Parlamentul britanic a aprobat planul premierului Theresa May privind Brexit

62033048

Parlamentarii britanici au aprobat marţi planul premierului Theresa May de a cere o amânare a Brexitului până la 30 iunie.

Parlamentarii au aprobat, cu 420 de voturi pentru şi 110 împotrivă, moţiunea guvernului.

Guvernul a fost nevoit să supună la vot decizia după ce parlamentul britanic a adoptat luni o lege care îi dă puterea să supervizeze şi să efectueze schimbări în solicitarea Theresei May de a prelungi perioada de negociere a articolului 50 al Tratatului pentru a doua oară, scrie Agerpres.

Discuţiile cu opoziţia laburistă pentru a încerca ieşirea din impasul Brexitului vor fi reluate după summitul UE de miercuri, a anunţat între timp guvernul britanic, dând de înţeles că dialogul nu s-a soldat încă cu un acord, potrivit France Presse.

Calificând drept "constructive" ultimele discuţii din cursul după-amiezii de marţi, guvernul a subliniat într-un comunicat că "cele două părţi au convenit să se revadă joi, după încheierea Consiliului European" consacrat Brexitului.

 

Pe Instagram-ul Știrile ProTV găsiți imaginile momentului din lume!  

CLICK AICI pentru a instala GRATUIT aplicația Știrile ProTV pentru telefoane Android și iPhone!

Abonați-vă gratuit la newsletter-ul Știrile Pro TV de pe WhatsApp. Primiți în fiecare zi cele mai importante știri pe telefon! 

Articol recomandat de sport.ro
Anamaria Prodan a dat de pământ cu Reghe după ce MM Stoica a plecat de la FCSB: „Prostul se bucură”
Anamaria Prodan a dat de pământ cu Reghe după ce MM Stoica a plecat de la FCSB: „Prostul se bucură”
Citește și...
62036272
Angela Merkel consideră posibilă o amânare a Brexitului. Ce a discutat cu Theresa May
Cu 24 de ore înainte summitului european convocat de urgenţă, Theresa May, a dat o fugă în Germania ca să o convingă pe Angela Merkel să accepte o amânare a Brexitului.
62034084
Poziția UE privind o nouă amânare a Brexitului. Ce se va întâmpla miercuri
Uniunea Europeană este pregătită să acorde o amânare suplimentară privind Brexit, a declarat marţi negociatorul-şef UE, Michel Barnier.
62033048
Theresa May ar urma să propună Parlamentului un nou referendum pentru Brexit
Premierul Theresa May le-ar putea propune parlamentarilor să decidă dacă vor organizarea unui al doilea referendum pentru Brexit.