Regina Elisabeta a României: Viața, domnia și contribuțiile culturale
Elisabeta de Neuwied (1843–1916) a fost prima regină a României și soția lui Carol I de Hohenzollern-Sigmaringen.
Regina Elisabeta a României a fost cunoscută și sub numele de Carmen Sylva, pseudonimul pe care l-am ales pentru a scrie. Regina a fost o personalitate extrem de activă și talentată, iar una dintre marile ei pasiuni a fost literatura. Ca scriitoare, Carmen Sylva a respins naționalismul îngust, deși rolul său public o obliga să întruchipeze valorile românești.
Cum a ajuns Elisabeth de Neuwied să fie regina României
Prințesa Elisabeta de Wied s-a născut la 29 decembrie 1843, fiind primul copil și singura fiică a lui Hermann, Prinț de Wied, și a soției sale, Prințesa Marie de Nassau. Principatul Wied-Neuwied fusese absorbit de Ducatul Nassau, astfel că familia nu mai deținea un teritoriu de condus.
Mai târziu, familia s-a mărit cu doi frați mai mici: William și Otto. Elisabeta s-a dovedit a fi un copil plin de viață, iar la vârsta de patru ani i s-a alocat o guvernantă și a început să primească lecții regulate.
Nașterea fratelui mai mic, Otto, a fost traumatică pentru mama ei, iar Elisabeta a suferit mult fiind ținută departe de aceasta. Marie a fost la un pas de moarte timp de câteva săptămâni și a rămas parțial paralizată. Otto s-a născut cu o afecțiune la vezică și avea să moară la vârsta de 11 ani. În 1851, familia s-a mutat la Bonn pentru a fi aproape de un medic specialist, iar Marie s-a recuperat treptat, putând renunța la scaunul cu rotile.
La vârsta de nouă ani, Elisabeta a început să scrie poezii, iar la doisprezece ani a încercat să scrie un roman – pasiune care avea să-i marcheze întreaga viață. Mai târziu, avea să spună:
A învățat engleza, pe care o vorbea excelent, precum și franceza. Pe măsură ce creștea, Elisabeta impresiona prin grație și farmec, primind porecla „Prințesa Trandafirului Sălbatic”.
Anii următori au fost plini de suferință pentru familie. Fratele ei Otto era grav bolnav și îi acapara toată atenția mamei. Tatăl ei a început și el să se îmbolnăvească, iar Elisabeta petrecea ore întregi alături de el, copiindu-i manuscrisele și citindu-i. În 1861, a călătorit la Berlin, unde l-a întâlnit pentru prima dată pe viitorul ei soț, prințul Carol de Hohenzollern-Sigmaringen (Carol I al României).
Elisabeta își dorea cu disperare să revină acasă. La întoarcere, doctorul i-a dat vestea cumplită: nici Otto, nici tatăl lor nu mai puteau fi salvați. Era doar o chestiune de timp. Otto a fost primul care s-a stins. William, fratele lui, nu a putut veni – avea pojar. Otto a murit la 18 februarie 1862. După înmormântare, Elisabeta mergea frecvent la mormântul lui Otto cu flori. Au trecut 14 ani până când a reușit să scrie despre fratele ei.
Tatăl Elisabethei a rămas grav bolnav, iar familia a petrecut iarna 1862–1863 în Baden-Baden pentru a-i îmbunătăți starea de sănătate. La sfârșitul anului 1863, Elisabeta a vizitat Rusia, dar vizita s-a încheiat cu o boală: a fost diagnosticată cu febră nervoasă gastrică. Elisabeta a putut ieși afară din nou pe 1 martie. Din păcate, nu era lângă tatăl ei când acesta a murit pe 5 martie 1864, conform historyofroyalwomen.
S-a întors în cele din urmă acasă în iunie și a participat la decorarea mormântului tatălui ei, după ce a fost așezată piatra funerară.
Cum fratele ei William era încă minor, mama lor a preluat regența. Elisabeta călătorea, iar în septembrie 1866 a mers în Italia și Franța. În 1869, fratele ei William a devenit major, iar în august s-a logodit cu Prințesa Marie a Țărilor de Jos. Elisabeta nu avea planuri de căsătorie și își dorea să devină profesoară. Totuși, mama ei nu avea de gând să o lase să urmeze această cale.
Prințul Karl de Hohenzollern-Sigmaringen a revenit în viața Elisabetei după ce a fost ales Domnitor al Principatelor Unite Române. Elisabeta și mama sa petreceau câteva săptămâni în Bonn, când Karl a venit în vizită.
Elisabeta, care se pregătea pentru o seară muzicală, nu bănuia nimic, dar Karl deja îi cerea mâna mamei sale. Patru zile mai târziu, pe 16 octombrie 1869, Carol a călătorit la Neuwied pentru a anunța public logodna.
Pe 15 noiembrie 1869, Elisabeth și Karl s-au căsătorit la Neuwied, în cadrul unei ceremonii mixte catolice și protestante. Doar trei zile mai târziu, cei doi au plecat spre România.
Pe 22 noiembrie – care era și ziua de naștere a fratelui ei decedat, Otto – Elisabeta a pășit pentru prima dată pe pământ românesc. A primit tradiționala ofrandă de pâine și sare, alături de cheile orașului Turnu Severin. Trei zile mai târziu, cuplul a ajuns la București, unde doamnele orașului i-au oferit Elisabetei o tiară cu perle și diamante și un costum național brodat. Oamenii o iubeau deja.
