ANM a emis un cod portocaliu de ploi abundente în 11 județe. Până când este valabil

anm
ANM

Administraţia Naţională de Meteorologie a emis duminică o avertizare Cod portocaliu de ploi abundente valabilă până luni, în 11 judeţe, şi un Cod galben de instabilitate atmosferică în cea mai mare parte a ţării.

 

Potrivit meteorologilor, în intervalul 29 august, ora 11:00 - 30 august, ora 06:00, în sudul Transilvaniei, în nordul Olteniei şi al Munteniei va ploua abundent şi îndeosebi prin acumulare cantităţile de apă vor depăşi local 40 - 60 l/mp, transmite Agerpres.

Judeţele aflate sub Codul portocaliu sunt: Braşov, Sibiu, Covasna, Argeş, Dâmboviţa, Prahova, Buzău (nord-vest), Hunedoara (sud-est), Alba (sud), Gorj (nord), Vâlcea (nord).

De asemenea, până luni la ora 09:00, în Transilvania, Moldova, Maramureş, local în Oltenia şi Muntenia, precum şi la munte vor fi averse, descărcări electrice şi intensificări ale vântului. Ploile vor avea şi caracter torenţial, iar cantităţile de apă vor depăşi, în intervale scurte de timp sau prin acumulare, 25 - 35 de l/mp şi pe alocuri 40 de l/mp.

Citește și
Client înfrigurat
Furtunile au făcut prăpăd pe litoral. Vreme de toamnă târzie în vestul țării

"Astfel de fenomene se vor semnala pe arii restrânse şi în restul teritoriului", precizează ANM.

Articol recomandat de sport.ro
Bernadette Szocs, desemnată cea mai bună sportivă a anului 2025!
Bernadette Szocs, desemnată cea mai bună sportivă a anului 2025!
Citește și...
Cod galben de averse, descărcări electrice și grindină, în Capitală. Cât timp este valabil
Cod galben de averse, descărcări electrice și grindină, în Capitală. Cât timp este valabil

Administraţia Naţională de Meteorologie a emis, duminică, o atenţionare nowcasting Cod galben de averse şi vânt puternic pentru Capitală, judeţul Ilfov şi localităţi din judeţul Giurgiu.

Furtunile au făcut prăpăd pe litoral. Vreme de toamnă târzie în vestul țării
Furtunile au făcut prăpăd pe litoral. Vreme de toamnă târzie în vestul țării

Vremea s-a răcit brusc în această săptămână, iar zilele cu ploi reci şi vijelii şi-au făcut apariţia după o perioadă tropicală.

Cod portocaliu de ploi abundente în 13 județe. Până când este valabil
Cod portocaliu de ploi abundente în 13 județe. Până când este valabil

UPDATE Administraţia Naţională de Meteorologie a emis sâmbătă un Cod portocaliu de ploi abundente valabil până duminică în 13 judeţe.

Cod galben de ploi torențiale, vijelii și grindină în acest weekend. Harta zonelor vizate
Cod galben de ploi torențiale, vijelii și grindină în acest weekend. Harta zonelor vizate

În acest final de săptămână vom avea parte de instabilitate atmosferică și ploi torențiale în cea mai mare parte a țării, au avertizat meteorologii.

Recomandări
Guvernul se reunește în ultima şedinţă din 2025. Măsurile pe care le-ar putea adopta cabinetul lui Ilie Bolojan
Guvernul se reunește în ultima şedinţă din 2025. Măsurile pe care le-ar putea adopta cabinetul lui Ilie Bolojan

Înainte ca nou an vină cu majorări de taxe și impozite pentru populație și firme, Guvernul discută marți, într-o ședință, noi măsuri.

Cum va fi vremea de Revelion și în ianuarie 2026. Prognoza meteo pentru următoarele patru săptămâni
Cum va fi vremea de Revelion și în ianuarie 2026. Prognoza meteo pentru următoarele patru săptămâni

ANM a publicat prognoza pentru următoarele patru săptămâni, intervalul 30 decembrie 2025 – 26 ianuarie 2026, arătând cum va evolua vremea în România în perioada sărbătorilor de iarnă și în prima lună a anului viitor.

Pacea anunțată de Trump între Rusia și Ucraina se clatină. Putin amenință cu retragerea concesiilor făcute anterior
Pacea anunțată de Trump între Rusia și Ucraina se clatină. Putin amenință cu retragerea concesiilor făcute anterior

Posibilul acord dintre Rusia și Ucraina, pe care Donald Trump îl anunța luni ca fiind „foarte aproape de a se finaliza”, pare să se destrame.