Modifica setarile cookie
Toate categoriile

Motivul pentru care un bărbat refuză să se tundă de o jumătate de an: vrea să aducă bucurie în sufletele copiilor

Your browser doesn't support HTML5 video.

Cu două săptămâni înainte de Crăciun, ajutoarele moșului se pregătesc intens pentru noaptea fermecată. Cei care vor să-i surprindă pe copii și-au scos costumele din cutie și au trecut pe la frizer pentru a-si aranja barba.

În curând, vor veni în vizită cu sacul plin de daruri.

George are 33 de ani şi abia aşteaptă să îl ajute pe Moşu'. Ca să-şi intre bine în rol, şi-a lăsat părul lung, iar din vară nu şi-a mai tuns nici barba. Acum face ultimele retuşuri.

Costumul făcut la comandă e în ton cu modă: are cămaşă şi cravată. Copiii sunt impresionaţi când îl văd.

George Marici: "Mergem şi contracost la firmele mari, care fac petreceri pentru angajaţi. Anul trecut am făcut 3.000-3.500 de euro, cu taxe şi impozite." Un domn de 65 de ani spune că a început să fie ajutorul Moşului în urmă cu trei ani. A făcut fericiţi mii de copii, ajutat de o staţie de karaoke, care ţine locul spiriduşului. Doar în seara din Ajun, ajutorul Moşului a fost închiriat deja de 11 persoane.

Adrian Ghervan: "Solicitări vin de la părinţi pentru copii, acasă, vin solicitări din partea firmelor, grădiniţelor şi şcolilor. Reuşesc să îmi acopăr invesţiile şi combustibilul pe care îl consum." Cei care vor să trăiască magia Crăciunului înainte să vină Moşul din Laponia pot apela şi la crăciunițe, închiriate de la o firmă specializată. Sabina, crăciuniţă: "Crăciuniţa trebuie să fie atentă, să aibă hainele impecabile. Pachetele pleacă de 200 de lei, 30 de minute dacă este doar moşul şi pot ajunge la 400 de lei dacă includ şi ajutoarele, crăciuniţa sau spiriduşul."

Citește și
pregatiri de craciun
Cât de mult vor cheltui românii pe cadouri anul acesta. "Sunt pe stilul de a da toţi banii"

Cristian Harhătă: "În general, firmele îşi asumă partea de investiţie şi încearcă să fie în pas cu moda. Nu cred că te poţi îmbogăţii, dar îţi poţi suplimenta venitul."

Închirierea unui "ajutor al Moşului" costă cel puţin 200 de lei, pentru o jumătate de oră. Sunt însă şi patroni dispuşi să plătească 3.000 de lei pentru că angajaţii să primească darurile direct din mâna Moşului.

Ultimele stiri

Top Citite

Parteneri

Citește mai mult