Vremea azi, 14 iunie. Ploi torențiale și vijelii în mare parte din țară. Zona unde temperaturile ajung la 30 de grade

×
Publicitate

Ziua de sâmbătă aduce ploi și instabilitate în jumătatea estică a țării; soare și vreme bună în jumătatea de vest. Maximele pornesc de la 20 de grade în estul Transilvaniei și în Bucovina și ajung la 29 de grade în Oltenia vestică.

Vedem ce se întâmplă în fiecare regiune și începem cu Dobrogea și cu Bărăganul. Pe aici atmosfera se menține însorită în prima parte a zilei. Apoi se adună norii și apar averse cu descărcări electrice. Vântul devine mai insistent, iar maximele se opresc pe la 25...26 de grade.

Și mai sus, în Moldova sudică și în nordul Munteniei atmosfera devine instabilă după orele amiezii. O să plouă în mai multe reprize. Vor fi descărcări electrice și condiții de grindină, iar temperaturile, la fel ca vineri, vor ajunge la 26 de grade.

Ploile apar după prânz și în jumătatea nordică a Moldovei și în Bucovina. Vor fi și averse consistente, care vor aduce peste 20 de litri de apă pe metru pătrat. Se intensifică și vântul, care poate atinge 65 Km/h. Pe aici vor fi cel mult 24 de grade.

În nordul Transilvaniei și în Maramureș avem vreme frumoasă aproape peste tot. Nu este exclus să vină și o ploaie rapidă, trecătoare. După o dimineață cam rece, amiaza aduce temperaturi agreabile, în jur de 24 de grade.

Citește și
Vremea azi, 21 ianuarie 2026. De la ger, România trece brusc la temperaturi mai mari decât ar fi normal
Vremea azi, 21 ianuarie 2026. De la ger, România trece brusc la temperaturi mai mari decât ar fi normal

În vestul României nu sunt semne de ploaie. Atmosfera se menține însorită toată ziua. Vântul adie plăcut și temperaturile urcă până la 27 de grade.

În Transilvania este cam frig dimineața în depresiuni, pe unde sunt și condiții de ceață.

După-amiaza se înnorează și o să plouă în estul provinciei, dar pe partea vestică avem o zi însorită și mai caldă decât vineri, cu 26 de grade pe la Târgu-Mureș.

În Oltenia soarele încălzește treptat atmosfera și face mai cald decât în celelalte regiuni. E puțin probabil să plouă, iar în vestul provinciei se vor atinge 29 de grade.

În ținuturile sudice găsim atmosferă schimbătoare, câteva reprize de ploaie în a doua parte a zilei și maxime de 26...27 de grade.

Vremea în București

Și în București se înnorează din când în când, iar după-amiaza s-ar putea să vină o aversă-două. Maxima se oprește la 27 de grade. La noapte mai apar ceva înnorări, dar fără ploi și temperatură coboară până la 15 grade.

Vremea la munte

La munte o să fie cam răcoare, iar după prânz o să plouă în Carpații Orientali și în estul Meridionalilor. Vor fi averse destul de consistente, tunete, fulgere, poate și grindină. În rest va domina vremea frumoasă.

Vremea la mare

Și pe litoral apar câteva ploi zgomotoase după orele amiezii. Până atunci avem soare și vreme buna, dar maximele nu trec de 24 de grade. Apa mării are 20-21 de grade.

Articol recomandat de sport.ro
Radu Drăgușin s-a căsătorit cu Ioana Stan! Imagini cu superba soție a „Dragonului”
Radu Drăgușin s-a căsătorit cu Ioana Stan! Imagini cu superba soție a „Dragonului”
Citește și...
Vremea azi, 21 ianuarie 2026. De la ger, România trece brusc la temperaturi mai mari decât ar fi normal
Vremea azi, 21 ianuarie 2026. De la ger, România trece brusc la temperaturi mai mari decât ar fi normal

Astăzi avem încă o dimineață geroasă în cea mai mare parte a țării. Amiaza, însă, aduce vreme frumoasă și cer senin aproape peste tot. De această dată, soarele reușește să ridice temperaturile spre valori normale în multe zone. 

Cum va fi vremea în următoarele 4 săptămâni. Meteorologii ANM au estimat de când se mai încălzește
Cum va fi vremea în următoarele 4 săptămâni. Meteorologii ANM au estimat de când se mai încălzește

Vremea se schimbă în următoarele săptămâni în România, potrivit prognozei meteo pentru intervalul 19 ianuarie - 16 februarie 2026.

Vremea azi, 20 ianuarie. Ger în mare parte din țară, cu temperaturi negative în mai multe regiuni
Vremea azi, 20 ianuarie. Ger în mare parte din țară, cu temperaturi negative în mai multe regiuni

Astăzi avem o dimineață geroasă în cea mai mare parte a țării, cu înnorări și ceață în zonele mai joase.

Recomandări
Gaura bugetară din 2025, sub estimările din toamnă. Șeful Finanțelor promite bani pentru mediul de afaceri
Gaura bugetară din 2025, sub estimările din toamnă. Șeful Finanțelor promite bani pentru mediul de afaceri

Vești bune de la Ministerul Finanțelor. Deficitul bugetar a fost anul trecut mai mic decât era estimat, iar asta ar putea însemna împrumuturi mai ieftine pentru stat și mai multă credibilitate în fața investitorilor ori a Comisiei Europene.

Donald Trump ameninţă că Iranul va fi „şters de pe hartă” dacă Teheranul îi orchestrează asasinarea
Donald Trump ameninţă că Iranul va fi „şters de pe hartă” dacă Teheranul îi orchestrează asasinarea

Preşedintele SUA Donald Trump a anunţat marţi că Iranul ar fi „şters de pe hartă” dacă Teheranul i-ar orchestra asasinarea, ca răspuns la ameninţările unui ofiţer iranian de rang înalt.

Ce înseamnă anunțul șefului Armatei privind pregătirea pentru un „efort de război”: „Nu înseamnă intrarea în război!”
Ce înseamnă anunțul șefului Armatei privind pregătirea pentru un „efort de război”: „Nu înseamnă intrarea în război!”

„Populația României trebuie să fie pregătită pentru susținerea unui efort de război”. Declarația îi aparține șefului Statului Major al Apărării, generalul Gheorghiță Vlad.