Sorana Cîrstea a fost eliminată în optimi la Australian Open. A pierdut cu Swiatek în 3 seturi

62238108
Getty

Jucătoarea română de tenis Sorana Cîrstea a fost învinsă de poloneza Iga Swiatek, a şaptea favorită, cu 5-7, 6-3, 6-3, luni, la Melbourne, în optimile de finală ale turneului Australian Open, primul de Mare Şlem al anului.

Cu un joc solid, agresiv, cu frumoase combinaţii stânga-dreapta şi cu un bun sevriciu, Sorana Cîrstea a început meciul cu un break şi şi-a menţinut avantajul până la 4-3. La acest scor, Swiatek a reuşit şi ea un break, dublat de un ghem bun la serviciu, preluând conducerea, 5-4. Poloneza a continuat cu erori în evoluţia ei, iar românca a profitat şi a câştigat trei ghemuri la rând şi setul, scor 7-5, după 51 de minute de joc.

Lupta s-a asprit în setul al doilea, schimburile de mingi s-au prelungit, iar Swiatek şi-a ridicat nivelul jocului. Poloneza a condus cu 2-0, după un break în primul ghem, dar românca a revenit şi a egalat la 2. Swiatek a mai câştigat o dată contra sevriciului, la 3-2 şi a menţinut avantajul până la finalul setului, pe care l-a câştigat cu 6-3, după o oră şi 41 de minute de joc, potrivit News.ro.

Decisivul a fost echilibrat până la scorul de 3-3. Ambele jucătoare au reuşit câte un break, mai întâi poloneza, la 2-2, apoi Cîrstea. Românca a ratat însă patru mingi de break la scorul de 2-1. Ea a cedat apoi psihic şi fizic şi Swiatek a luat toate ghemurile care au urmat, impunându-se cu 6-3, după două ore şi 28 de minute de la start.

Iga Swiatek va evolua în premieră în cariera ei în sferturi la Australian Open, fază în care va juca ori cu Kaia Kanepi din Estonia, locul 115 WTA, ori cu Arina Sabalenka din Belarus, locul 2 WTA.

Citește și
Meciul carierei. Gabriela Ruse s-a calificat în premieră în turul 3 la Australian Open. Are asigurat un cec uriaș | VIDEO
Meciul carierei. Gabriela Ruse s-a calificat în premieră în turul 3 la Australian Open. Are asigurat un cec uriaș | VIDEO

Cîrstea va urca în clasament după acest turneu. Ea este pe locul 31 WTA în ierarhia live.

Tot luni, Simona Halep a fost învinsă, în optimi, cu 6-4, 3-6, 6-4, de Alize Cornet din Franţa.

Calificarea în optimi este recompensată cu un premiu de 328.000 de dolari australieni (207.000 de euro) şi cu 240 de puncte WTA.

România nu mai are nicio reprezentantă în concursul de seniori.

Articol recomandat de sport.ro
GALERIE FOTO A spus ”DA!” S-a retras din fotbal acum șapte ani și se căsătorește cu o superbă blondină
GALERIE FOTO A spus ”DA!” S-a retras din fotbal acum șapte ani și se căsătorește cu o superbă blondină
Citește și...
Meciul carierei. Gabriela Ruse s-a calificat în premieră în turul 3 la Australian Open. Are asigurat un cec uriaș | VIDEO
Meciul carierei. Gabriela Ruse s-a calificat în premieră în turul 3 la Australian Open. Are asigurat un cec uriaș | VIDEO

Jucătoarea română de tenis Gabriela Ruse s-a calificat în premieră în runda a treia a turneului Australian Open, primul de Mare Şlem al anului, după ce a întrecut-o pe australianca Ajla Tomljanovic, cu 6-4, 6-4, miercuri, la Melbourne.

Cristi Chivu, după eșecul cu Arsenal: „Anumite momente pot schimba starea de spirit a echipei. Am avut și ghinion”
Cristi Chivu, după eșecul cu Arsenal: „Anumite momente pot schimba starea de spirit a echipei. Am avut și ghinion”

Inter a suferit o înfrângere cu 3-1 în fața lui Arsenal pe San Siro, în etapa a șaptea a fazei ligii din Liga Campionilor, iar „tunarii” rămân pe primul loc în clasament, cu punctaj maxim.

Inter și Chivu, prea mici în fața lui Arsenal, în Champions League. „Nerazzurri”, învinși categoric la Milano
Inter și Chivu, prea mici în fața lui Arsenal, în Champions League. „Nerazzurri”, învinși categoric la Milano

Inter Milano, formația italiană antrenată de Cristian Chivu, a pierdut, miercuri seară, pe teren propriu, partida cu Arsenal Londra, scor 1-3, în etapa a 7-a a grupei principale din Champions League.

Recomandări
Trump anunță o înțelegere cu NATO pentru Groenlanda și renunță la tarifele vamale pentru Europa
Trump anunță o înțelegere cu NATO pentru Groenlanda și renunță la tarifele vamale pentru Europa

Donald Trump a declarat miercuri că el și secretarul general al NATO, Mark Rutte, au „stabilit cadrul unui viitor acord cu privire la Groenlanda” la câteva ore de la discursul de la Davos.

Bolojan, întâlnire cu Isărescu, pe fondul calculelor pe bugetul pe 2026. Primăriile așteaptă scenariile de la Finanțe
Bolojan, întâlnire cu Isărescu, pe fondul calculelor pe bugetul pe 2026. Primăriile așteaptă scenariile de la Finanțe

În pregătirea bugetului pentru anul acesta, premierul Ilie Bolojan a început consultările cu primari din toată țara, despre cum ar urma să fie împărțiți banii. Administrația locală așteaptă simulările și scenariile de la Ministerul Finanțelor.

Cum explică George Simion tortul cu forma Groenlandei şi steagul SUA, tăiat în timpul vizitei în America
Cum explică George Simion tortul cu forma Groenlandei şi steagul SUA, tăiat în timpul vizitei în America

George Simion, aflat într-o vizită în SUA, a tăiat un tort în forma Groenlandei, cu steagul american, la un eveniment al unor congresmani republicani care au au sărbătorit primul an din cel de al doilea mandat al lui Donald Trump.