S-a urcat în urmă cu 6 ani într-un copac și de atunci nu a mai coborât. Povestea motanului din Polonia

×
Publicitate

O pisică a devenit vedetă într-un orășel polonez, datorită unui obicei mai puțin obișnuit în lumea mâțelor. Felina s-a urcat în urmă cu șase ani într-un copac și de atunci nu a mai coborât pe pământ.

Copacul aflat în centrul unui orășel polonez are un locatar permanent mai puțin obișnuit: o pisică despre care locuitorii din zonă spun că nu a mai coborât pe pâmânt de câțiva ani de zile.

Pisica își petrece toată ziua în copac și, cel puțin din acest punct de vedere, se aseamănă mai degrabă cu o veveriță.

Cel mai probabil, motanul a fost speriat când era pui, a urcat în copac și nu a mai coborât de acolo. Mai ales că nici după mâncare nu este nevoit să alerge: primește zilnic hrană și apă de la oamenii din zonă.

Jerzy Moscicki, resident of Bartoszyce: "Trăiește acolo de peste șase ani, de când era un pisoi mic. Erau multe pisici în zonă, probabil un câine sau altceva l-a speriat și atunci s-a urcat în copac. De atunci nu a mai coborât. Pompierii au încercat să-l dea jos de câteva ori. Oamenii au inimă bună și îi dau să mănânce".

Localnicii s-au obișnuit cu pisica din copac, iar povestea ei s-a împrăștiat dincolo de hotarele orașului. Cu toate astea, nimeni nu vrea să încerce să o prindă și să o aducă cu picioarele... pe pământ.

Articol recomandat de sport.ro
A murit Ciara Mageean, campioana europeană la 1500 m din 2024!
A murit Ciara Mageean, campioana europeană la 1500 m din 2024!
Citește și...
62060842
Povestea incredibilă a unei tinere însărcinate a făcut înconjurul lumii. Ce s-a întâmplat cu ea după 4 ani de comă
Povestea incredibilă a unei tinere din orașul Brno a făcut înconjurul lumii. În urmă cu patru ani, Veronica a avut un accident şi a ajuns la spital în comă.
62059669
Ce s-a întâmplat cu băieţelul de 2 ani căutat de 15 ore. Cum a fost găsit. GALERIE FOTO
Băieţelul de 2 ani a fost căutat mai bine de 15 ore de poliţie, prieteni şi părinţi. Un vecin a fost cel care l-a găsit pe micuţ.
62059319
Trafic blocat pe autostradă, după ce 2 şoferi s-au apucat să facă drifturi. VIDEO
Circulaţia a fost blocată pe o autostradă din Statele Unite de câţiva şoferi cu.. prea mult tupeu.