Se înăspresc regulile în spitale. Medicii care nu stau la program ca să lucreze în privat ar putea rămâne fără loc de muncă

×
Codul embed a fost copiat

Ministrul Sănătății anunță că, de acum înainte, rezidenții care lucrează la privat nu vor mai fi plătiți din banii statului.

Mai mult decât atât, oficialul îi amenință cu desfacerea contractului de muncă pe medicii care fug de la stat, la particular, în timpul programului de lucru.

Potrivit ministrului Sănătății, rezidenții care lucrau la spitalele clinice private nu vor mai fi plătiți din banii publici, așa cum se întâmpla până acum.

Cristian Hotoboc, președintele PALMED: „Ne-am asumat plata rezidenților care se formează în sistemele private.”

Alexandru Rogobete, ministrul Sănătății: „De comun acord cu spitalele private, medicii, indiferent că sunt rezidenți, specialiști sau de altă natură, personalul medical care lucrează în privat – salariul lui va fi plătit de spitalul privat.”

Citește și
medic mita
Şeful secţiei de neurochirurgie a Spitalului "Carol Davila" este urmărit penal pentru luare de mită. Câți bani primea

Mai mult, va exista o grilă de salarizare comună, astfel încât un rezident de la privat să nu ia un salariu mai mare ca un rezident de la stat.

Pe de altă parte, medicii care lucrează la stat și nu-și respectă programul, ca să plece la privat, unde operează sau dau consultații, riscă desfacerea contractului de muncă.

Alexandru Rogobete, ministrul Sănătății: „Se lucrează deja în Ministerul Sănătății la noul pachet de indicatori de performanță pentru managerul unității sanitare, respectiv pentru șeful de secție. Iar acolo unde se vor identifica situații în care medicul, la ora 12, nu este în spitalul public, vă asigur că modificările legislative vor duce la desfacerea contractului de muncă.”

Așadar, managerul unității sanitare și șefii de secții vor trebui să monitorizeze aceste situații.

Articol recomandat de sport.ro
GALERIE FOTO Scandal monstru în patinaj! Acuzații grave între Gabriella Papadakis şi Guillaume Cizeron
GALERIE FOTO Scandal monstru în patinaj! Acuzații grave între Gabriella Papadakis şi Guillaume Cizeron
Citește și...
Lipsa acută de medici în orașele mici forțează primarii și managerii de spitale să ofere bonusuri și locuințe de serviciu
Lipsa acută de medici în orașele mici forțează primarii și managerii de spitale să ofere bonusuri și locuințe de serviciu

Lipsa acută de medici în orașele mici îi determină pe primari și pe managerii de spitale să supraliciteze, ca să îi atragă pe specialiști.

Şeful secţiei de neurochirurgie a Spitalului
Şeful secţiei de neurochirurgie a Spitalului "Carol Davila" este urmărit penal pentru luare de mită. Câți bani primea

Colonelul Marian Mitrică, şeful secţiei de neurochirurgie din cadrul Spitalul Militar "Carol Davila" din Capitală, şi alţi doi medici au fost puşi sub urmărire penală într-un dosar în care sunt acuzaţi de luare de mită.

Recomandări
Cum arată „reforma administrativă” a guvernului Bolojan. Ce se taie ca să se păstreze neatinse salariile de bază
Cum arată „reforma administrativă” a guvernului Bolojan. Ce se taie ca să se păstreze neatinse salariile de bază

Reforma administrației publice vine cu tăieri de cheltuieli, de posturi și de sporuri, dar lasă intacte salariile de bază ale angajaților la stat.

MAE cere cetățenilor români să părăsească imediat Iranul. Italia, Polonia şi Spania au transmis același mesaj cetățenilor lor
MAE cere cetățenilor români să părăsească imediat Iranul. Italia, Polonia şi Spania au transmis același mesaj cetățenilor lor

MAE a emis miercuri seara un avertisment prin care le cere cetățenilor români să părăsească imediat Iranul. Ministerul a ridicat astfel nivelul de avertisment la 9/9, nivelul maxim.

Vremea se schimbă din nou. După câteva zile mai calde, gerul puternic și ninsorile revin în mai multe zone ale țării
Vremea se schimbă din nou. După câteva zile mai calde, gerul puternic și ninsorile revin în mai multe zone ale țării

Vremea va intra într-un proces accentuat de răcire în următoarele zile, după un interval scurt cu temperaturi în creștere, anunță meteorologii.