Prima persoana din lume anchetata de politie pentru un selfie. Cum s-a pozat o eleva. FOTO

61463090

O eleva de liceu din Statele Unite poate avea probleme serioase la scoala, dar si cu autoritatile, dupa postarea unui selfie pe Instagram.

Adolescenta a avut ideea "geniala" de a se fotografia cu un cadavru in planul secund, iar asta a starnit nu doar revolta, ci si reactia autoritatilor.

Eleva de la Liceul Clements, din Limestone, Alabama de Nord, a participat impreuna cu colegii la o lectie deschisa la Departamentul de Biologie al Universitatii Alabama, despre Programul national de donare de organe, relateaza ABC News.

Ajunsa in sala in care studentii invata cum se fac prelevari de organe, eleva s-a fotografiat avand un cadavru pe masa de autopsie din fundal. Si-a postat poza pe contul personal de Instagram, iar imaginea s-a raspandit apoi cu o viteza uluitoare.

Fotografia a ajuns la conducerea liceului, la cea a universitatii, dar si la Politie. Universitatea are reguli foarte stricte, care interzic accesul cu telefoane mobile in salile in care se afla cadavre donate in scop stiintific. Gestul elevei a starnit revolta celor de la universitate, iar politia se asteapta sa primeasca o plangere scrisa.

Fotografia a fost stearsa de pe Instagram, insa politia spune ca va incepe o ancheta penala daca primeste plangerea in scris de la universitate.

Keith Hairrell, directorul liceului, nu a vrut sa spuna daca eleva a fost sau urmeaza sa fie exmatriculata, insa a confirmat ca in acest caz vor fi luate sanctiuni drastice.

selfie cadavru
Articol recomandat de sport.ro
Apartamentul unei jucătoare de tenis, spulberat de ruși. Obiectul rămas intact printre dărâmături
Apartamentul unei jucătoare de tenis, spulberat de ruși. Obiectul rămas intact printre dărâmături
Citește și...
Cele mai ciudate poze de nunta din Rusia. Cum se fotografiaza mirii in cea mai importanta zi din viata lor. FOTO

Rusii sunt cunoscuti drept un popor excentric si extrem de bizar, lucru dovedit si de pozele pe care obisnuiesc sa le faca la nunta, folosindu-se de tot felul de programe de editare.

Elevul de 6 ani din Marea Britanie suspendat de la scoala din cauza unor biscuiti a fost acum exmatriculat

Riley Pearson, baietelul in varsta de sase ani care a fost suspendat de la cursuri din cauza unor biscuiti, a fost acum exmatriculat dupa ce a venit la scoala cu carnati si oua.

Geanta facuta pentru cei care cheltuie prea mult. Se inchide singura si va tine departe de magazinul preferat

O companie din Australia a creat o geanta care se va inchide, la propriu, in momentul in care cheltuiesti prea mult pentru a-i impiedica pe dependentii de cumparaturi sa-si depaseasca bugetul.

Recomandări
Comuna fără niciun elev, unde statul construiește o școală și primarul vine la birou cu elicopterul. Miliarde pe sate fantomă

STATUL DEGEABA, partea I, ”România, te iubesc!” 2026. Numărul 37, al 19-lea an de emisie. Vă mulțumim că în acest timp ne-ați fost alături! Astăzi vorbim despre statul nostru sufocat de instituții și birocrație.

Trump îi cere lui Zelenski să oprească atacurile asupra infrastructurii petroliere a Rusiei: „Provoacă o penurie de motorină”

Donald Trump i-a cerut lui Volodimir Zelenski să oprească atacurile asupra "infrastructurii de producție și distribuție a motorinei din Rusia", fiindcă "provoacă o criză de combustibil".

Nicuşor Dan, mesaj la Ţebea: „Libertatea şi suveranitatea nu sunt câştigate pentru totdeauna”

Preşedintele Nicuşor Dan a subliniat duminică, în mesajul său cu prilejul serbărilor naţionale de la Ţebea dedicate memoriei lui Avram Iancu, că acestea sunt expresia respectului pentru toţi cei care au contribuit la emanciparea naţiunii române.