Tinerețea și urcarea pe tron
Fiica prințului Hermann de Neuwied s-a căsătorit cu prințul Karl von Hohenzollern, cunoscut și ca Carol I (1839–1914), rege al României între 1881 și 1914, la 15 noiembrie 1869.
Elisabeta de Wied, cunoscută pentru preocupările ei culturale și scrierile sale numeroase s-a căsătorit cu Carol I în 1869. Doisprezece ani mai târziu, în 1881, a devenit regină a României, iar el a fost încoronat rege sub numele de Carol I.
În timpul Războiului ruso-turc din 1877–78, Elisabeta a îngrijit răniții și a înființat Ordinul Elisabeta (o cruce de aur pe o panglică albastră), acordat celor care se remarcau prin același tip de serviciu umanitar. A fondat și alte societăți caritabile și a susținut educația superioară a femeilor în România.
Contribuțiile culturale
Talentată muziciană și pictoriță, dar și scriitoare prolifică, Elisabeta a compus poezii, piese de teatru, romane, nuvele, eseuri, colecții de aforisme și traduceri. Multe dintre operele sale originale au fost semnate cu pseudonimul Carmen Sylva. De asemenea, a transpus în formă literară o mare parte din folclorul românesc. Printre primele sale volume de poezie se numără Sappho (1880) și Stuerme (1882).
În 1888, a primit Premiul Botta, acordat o dată la trei ani de Academia Franceză, pentru volumul de aforisme în proză Les Pensées d'une reine (1882); versiunea germană a acestuia a fost intitulată Vom Amboss (1890). Un volum de meditații religioase în limba română, Cuvinte sufletești (1888), a fost tradus în germană în 1890 sub titlul Seelen-Gespräche.
Elisabeta a folosit și pseudonimul Dito und Idem pentru a semna lucrările scrise în colaborare cu doamna sa de onoare, Marie Kremnitz. Împreună au publicat:
• Aus zwei Welten (1884), roman
• Anna Boleyn (1886), tragedie
• Inderlrre (1888), colecție de nuvele
• Edleen Vaughan; or Paths of Peril (1894), roman
• Sweet Hours (1904), volum de poezii scrise în limba engleză
Printre traducerile sale se numără versiuni germane ale romanului Pêcheur d'Islande de Pierre Loti și ale criticii dramatice Les Deux Masques de Paul de St. Victor. Una dintre lucrările cele mai notabile este The Bard of the Dimbovitza, o versiune în limba engleză a colecției de cântece populare românești Lieder aus dem Dimbovitzathal (1889) de Helene Vacarescu, realizată în colaborare cu Alma Strettell.
De-a lungul vieții, a fost remarcată pentru activitățile sale sociale, artistice și caritabil. În literatură, a colaborat inițial cu Maria von Bardeleben (cunoscută ca Mite Kremnitz), soția unui medic german care venise în România în timpul Războiului de Independență (1877). Colaborarea lor a dus la apariția romanului epistolar Romanul unei prințese, publicat sub pseudonimele Ditto and Idem.
Al doilea roman al reginei, intitulat Astra, a fost dedicat mătușii sale, regina Suediei. Ambele romane s-au bucurat de un succes remarcabil și au fost traduse în mai multe limbi.
O altă activitate culturală preferată de regină a fost copierea celor douăsprezece Evanghelii pe pergament, decorate cu picturi. Această lucrare a fost oferită Catedralei de la Curtea de Argeș, în memoria fiicei sale Maria, decedată la vârsta de 3 ani.
Regina Elisabeta este autoarea mai multor volume de poezie și proză, printre care:
• Poveștile Peleșului (1882 și 1883)
• De-a lungul veacurilor (1885), lucrare dedicată lui Vasile Alecsandri
• Meșterul Manole (1892)
• Călătoria pe Dunăre a unei fiice a Rinului (1905)
Pe lângă creațiile proprii, a tradus numeroase lucrări ale unor autori români din franceză, engleză și germană.
Un alt domeniu în care s-a implicat activ a fost îngrijirea răniților în timpul războiului ruso-turc din 1877–1878. În perioada premergătoare războiului, principesa Elisabeta a organizat spitale și a creat un serviciu de ambulanțe. A fost sprijinită în acest demers de generalul Carol Davila, inspector al Serviciului Sanitar, precum și de opt medici militari prusaci și cinci maici Albertine, trimise în România de regina Saxoniei.
Potrivit istoricului Gabriel Badea-Păun, Elisabeta „a reușit, cu ajutorul fondurilor primite de la anumite curți germane, să construiască două barăci în care puteau fi amenajate până la 100 de paturi, totul în curtea Palatului Cotroceni.”
S-a implicat și în activități filantropice, iar în 1906 a înființat Vatra luminoasă, pentru a-i sprijini pe cei cu deficiențe de vedere. Cartierul cu același nume provine de la această instituție.
A mai înființat:
• Institutul Surorilor de Caritate (1879)
• Policlinica Regina Elisabeta (1896)
• Institutul Evanghelic al Deaconeselor (1903)
Regina Elisabeta a murit pe 18 februarie 1916, cu puțin timp înainte ca România să intre în Primul Război Mondial. A fost înmormântată la Catedrala de la Curtea de Argeș.
Getty
Getty
Getty
Getty
Getty
Getty
Getty
Getty
Getty
Getty
ULTIMELE ȘTIRI
CELE MAI CITITE
Etichete: Casa Regală, casa regala a romaniei, elisabeta, Familia Regala a Romaniei, regina,
Dată publicare:
