Din Knocknaheeny până la Cluj: Povestea din spatele filmului Christy

62553868

Debutul regizoral al lui Brendan Canty, Christy, a făcut senzație la gala de deschidere a celei de-a 24-a ediții TIFF.

O poveste de maturizare ancorată în peisajul irlandez, filmul urmărește doi frați înstrăinați care trebuie să învețe să conviețuiască sub același acoperiș după ce au trecut prin sistemul de plasament. Hotărâți să privească spre viitor, sunt nevoiți să se împace cu trecutul și să găsească liniștea, atât între ei, cât și în sine.

Christy

Am avut ocazia să stăm de vorbă cu regizorul și o parte din distribuție despre ce înseamnă filmul pentru ei, implicarea personală, alegerile creative și experiențe din timpul filmărilor. Canty a descris filmul ca fiind o „poveste despre maturizare despre cineva care își caută tribul, un loc de care să aparțină.” Este vorba despre „puterea comunității de a vindeca și de a-i ajuta pe oameni.”

Christy

Regizorul a explicat că nu s-a luat în calcul nicio altă locație în afară de Knocknaheeny, în Cork, Irlanda, datorită atmosferei sale aparte, cinematografice, dar și apăsătoare. „Nu există alt loc ca acesta în lume,” a spus Canty. „Casele aveau toate nuanțe pastelate și terase care oferă o priveliște superbă.” Procesul de scriere a fost documentat temeinic pentru ca povestea să fie cât mai autentică. Actorii s-au bazat pe „o colecție de povești reale venite de la toată lumea”, fie că era vorba de zugravi sau de persoane care au trecut prin plasament. „Dacă oamenii pe care îi portretizezi se regăsesc în film, atunci știi că ai făcut ceva bine,” a adăugat regizorul.

Christy

Christy a evoluat „enorm” pe parcursul filmărilor. „L-am adus pe Toby Clark, un coach de actorie excelent, care ne-a ajutat foarte mult,” a spus Diarmuid Noyes, care îl interpretează pe Shane, fratele lui Christy. Filmul „a continuat să crească și să se transforme”, pe măsură ce actorii participau la ateliere și explorau poveștile din spatele personajelor. Emma Willis, care o interpretează pe Stacey, partenera lui Shane, a spus că este pentru prima oară când a simțit că are „putere de decizie asupra personajului” și a putut contribui activ la procesul creativ. Willis a declarat că simte o conexiune profundă cu Stacey, considerând că este „într-un fel, Stacey într-o altă viață.” A mers chiar mai departe, spunând că și mama ei a fost probabil o Stacey.

Dacă personajele lor ar putea să se adreseze direct publicului, Shane ar recunoaște că suferă. Danny Power, care îl joacă pe Christy, a spus că personajul său este „în mare parte pierdut.” Actorul a mărturisit că are multe în comun cu personajul principal. Willis a explicat că Stacey și-ar dori mai degrabă să fie ascultată, pentru că „nu are ocazia să spună ce gândește.”

Christy

Cuvintele cu care aceștia ar descrie filmul sunt apartenență, iubire și fericire. Willis a adăugat că replica ce ar putea rezuma întreaga poveste este una rostită chiar de Stacey: „Nu lăsa trecutul să te doboare, pentru că o să te distrugă.”

Canty, Noyes, Willis și Power au descris atmosfera de la TIFF ca fiind ireală, subliniind munca extraordinară depusă de voluntari. Unul dintre momentele lor preferate din cadrul galei de deschidere a fost modul în care publicul a fost atras de festival: „Este o adevărată sărbătoare și o declarație de dragoste clară pentru film.”

Autor: Sophia Blaga și Anca Pastramă

Articol recomandat de sport.ro
Femeia care l-a fermecat pe Ionuț Chirilă: "Cine e? Lasă-mă lângă ea"
Femeia care l-a fermecat pe Ionuț Chirilă: "Cine e? Lasă-mă lângă ea"
Citește și...
INTERVIU Uberto Pasolini: „Norocul e cel mai important lucru de care au nevoie cei care fac film”

Oaspete în mai multe rânduri la TIFF, unde a fost de asemenea și premiat, Uberto Pasolini ne-a vorbit despre arta și filmele sale, dar și despre noroc și idei care te urmează vreme de decenii.

TIFF s-a mutat într-un manej, pentru proiecția „Jocheul”. Tudor Giurgiu: „Am făcut proiecții în toate locurile posibile”

Festivalul Internațional de Film Transilvania, care se desfășoară la Cluj, aduce publicului experiențe cinematografice în locuri neobișnuite. Seara trecută, filmul s-a îmbinat cu pasiunea pentru cai, vinuri de excepție și gastronomie rafinată.

Alexandru Tomescu a adus magia viorii Stradivarius în curtea casei memoriale a lui Lucian Blaga

Celebrul artist Alexandru Tomescu și-a fermecat publicul cu sunetul unic al viorii sale Stradivarius. Concertul a fost găzduit în curtea casei memoriale "Lucian Blaga", din localitatea Lancrăm, județul Alba.

Recomandări
USR a depus o nouă lege a integrității, dar fără „amendamentul anti-Fritz", pentru ca România să nu piardă banii din PNRR

Parlamentarii USR au depus un nou proiect privind integritatea, fără „amendamentul anti-Fritz", a anunţat liderul senatorilor partidului, Sorin Şipoş. El a explicat că acest proiect, dacă va fi adoptat, va salva banii din PNRR pentru România.

Nicușor Dan a promulgat legea care șterge anumite datorii la TVA, inclusiv dobânzi și penalități. Cine beneficiază

Preşedintele Nicuşor Dan anunţă, marţi, că a promulgat o lege importantă care corectează o inechitate produsă în aplicarea regimului TVA şi vine în sprijinul contribuabililor afectaţi.

Noi condiții pe piața de creditare din România. Ce ai putea pune în plus, ca garanție, la împrumuturi - proiect BNR

Băncile ar putea avea mai multă flexibilitate atunci când acordă anumite credite, iar unele împrumuturi ar putea fi garantate cu titluri de stat.