Acte pentru bursa socială. Ce documente trebuie să depună elevii și studenții cu dificultăți materiale

62355419
Shutterstock

Pentru elevii și studenții care se confruntă cu dificultăți materiale, bursa socială reprezintă un sprijin important pentru a continua studiile.

Aceasta este acordată pe baza unor criterii specifice și necesită depunerea unui set de documente care să ateste situația socio-economică a solicitantului.

În acest articol, vei găsi informații esențiale despre ce acte sunt necesare, unde și când trebuie depuse, astfel încât procesul de aplicare să fie cât mai simplu și eficient.

Noul sistem de burse școlare pentru anul 2024-2025 aduce schimbări semnificative, menite să ofere un sprijin financiar mai bine adaptat diverselor nevoi și performanțe ale elevilor. Elevii și părinții trebuie să fie informați despre aceste modificări și să urmeze corect procedurile de solicitare pentru a beneficia de sprijinul financiar disponibil.

Tipuri de burse școlare

Pentru anul școlar 2024-2025, elevii pot beneficia de următoarele tipuri de burse:

Citește și
Ora de vară 2026. Cum și când se schimbă ora în România. Data exactă și reguli pentru schimbarea orei
Ora de vară 2026. Cum și când se schimbă ora în România. Data exactă și reguli pentru schimbarea orei

1. Bursa de excelență olimpică I

2. Bursa de excelență olimpică II

3. Bursa de merit

4. Bursa de reziliență (noutate)

5. Bursa socială

6. Bursa tehnologică

7. Bursa pentru mame minore

Este important de menționat că elevii din ciclul primar pot accesa doar burse sociale, în timp ce elevii din gimnaziu și liceu sunt eligibili pentru toate tipurile de burse, în funcție de criteriile specifice fiecăreia.

Bursa socială

Elevii din învățământul primar pot beneficia de burse sociale în anul școlar 2024-2025, conform reglementărilor în vigoare aprobate de Ministerul Educației. Acestea sunt destinate copiilor proveniți din familii monoparentale, orfanilor sau celor cu afecțiuni medicale, fiind acordate în baza criteriilor stabilite de Ministerul Educației.

Bursa socială este acordată pe bază de cerere, în funcție de situația materială, socială sau medicală a elevului, a familiei acestuia sau a reprezentanților legali.

Pentru a obține această bursă, elevii majori sau, în cazul minorilor, părinții, tutorii sau reprezentanții legali trebuie să depună o cerere la Comisia de management al burselor din unitatea de învățământ. Dosarul trebuie să includă documentele justificative care atestă eligibilitatea.

Un elev poate beneficia de o singură bursă socială, chiar dacă îndeplinește criteriile pentru mai multe categorii. Totuși, aceasta poate fi cumulată cu bursele de excelență olimpică (I sau II), bursa de merit, bursa de reziliență și bursa tehnologică. Bursele sociale sunt acordate inclusiv pe durata vacanțelor școlare.

Reguli privind absențele și acordarea bursei sociale

Elevii care acumulează 10 sau mai multe absențe nemotivate într-o lună nu vor primi bursa socială pentru luna respectivă.

Dacă absențele de 10 sau mai multe sunt justificate prin motive medicale, elevul sau reprezentantul său legal trebuie să prezinte documentele justificative în termen de 7 zile de la reluarea cursurilor. Acestea vor fi luate în considerare pentru restabilirea dreptului la bursă.

În cazul în care, din cauza momentului în care se efectuează plata bursei, nu a fost posibilă acordarea acesteia după motivarea absențelor din luna respectivă, plata bursei va fi realizată împreună cu bursa pentru luna următoare, conform procedurii stabilite de metodologie.

Cât valorează bursa socială

Potrivit Ordinului Ministerului Educației nr. 5.518, un elev poate primi o singură bursă socială, indiferent de câte criterii de eligibilitate îndeplinește.

Cuantumul bursei este de 300 de lei pe lună, însă autoritățile locale au posibilitatea de a suplimenta această sumă, conform prevederilor Legii educației nr. 198/2023. Bursele sociale sunt acordate inclusiv pe perioada vacanțelor școlare.

Lista beneficiarilor poate fi actualizată lunar, la solicitarea acestora, prin depunerea documentelor care atestă îndeplinirea criteriilor necesare. De asemenea, bursele sociale sunt cumulabile cu bursele de excelență olimpică I sau II, bursele de merit, bursele de reziliență și bursele tehnologice.

În continuare, sunt prezentate detaliat criteriile de acordare, documentele necesare și modelele de cerere pentru fiecare categorie de beneficiari.

Ce elevi beneficiază de bursa socială

Bursele sociale se acorda elevilor de la toate nivelurile de învățământ: primar, gimnazial, liceal, inclusiv profesional și dual.

