Zborurile RyanAir dintre UE si Regatul Unit ar putea fi anulate dupa Brexit. "Va fi un suicid economic. Va fi un dezastru"

61897722
AFP

Presedintele RyanAir sustine ca dupa Brexit zborurile dintre Regatul Unit si Uniunea Europeana ar putea  fi anulate.

Michael O'Leary a sustinut marti in Parlamentul European  ca parasirea Marii Britanii din blocul comunitar va avea ca reactie suspendarea zborurilor dintre aceasta si statele membre U.E.

Intelegerea "Ceruri deschise" permite companiilor aeriene ale Uniunii Europe, inclusiv a celor inregistrate in Marea Britanie, sa opereze in oricare dintre statele membre. In schimb, celelalte sectoare trebuie sa se supuna prevederilor Organizatiei Mondiale a Comertului.

Oficialul RyanAir declara ca o astfel de masura trebuie luata pana in luna septembrie a anului 2018.

O'Leary sustine ca "singura optiune sensibila" pe care a avut-o la dispozitie Guvernul britanic era sa anuleze referendumul si sa ramana in Uniunea Europeana.

"Nu vor mai exista zboruri intre Marea Britanie si Europa pentru o perioada de cateva saptamani sau luni dupa martie 2019. Nu exista o conventie, deci nu avem o baza legala, ceea ce va duce la anularea zborurilor", a declarat O'Leary.

In plus, oficialul sustine ca Regatul Unit se afla intr-o pozitie inferioara. "Cred ca este in imposibilitate deoarece nu exista binevoitori europeni fata de Marea Britanie".

In viziunea sa "Brexitul va una dintre cele mai mari decizii economice de suicid din istorie. Aceasta va fi un dezastru real", a completat O'Leary.

 

Articol recomandat de sport.ro
Anamaria Prodan a dat de pământ cu Reghe după ce MM Stoica a plecat de la FCSB: „Prostul se bucură”
Anamaria Prodan a dat de pământ cu Reghe după ce MM Stoica a plecat de la FCSB: „Prostul se bucură”
Citește și...
61896453
Brexitul ar putea reaprinde unul dintre cele mai sangeroase conflicte din Europa. Cel mai sensibil subiect al negocierilor
Unul dintre cele mai spinoase subiecte de negociat intre Marea Britanie si UE in cadrul discutiilor privind Brexitul il reprezinta, pe langa drepturile cetatenilor europeni in Regat, si granita dintre Republica Irlanda si Irlanda de Nord.
61896453
Brexit ar putea fi anulat din cauza unei "erori tehnice". Ce au descoperit laburistii in scrisoarea Theresei May catre Tusk
Unul dintre cei mai importanti politicieni laburisti avertzeaza ca modul in care a fost declansata procedura de Brexit ar putea fi gresit, ducand la anularea acesteia.
61871593
Incepe exodul dupa Brexit: peste 1 milion de straini pleaca din Marea Britanie. Ce le promite Theresa May ca sa ramana
Mai mult de un milion de straini care lucreaza in Marea Britanie se pregatesc sa paraseasca Regatul in contextul Brexit-ului.