Cât de dificil le este actorilor să susțină spectacole pe timp de pandemie

×
Codul embed a fost copiat

A fost o seară cu spectacole în aer liber la Târgu Jiu! Actorii teatrului din oraş au avut ocazia să joace o comedie pe o scenă a teatrului de vară, iar în parcul Coloanei Infinitului a fost proiectat cel mai recent film cu Ben Afleck.

În ambele cazuri spectatorii au purtat măşti şi au fost obligaţi să stea la distanţă unii de ceilalţi.

După câteva luni în care teatrul a fost închis, actorii din Târgu Jiu au avut ocazia să joace pe scena teatrului de vară. Publicul a fost acceptat pe bază de invitaţie, iar toată lumea a trebuit să respecte regulile de distanţare fizică.

Spectacolul s-a desfăşurat în condiţii total diferite de cele ale scenei clasice.

Cosmin Brehuță, director Teatrul Dramatic Elvita Godeanu: "E cu totul altfel pentru că, în primul rând, oamenii sunt la distanţă, chiar dacă vorbim de o comedie, e destul de greu să simţim publicul. Fiind şi cu mască, nesimţindu-i, nevăzându-i, e ciudat, dar ne bucurăm că întâlnirea există şi schimbul de energie între actori şi spectatori se produce oricum."

Citește și
Scandal într-o comună din Gorj. Un angajat al primăriei arunca gunoaie la marginea unei păduri
Scandal într-o comună din Gorj. Un angajat al primăriei arunca gunoaie la marginea unei păduri
Ciclonul care afectează Europa ajunge și în România: „Ne așteptăm la un grad ridicat de instabilitate”. Regiunile vizate de furtuni

Odată cu lăsarea întunericului a început şi proiecţia unui film în parcul Coloanei Infinitului. Accesul s-a făcut pe bază de bilete cumpărate on-line, iar vânzarea lor, în număr limitat, s-a făcut într-un timp foarte scurt.

Ionel Burtea, coorganizator proiecţie film: "Oamenii îşi doresc să petreacă timpul în natură, cu distanţare socială, după cum vedeţi avem fiecare pufoaică la 1,5m, se ia temperatura la intrare, avem măşti pentru cine doreşte, în aer liber nu sunt riscuri, totul e conform legii."

Pentru săptămâna viitoare organizatorii promit o altă premieră teatrală, biletele urmând să fie vândute tot online

Articol recomandat de sport.ro
Un europarlamentar intră în acționariatul lui CFR Cluj: ”Nu poți să refuzi o astfel de ofertă!”
Un europarlamentar intră în acționariatul lui CFR Cluj: ”Nu poți să refuzi o astfel de ofertă!”
Citește și...
Deșeurile aruncate de români în apele râurilor.
Deșeurile aruncate de români în apele râurilor. "Un frigider, mai multe electrocasnice"

Peisaj dezolant în Valea Jiului! Luciul apei s-a transformat în groapă de gunoi după ce viiturile produse acum câteva săptămâni au adus cu ele tone de deşeuri, peturi şi lemne din amonte.

Scandal într-o comună din Gorj. Un angajat al primăriei arunca gunoaie la marginea unei păduri
Scandal într-o comună din Gorj. Un angajat al primăriei arunca gunoaie la marginea unei păduri

Scandal într-o comună din Gorj, unde chiar un angajat al primăriei a fost prins în timp ce arunca gunoaie la marginea unei păduri.

O mașină a ars ca o torță pe un drum din Gorj. Ce a pățit șoferul
O mașină a ars ca o torță pe un drum din Gorj. Ce a pățit șoferul

O mașină a ars ca o torță miercuri pe un drum din Gorj.

Șoc după rezultatul de la Evaluarea Națională: ”Avea semipareză la gură”
Șoc după rezultatul de la Evaluarea Națională: ”Avea semipareză la gură”

O elevă din județul Gorj a trăit un adevărat șoc după ce și-a văzut nota la Evaluarea Națională. După corectare, ea a primit 10, potrivit Impact de Gorj.

Recomandări
De ce vicepremierul Slovaciei nu a preluat până acum atribuțiile oficiale ale prim-ministrului Fico, împușcat în stradă
De ce vicepremierul Slovaciei nu a preluat până acum atribuțiile oficiale ale prim-ministrului Fico, împușcat în stradă

Bărbatul arestat pentru tentativa de asasinare a premierului slovac a apărut, sâmbătă, pentru prima oară în fața judecătorului.

Cum a fost filmată bona de 69 de ani lovind copilul de un an aflat în grijă. „Treci și bea lăptic! Taci! Taci! Gata!”
Cum a fost filmată bona de 69 de ani lovind copilul de un an aflat în grijă. „Treci și bea lăptic! Taci! Taci! Gata!”

O femeie de 69 de ani, angajată bonă de o familie din București, a fost reținută de poliție și acuzată că a lovit copilașul de 1 an și două luni, pe care trebuia să-l îngrijească. Acum este cercetată sub control judiciar.

Mircea Geoană: sistemul de vot din România, cel mai primitiv din Europa. De ce l-a invocat pe Bill Gates
Mircea Geoană: sistemul de vot din România, cel mai primitiv din Europa. De ce l-a invocat pe Bill Gates

Sistemul de vot din România este cel mai primitiv din toată Europa, crede Mircea Geoană. Secretarul general adjunct al NATO a vorbit despre „democratizarea votului”.