Art. 10. — (1) Bursa socială se acordă elevilor care se încadrează în cel puțin una dintre următoarele situații:

a) elevi proveniți din familii care realizează un venit mediu net lunar pe membru de familie, supus impozitării, pe ultimele 12 luni anterioare cererii, mai mic de 50% din salariul minim net pe economie; se va lua în calcul salariul minim net pe economie în vigoare la data depunerii cererii;

b) elevi cu vârsta de până la 30 de ani, neangajați pe piața muncii și înscriși în formele de învățământ cu frecvență redusă sau în programele educaționale de tip „A doua șansă”, a căror familie realizează un venit mediu net lunar pe membru de familie, supus impozitului pe venit, pe ultimele 12 luni anterioare cererii, mai mic de 50% din salariul minim net pe economie; se va lua în calcul salariul minim net pe economie în vigoare la data depunerii cererii;

c) elevi cu unul sau ambii părinți decedați și elevi asupra cărora a fost instituită o măsură de protecție specială, respectiv plasamentul/plasamentul de urgență, fără a se lua în considerare nivelul venitului mediu pe membru de familie;

d) elevi care provin din familii monoparentale, care realizează un venit mediu net lunar pe membru de familie, supus impozitării, pe ultimele 12 luni anterioare cererii, mai mic de un salariu minim net pe economie; se va lua în calcul salariul minim net pe economie în vigoare la data depunerii cererii;

e) elevi care au deficiențe/afectări funcționale produse de boli, tulburări sau afecțiuni ale structurilor și funcțiilor organismului, încadrate conform criteriilor din anexa nr. 1 la Ordinul ministrului sănătății și al ministrului muncii, familiei, protecției sociale și persoanelor vârstnice nr. 1.306/1.883/2016 pentru aprobarea criteriilor biopsihosociale de încadrare a copiilor cu dizabilități în grad de handicap și a modalităților de aplicare a acestora, cu modificările și completările ulterioare, și structurate tipologic conform aceluiași act normativ, fără a se lua în considerare nivelul venitului mediu pe membru de familie, conform legislatie.just.ro;

f) elevi cu afecțiuni oncologice și/sau cronice școlarizați, pentru o perioadă mai mare de 4 săptămâni, în cadrul „Școlii din Spital” sau la domiciliu, fără a se lua în considerare nivelul venitului mediu pe membru de familie;

g) elevi care revin după școlarizarea din cadrul „Școlii din Spital” în unitatea de învățământ la care au fost înmatriculați anterior, fără a se lua în considerare nivelul venitului mediu pe membru de familie;

h) elevi proveniți din familii care beneficiază de venit minim de incluziune conform Legii nr. 196/2016 privind venitul minim de incluziune, cu modificările și completările ulterioare, în baza deciziei de stabilire a dreptului la ajutor de incluziune a familiei elevului, conform Art. 10. — (1).

Bursa socială pentru venituri mici

Bursa socială pentru venituri mici este destinată elevilor proveniți din familii ale căror venituri medii nete lunare pe membru de familie, supuse impozitului pe venit, au fost sub 50% din salariul minim net pe economie în ultimele 12 luni anterioare depunerii cererii. Pentru calculul venitului, se va lua în considerare salariul minim net în vigoare la data depunerii cererii.

Acte necesare:

Părintele, reprezentantul legal sau elevul major trebuie să depună următoarele documente:

  • Cererea completată de părintele/reprezentantul legal/elevul major;
  • Declarația pe propria răspundere privind veniturile nete, cu caracter permanent, realizate pe ultimele 12 luni de membrii familiei, care au fost supuse impozitării, și acordul privind prelucrarea datelor personale pentru verificarea respectării criteriilor;
  • Documente doveditoare ale componenței familiei: certificatele de naștere ale copiilor sub 14 ani, actele de identitate ale celor cu vârsta peste 14 ani, acte referitoare la starea civilă (ex: certificatul de divorț, convenția notarială privind custodia copiilor, sentința judecătorească ce atestă stabilirea domiciliului copilului la un părinte, certificatul de deces, decizia instanței în cazul arestului parental, raportul de anchetă socială pentru părinți dispăruți etc.).

Bursa socială pentru elevii din familii monoparentale

Elevii proveniți din familii monoparentale pot beneficia de bursă socială dacă venitul mediu net lunar pe membru de familie, supus impozitării, este sub un salariu minim net pe economie în ultimele 12 luni anterioare depunerii cererii. Se va lua în calcul salariul minim net în vigoare la data depunerii cererii.

Acte necesare:

  • Cererea completată de părintele/reprezentantul legal/elevul major;
  • Declarația pe propria răspundere privind veniturile nete, cu caracter permanent, obținute pe ultimele 12 luni de membrii familiei, supuse impozitării, și acordul privind prelucrarea datelor personale pentru verificarea îndeplinirii criteriilor de acordare a bursei;
  • Documente care atestă componența familiei: certificatele de naștere ale copiilor sub 14 ani, actele de identitate ale celor care au peste 14 ani, acte referitoare la starea civilă (certificatul de divorț, convenția notarială din cadrul procesului de divorț cu copii minori, sentința judecătorească privind stabilirea domiciliului copilului la unul dintre părinți, certificatul de deces, decizia instanței de menținere a stării de arest, raportul de anchetă socială în cazul părinților dispăruți, după caz).

