Viorica Dăncilă l-a urmat pe Cristian Terheș în PNCR. „Nu mă regăsesc în PSD cu actuala conducere. Nu mi-am trădat partidul”

62129902

Fostul premier Viorica Dăncilă s-a înscris în Partidul Naţional Conservator Român (PNCR), a anunţat, joi, europarlamentarul Cristian Terheş, preşedintele acestei formaţiuni.

Terheş, candidatul PNCR în alegerile prezidenţiale, a subliniat că doreşte ca, în jurul proiectului conservator al formaţiunii sale politice, să vină oameni "care au demonstrat că au reprezentat România aşa cum se cuvine", arată Agerpres.

Întrebat dacă va exista un tandem propus de PNCR, Terheş - preşedinte şi Dăncilă - premier, europarlamentarul a răspuns: "Încă nu am vorbit despre un tandem. În momentul de faţă, lucrăm cu doamna Dăncilă şi cu alţi specialişti la programul de guvernare. (...) Cred că doamna Dăncilă ar fi, din nou, un premier extraordinar pentru România. Vom avea liste complete pentru alegerile parlamentare sub sigla PNCR, motiv pentru care am demarat fuziuni cu alte partide conservatoare care se alătură acestui proiect".

El a făcut un apel către cei care sunt "credincioşi naţiunii" să se alăture acest proiect şi a anunţat că fuziunea cu Partidele Alternativa Dreaptă (AD) şi Alianţa Renaşterea Naţională (ARN) s-a finalizat, urmând ca documentele să fie depuse, joi, la instanţă.

Mai avem discuţii exploratorii şi cu alte partide, unele chiar înaintate, pe care le vom anunţa în perioada imediat următoare (...). Suntem deschişi oricui doreşte să se alăture proiectului, dar nu facem prozelitism. Valorile noastre sunt clare. (...) La alegerile europarlamentare, PNCR a fost într-o alianţă electorală cu AUR şi Partidul Republican. La alegerile locale, PNCR a avut liste proprii, pentru alegerile parlamentare ne pregătim să candidăm cu propriile liste, pe aceste liste aflându-se şi parteneri din celelalte partide care ni se vor alătura sau deja ni s-au alăturat. (...) De la dizolvarea Alianţei AUR de la alegerile europarlamentare nu mai avem o relaţie politică (...). La alianţa pentru locale a existat un sabotaj şi nu am mai continuat discuţia cu privire la o altă alianţă pentru prezidenţiale sau parlamentare", a adăugat Terheş.

Viorica Dăncilă, care a menţionat că nu a mai vorbit cu Liviu Dragnea din mai 2019, a subliniat că "uşile PNCR sunt deschise pentru toate forţele politice, dar şi pentru cei care nu au mai făcut politică şi vor o schimbare pentru România".

Despre Partidul Naţiune Oameni Împreună (NOI), al cărui preşedinte a fost, Dăncilă a spus: "A fost un partid bun, cu oameni care nu au mai făcut politică. Opţiunea lor a fost de a nu merge în alegeri (...). În momentul în care ai un obiectiv, trebuie să lupţi".

„Viorica Dăncilă nu are trădarea în sânge”

Referindu-se la PSD, Dăncilă a punctat: "Nu mă regăsesc în PSD cu actuala conducere. Nu aş fi fost niciodată de acord să reduc pensiile celor care au lucrat în grupele I şi II. (...) Nu pot să merg alături de o conducere care nu are un program de guvernare şi care nu acordă predictibilitate mediului de afaceri, de o conducere care duce ţara de la un împrumut la altul şi nu are o direcţie economică".

Viorica Dăncilă nu are trădarea în sânge. Nu mi-am trădat partidul. Oameni aflaţi azi la conducerea partidului m-au trădat pentru a ocupa nişte posturi, nu pentru că ar vrea binele acestei ţări. Marcel Ciolacu şi Klaus Iohannis au fost cei care au creionat trecerea moţiunii de cenzură în 2019. De ce? Probabil pentru că am luptat prea mult pentru România (...). Nu am trădat PSD şi am apreciere pentru mulţi oameni din PSD, adevăraţi pesedişti care au fost daţi la o parte pentru a veni prietenii sau cei care l-au ajutat pe domnul Ciolacu să dea jos propriul guvern PSD. (...) Şi acum ţin legătura cu mulţi oameni, care au fost trecuţi în plan secund. Am speranţa şi certitudinea că toţi oamenii din PSD care nu se regăsesc alături de actuala conducere ni se vor alătura. Toate femeile care am luptat pentru familie şi pentru viitorul copiilor noştri vor veni alături de noi", a mai spus Dăncilă.  

Articol recomandat de sport.ro
FOTO Iubita unui celebru fotbalist, apariție sclipitoare pe rețele: ”Wow, ce bine îți stă în portocaliu / Ești bestială”
FOTO Iubita unui celebru fotbalist, apariție sclipitoare pe rețele: ”Wow, ce bine îți stă în portocaliu / Ești bestială”
Citește și...
Nicuşor Dan, în mesajul de Ziua NATO: Pentru România, nu e doar o aniversare formală, ci reafirmarea unui destin asumat

Președintele Nicușor Dan afirmă, în mesajul de Ziua NATO, că pentru România nu e doar o aniversare formală, ci reafirmarea unui destin asumat, acela de stat care contribuie activ la securitatea euro-atlantică.

Măsurile luate de Ilie Bolojan pentru criza combustibililor: Guvernul nu are niciun beneficiu de pe urma creşterii preţurilor

Premierul Ilie Bolojan explică, sâmbătă, măsurile luate de Guvern privind criza combustibililor, el arătând că Executivul acţionează în limita posibilităţilor pe care le are ca urmare a deficitelor bugetare foarte mari din anii trecuţi.

Geoană, de ziua NATO: „E un moment de reflecție asupra rolului pe care Alianța îl joacă într-o lume marcată de incertitudini”

NATO rămâne un pilon esențial al securității euroatlantice, capabil să se reinventeze și să răspundă ferm unui mediu strategic tot mai imprevizibil, a declarat sâmbătă fostul secretar general adjunct al Alianței, Mircea Geoană.

Recomandări
Germania, Italia, Spania, Portugalia și Austria cer UE taxă pe profiturile uriașe din energie. Măsurile luate de România

Marile economii europene revin la o soluție folosită în 2022: taxarea profiturilor excepționale ale companiilor din energie. În timp ce Bruxelles-ul analizează măsura, România taxează deja profiturile excepționale din petrol.

ANPC a facut controale înainte de Paște. Au fost aplicate amenzi de peste 7 milioane de lei. Neregulile găsite

Inspectorii de la Protecția Consumatorului și ai Autorității Sanitar Veterinare anunță că au controlat peste 3.000 de piețe și super-marketuri din toată țara.

Cum ar fi apărut oferta-surpriză la carburanți. Reacțiile șoferilor care au apucat să alimenteze la cel mai mic preț din țară

Carburanții s-au scumpit din nou sâmbătă, după câteva zile în care am văzut și reduceri la benzinării. Ba chiar la unele stații s-au format și cozi, după ce motorina premium și benzina s-au ieftinit nesperat de mult, dar pentru scurt timp.