Cartea „România, te iubesc”, lansată la Timișoara, în prezența a peste 100 de cititori

×
Publicitate

Cartea „România, te iubesc" a fost lansată, sâmbătă după-amiază, şi la Timişoara. Echipa emisiunii a fost întâmpinată de peste 100 de cititori care voiau cu toţii autografe.

Paula Herlo: „Vă mulţumim că ne sunteţi de zece ani alături, că astăzi ne ţineţi şi cartea în braţe. E o imagine destul de emoţionantă pentru noi.”

Librăria din Timişoara care a găzduit lansarea cărţii „România, te iubesc" s-a dovedit neîncăpătoare când au ajuns aici fanii emisiunii. Cu toţii au venit să au audă poveştile „România, te iubesc” direct de la reporterii ei.

Romania, te iubesc

Paula Herlo: „Trebuie să înţeleagă că această carte e un document pe care citindu-l peste ani, să ne spunem: ce bine ca toate astea au trecut, ca în sfârşit avem şcoli, spitale, că nu ne mai mor copiii din cauza erorilor din sistem.”

Lansarea cărţii la Timişoara a coincis sâmbătă cu împlinirea a 29 de ani de când oamenii au pornit revolta care s-a transformat apoi în Revoluţia din '89.

Romania, te iubesc

Alex Dima: „Dacă în 29 de ani nu am reuşit să începem o schimbare importantă în ţara asta, sper că măcar de acum să începem o Revoluţie a schimbării.”

Rareş Năstase: „Ne bucurăm tare mult că românii vin să ne cunoască şi e un motiv de mândrie să fim în fiecare din aceste oraşe, pentru că oamenii de aici şi din toată ţara ne dau puterea să mergem mai departe."

Lidia Bodea, director general Editura Humanitas: „Până acum, primul feedback îl avem de la lansarea din toamnă de la Gaudeamus, unde cartea a urcat în topul vânzărilor aşa, de pe o zi pe alta.”

Duminică echipa RTI va ajunge şi la Oradea, luni la Cluj, marţi la Sibiu, iar miercuri în Braşov.

Pe Instagram-ul Știrile ProTV găsiți imaginile momentului din lume!  

CLICK AICI pentru a instala GRATUIT aplicația Știrile ProTV pentru telefoane Android și iPhone!

Articol recomandat de sport.ro
FOTO Voleibalista care atrage toate privirile în online s-a pozat într-un bikini minuscul
FOTO Voleibalista care atrage toate privirile în online s-a pozat într-un bikini minuscul
Citește și...
62008535
Un film românesc încă nedifuzat la noi ar putea câştiga "Oscarul european"

România este reprezentată de filmul ''Nu mă atinge-mă'' la prestigioasele premii ale Academiei Europene de Film. Ceremonia de decernare, are loc sâmbătă seară, în Spania.

62008528
Cărțile pentru copii, un lux pentru părinții din România. Cât ajung să coste volumele

Deşi cifrele la nivel european ne plasează tot pe ultimul loc la consum de carte, la nivel naţional, interesul pentru lectură a crescut semnificativ, încasările editurilor atingând anul acesta vârful din ultimii 8 ani.

62008027
A descoperit un secret şocant despre paharul în care ţinea periuţele de dinţi. Ce era

Un bărbat din Marea Britanie a folosit timp de ani de zile pe post de pahar pentru periuţele de dinţi un vas vechi de patru milenii.

Recomandări
Curs valutar inquam photos george calin
România a scapat de „junk”, dar pericolul rămâne. Cum a reacționat cursul euro-leu după decizia S&P

România a scăpat de retrogradarea ratingului de țară și rămâne în categoria statelor recomandate investițiilor. Agenția Standard and Poor's avertizează, însă, că dacă nu se va instala un nou guvern, pericolul „junk" la următoarea evaluare este uriaș.

Nicusor dan donald trump x
Fotografia cu Nicușor Dan și Donald Trump, analizată de experți. Ce spun despre autenticitatea imaginii

Fotografia în care președintele Nicușor Dan și partenera lui apar alături de Donald Trump la New York stârnește controverse.

62398345
Ce spun ungurii despre cel mai mare parc fotovoltaic din Uniunea Europeană care va fi construit în România

Un proiect uriaș de energie solară ar putea transforma România într-unul dintre cele mai importante centre de producție de energie fotovoltaică din regiune, scrie presa ungară.