Modifica setarile cookie
Toate categoriile

Doliu în Formula 1. Sir Frank Williams a murit la vârsta de 79 de ani

Veste cutremurătoare în Formula 1. Sir Frank Williams, fondatorul echipei Williams Racing, a murit, duminică, la vârsta de 79 de ani, informează BBC.

Sir Frank Williams a transformat echipa care îi poartă numele într-una dintre cele mai de succes din Formula 1.

Cu Sir Frank Williams la conducere, echipa a câștigat nouă campionate de constructori și șapte titluri de piloți și a dominat o mare parte din anii 1980 și 1990.

El și fiica sa Claire s-au îndepărtat de Formula 1 în septembrie 2020, după ce au vândut Williams investitorilor americani.

Într-o declarație de presă, echipa Williams a spus: "Cu mare tristețe, în numele familiei Williams, echipa poate confirma decesul lui Sir Frank Williams, fondatorul și fostul director al echipei Williams Racing, la vârsta de 79 de ani".

După ce a fost internat în spital vineri, Sir Frank Williams a murit, duminică dimineață, înconjurat de familia sa, conform celor de la Williams Racing.

Citește și
A murit Joanne Shenandoah. Cântăreața americană avea 63 de ani
A murit Joanne Shenandoah. Cântăreața americană avea 63 de ani

Sir Frank Williams folosea scaunul cu rotile după ce a suferit o leziune a măduvei spinării într-un accident de mașină care s-a produs în Franța în 1986.

Ultimele stiri

Top Citite

Parteneri

Citește mai mult