ani a folosit Chat GPT pentru a-i scrie contestația, și a câștigat în instanță.

Vaca leneșă care a apelat la o stratagemă ca să evite mulsul de dimineață. „Doris are o personalitate fantastică"

Vaca leneșă a devenit celebră, atrăgând simpatii în online, pentru că a recurs la o stratagemă ca să evite mulsul de dimineață.

Recomandări
Bursele sociale pentru elevi se vor acorda și în vacanțe, ca până acum. Guvernul interimar a decis menținerea plăților

Bursele sociale pentru elevi se vor da și în vacanțe. Decizia a fost luată vineri de guvernul interimar. Asta după ce, în vară, a existat o propunere a Ministerului Educației, prin care aceste plăți să fie făcute doar pe perioada cursurilor.

Siegfried Mureșan, gata de o nouă rotativă pentru voturile PSD. Cum ar putea fi împărțită guvernarea în următorii ani

Președintele Nicușor Dan va semna sâmbătă decretul de desemnare a lui Siegfried Mureșan pentru funcția de premier, iar luni, documentul va fi publicat în Monitorul Oficial. 

Prima mare problemă raportată de Rusia în a doua zi a alegerilor parlamentare. Putin a găsit rapid vinovatul, dar fără dovezi

Autorităţile ruse au raportat sâmbătă mai multe atacuri informatice asupra sistemelor de vot şi liniilor de comunicaţii din ţară, în cea de-a doua zi a alegerilor parlamentare care se desfăşoară între 18 şi 20 septembrie, transmite Reuters.