Consiliul Concurenţei anunţă că Tribunalul Bucureşti a confirmat definitiv amenda în valoare de 9,91 milioane lei (aproximativ 2 milioane euro) aplicată de Consiliul Concurenţei companiei Albalact, după ce reprezentanţii producătorului de lactate au refuzat să colaboreze în timpul unei inspecţii inopinate, prin acordarea accesului la informaţii, scrie News.ro.

De asemenea, au fost câştigate alte două procese intentate de firmele Covalact S.A. şi Dorna Lactate S.A., care au contestat sancţiunile aplicate pentru obstrucţionarea inspecţiilor efectuate de reprezentanţii Consiliului Concurenţei. Cele trei companii sunt deţinute de grupul francez Lactalis, liderul pieţei locale de lapte.

„Tribunalul Bucureşti a confirmat definitiv amenda în valoare de 9,91 milioane lei (aproximativ 2 milioane euro) aplicată de Consiliul Concurenţei companiei Albalact, pentru că a refuzat să colaboreze în timpul unei inspecţii inopinate, prin acordarea accesului la informaţii. Inspecţia s-a derulat în cadrul investigaţiei privind posibile înţelegeri de stabilire a preţurilor pe piaţa producţiei şi comercializării untului", arată, miercuri, Consiliul Concurenţei într-un comunicat de presă.

Autoritatea de concurenţă a sancţionat, în urma inspecţiei inopinate desfăşurate la sfârşitul lunii martie 2023, companiile Albalact S.A., Covalact S.A. şi Dorna Lactate S.A., pentru că nu au permis inspectorilor de concurenţă accesul la anumite conturi de e-mail sau corespondenţe utilizate de către angajaţii sau reprezentanţii firmelor.

Consiliul Concurenței a câștigat toate cele trei procese

Reprezentanţii Consiliului Concurenţei spun că pentru a determina companiile să ofere acces la informaţii, li s-au impus amenzi în valoare totală de 130.913,27 lei pentru fiecare zi de întârziere, sumă calculată de la data comunicării sancţiunii până la data la care va fi permis accesul reprezentanţilor instituţiei la informaţiile şi documentele solicitate.

„Prin această hotărâre, Consiliul Concurenţei a câştigat definitiv toate cele trei procese în care Albalact S.A., Covalact S.A. şi Dorna Lactate S.A. au contestat sancţiunile aplicate pentru obstrucţionarea inspecţiilor", se arată în comunicat.

Inspecţiile inopinate sunt autorizate de Curtea de Apel Bucureşti şi sunt justificate de necesitatea obţinerii tuturor informaţiilor şi documentelor necesare clarificării posibilelor practici anticoncurenţiale analizate.

Conducerea Autorităţii de concurenţă precizează că, potrivit legii concurenţei, inspectorii de concurenţă pot solicita orice fel de informaţii legate de obiectul investigaţiei, iar companiile care refuză să coopereze cu instituţia sau care obstrucţionează activitatea acesteia în desfăşurarea investigaţiilor sunt sancţionate cu amendă de la 0,1% la 1% din cifra de afaceri totală realizată în anul financiar anterior sancţiunii.