ANM avertizează că luna iunie 2025 va fi cea mai caldă din ultimii ani. Când va fi prima zi caniculară din acest an

62471747

Meteorologii anunţă că, pe parcursul lunii iunie, temperaturile vor fi mai ridicate decât cele specifice perioadei, în cea mai mare parte a ţării, dar în special în regiunile sud-vestice. Totodată, cantităţile de ploi vor fi, în general, deficitare.

Potrivit Administraţiei Naţionale de Meteorologie (ANM), estimările meteorologice pentru patru săptămâni sunt realizate de către ECMWF - Centrul European pentru Prognoze pe Medie Durată. Este estimată media săptămânală a abaterilor temperaturii aerului şi a cantităţilor de precipitaţii faţă de media perioadei 2005-2024.

Fenomenele extreme cu o durată scurtă de manifestare nu pot fi prognozate cu ajutorul acestui produs.

Săptămâna 2-9 iunie

Valorile termice vor fi mai ridicate decât cele specifice pentru această săptămână pe întreg teritoriul României, dar cu o abatere termică pozitivă mai accentuată în regiunile sud-vestice. Cantităţile de precipitaţii vor fi deficitare în cea mai mare parte a ţării, dar mai ales în zona Carpaţilor Meridionali şi Occidentali.

Săptămâna 9-16 iunie

Temperaturile medii vor fi mai ridicate decât cele normale pentru acest interval, în toate regiunile, dar mai ales în extremitatea de sud-vest a ţării. Regimul pluviometric va fi deficitar în toate regiunile, dar mai ales în cele vestice şi nord-vestice.

Citește și
Meteorologii au prelungit avertizarea de ger în România. Precipitații mixte, polei și vânt, temperaturi de -19 grade
Meteorologii au prelungit avertizarea de ger în România. Precipitații mixte, polei și vânt, temperaturi de -19 grade

Săptămâna 16-23 iunie

Temperatura medie a aerului va avea valori mai ridicate decât cele normale pentru această perioadă în cea mai mare parte a ţării, cu o abatere termică pozitivă uşor mai accentuată în regiunile sud-vestice. Regimul pluviometric estimat pentru acest interval va fi deficitar la nivelul întregii ţări.

Săptămâna 23-30 iunie

Mediile valorilor termice se vor situa uşor peste cele specifice pentru această săptămână în cea mai mare parte a ţării, dar mai ales în regiunile sud-vestice. Cantităţile de precipitaţii vor fi uşor deficitare în regiunile vestice, nord-vestice şi sud-vestice, iar în rest vor fi în general apropiate de cele normale.

Articol recomandat de sport.ro
Radu Drăgușin s-a căsătorit cu Ioana Stan! Imagini cu superba soție a „Dragonului”
Radu Drăgușin s-a căsătorit cu Ioana Stan! Imagini cu superba soție a „Dragonului”
Citește și...
Meteorologii au prelungit avertizarea de ger în România. Precipitații mixte, polei și vânt, temperaturi de -19 grade
Meteorologii au prelungit avertizarea de ger în România. Precipitații mixte, polei și vânt, temperaturi de -19 grade

ANM a emis miercuri o informare care anunță vreme deosebit de rece, ger accentuat pe timpul nopții și dimineții, precipitații mixte, polei și intensificări ale vântului în mai multe zone ale României.

Vremea azi, 21 ianuarie 2026. De la ger, România trece brusc la temperaturi mai mari decât ar fi normal
Vremea azi, 21 ianuarie 2026. De la ger, România trece brusc la temperaturi mai mari decât ar fi normal

Astăzi avem încă o dimineață geroasă în cea mai mare parte a țării. Amiaza, însă, aduce vreme frumoasă și cer senin aproape peste tot. De această dată, soarele reușește să ridice temperaturile spre valori normale în multe zone. 

Cum va fi vremea în următoarele 4 săptămâni. Meteorologii ANM au estimat de când se mai încălzește
Cum va fi vremea în următoarele 4 săptămâni. Meteorologii ANM au estimat de când se mai încălzește

Vremea se schimbă în următoarele săptămâni în România, potrivit prognozei meteo pentru intervalul 19 ianuarie - 16 februarie 2026.

Recomandări
LIVE. Donald Trump susține acum un discurs la Forumul Mondial de la Davos: „Iubesc Europa, dar nu merge în direcția corectă”
LIVE. Donald Trump susține acum un discurs la Forumul Mondial de la Davos: „Iubesc Europa, dar nu merge în direcția corectă”

Toate privirile sunt astăzi îndreptate spre Davos, unde președintele SUA Donald Trump ține în acest moment un discurs, la scurt timp după ce și-a dublat oferta de achiziție a Groenlandei, afirmând că „nu există cale de întoarcere”.

Meteorologii au prelungit avertizarea de ger în România. Precipitații mixte, polei și vânt, temperaturi de -19 grade
Meteorologii au prelungit avertizarea de ger în România. Precipitații mixte, polei și vânt, temperaturi de -19 grade

ANM a emis miercuri o informare care anunță vreme deosebit de rece, ger accentuat pe timpul nopții și dimineții, precipitații mixte, polei și intensificări ale vântului în mai multe zone ale României.

„Cel mai bun discurs al unui lider mondial din ultimii ani”. De ce a fost aplaudat furtunos premierul Canadei la Davos
„Cel mai bun discurs al unui lider mondial din ultimii ani”. De ce a fost aplaudat furtunos premierul Canadei la Davos

Discursul premierului Canadei, Mark Carney, la Forumul din 2026 de la Davos a provocat aplauze prelungite, notează BBN Bloomberg, care a făcut și o trecere în revistă a modului în care a fost receptat în media internațională acest discurs.