Bursa socială pentru elevii cu părinți decedați

Bursa socială este acordată elevilor care au unul sau ambii părinți decedați, precum și celor aflați sub măsura de protecție specială (plasament sau plasament de urgență). Această bursă nu este condiționată de venitul mediu pe membru de familie.

Acte necesare:

  • Cererea completată de părintele/reprezentantul legal/elevul major;
  • Documente care dovedesc componența familiei: certificatele de naștere ale copiilor sub 14 ani, actele de identitate ale celor peste 14 ani, acte referitoare la starea civilă (certificat de divorț, convenția notarială privind custodia copiilor, sentința judecătorească care stabilește domiciliul copilului la un părinte, certificat de deces, decizia instanței în cazul arestului parental, raport de anchetă socială în cazul părinților dispăruți, după caz).

Bursa socială medicală

Bursa socială medicală se acordă elevilor care suferă de deficiențe sau afecțiuni funcționale cauzate de boli, tulburări sau afecțiuni ale structurilor și funcțiilor organismului, care sunt încadrate conform criteriilor stabilite de Ministerului Sănătății și Ministerului Muncii privind încadrarea copiilor cu dizabilități în grad de handicap și modalitățile de aplicare a acestora. Această bursă se acordă fără a se lua în considerare venitul mediu pe membru de familie.

Acte necesare:

  • Cererea completată de părintele/reprezentantul legal/elevul major;
  • Certificatul de naștere al elevului (dacă este sub 14 ani) sau actul de identitate al elevului (dacă este peste 14 ani);
  • Actul de identitate al părintele/reprezentantului legal al elevului minor;
  • Certificatul de încadrare în grad de handicap sau certificatul eliberat de medicul specialist (tip A5), cu înregistrarea la medicul de la cabinetul școlar sau la medicul de familie, acolo unde nu există medic școlar.
Articol recomandat de sport.ro
Americanii n-au niciun dubiu: New York Times dă rezultatul pentru Turcia - România, în play-off-ul Cupei Mondiale
Americanii n-au niciun dubiu: New York Times dă rezultatul pentru Turcia - România, în play-off-ul Cupei Mondiale
Citește și...
Ora de vară 2026. Cum și când se schimbă ora în România. Data exactă și reguli pentru schimbarea orei
Ora de vară 2026. Cum și când se schimbă ora în România. Data exactă și reguli pentru schimbarea orei

În 2026, România trece din nou la ora de vară, ceea ce înseamnă că ceasurile vor fi date înainte cu o oră. Schimbarea afectează programul zilnic și ritmul biologic.

Deserturi de post rapide și ușor de preparat. Cum să diversifici meniul când ții post
Deserturi de post rapide și ușor de preparat. Cum să diversifici meniul când ții post

Perioadele de post pot reprezenta o provocare pentru cei care doresc să se bucure de deserturi delicioase fără a folosi ingrediente de origine animală.           

Ce înseamnă dacă e soare și frumos afară de Buna Vestire 2026. Tradiții, superstiții și obiceiuri în această zi
Ce înseamnă dacă e soare și frumos afară de Buna Vestire 2026. Tradiții, superstiții și obiceiuri în această zi

Buna Vestire este una dintre cele mai importante sărbători creștine, înconjurată de tradiții și obiceiuri păstrate din generație în generație. Se spune că vremea din această zi poate avea o semnificație aparte.

 

Recomandări
O dronă rusească s-a prăbușit în România. MApN şi SRI efectuează cercetări în județul Tulcea. Primele imagini | FOTO
O dronă rusească s-a prăbușit în România. MApN şi SRI efectuează cercetări în județul Tulcea. Primele imagini | FOTO

Ministerul Apărării anunţă, joi, că, după o nouă serie de atacuri ale Rusiei în Ucraina, în apropierea graniţei cu România, o dronă a pătruns în spaţiul aerian românesc şi s-a prăbuşit la 2 km de localitatea Parcheş, Tulcea, în afara zonei locuite.

Primele măsuri pentru reducerea prețurilor carburanților ar putea fi adoptate astăzi. CES a dat aviz negativ proiectului
Primele măsuri pentru reducerea prețurilor carburanților ar putea fi adoptate astăzi. CES a dat aviz negativ proiectului

Guvernul ar urma să adopte în ședința de astăzi primele măsuri care să atenueze efectele crizei carburanților. Prețurile la benzină și motorină au crescut constant în ultima lună, iar sortimentele premium au trecut deja pragul de 10 lei pe litru.

După recordul de întârziere, bugetul pe 2026 ajunge la CCR. Proiectul adoptat în Parlament, contestat de AUR
După recordul de întârziere, bugetul pe 2026 ajunge la CCR. Proiectul adoptat în Parlament, contestat de AUR

CCR dezbate sesizările AUR în legătură cu proiectele legilor bugetului de stat şi bugetului asigurărilor sociale pe 2026, adoptate în şedinţa comună a parlamentului din 20 martie.