Viktor Orban promite măsuri drastice împotriva presei şi ONG-urilor într-un discurs presărat cu teorii ale conspiraţiei

62513370
IMAGO

Premierul populist al Ungariei, Viktor Orban, a promis sâmbătă că îşi va elibera ţara de cei despre care susţine că lucrează pentru interesele puterilor străine, portivit AP.

Într-un discurs încărcat de teorii ale conspiraţiei, care a coincis cu o zi de comemorare a revoluţiei de la 1848 din Ungaria împotriva regimului habsburgic, Viktor Orban a declarat în faţa unui grup de câteva mii de susţinători că, în următoarele săptămâni, Ungaria va dezrădăcina mass-media şi alte organizaţii care au primit finanţare din străinătate, comparând astfel de grupuri cu insectele.

„După adunarea festivă de astăzi urmează curăţenia de Paşte. Insectele au iernat”, a declarat Orban. „Vom demantela maşina financiară care a folosit dolari corupţi pentru a cumpăra politicieni, judecători, jurnalişti, pseudo-ONG-uri şi activişti politici. Vom elimina întreaga armată din umbră”.

Orbán, aflat la putere din 2010, s-a folosit în ultimii ani de sărbătoarea de 15 martie ca de o platformă de pe care să lanseze discursuri din ce în ce mai ostile la adresa UE, din care Ungaria face parte din 2004. El a comparat adesea blocul cu Uniunea Sovietică, care a ocupat şi reprimat Ungaria timp de aproape cinci decenii în secolul al XX-lea, şi a promis să „ocupe” sălile de putere din Europa.

După învestirea preşedintelui american Donald Trump, liderul maghiar şi-a accelerat eforturile de a reprima criticii, cum ar fi mass-media, grupurile pentru drepturile civile şi anticorupţie, despre care spune că au subminat suveranitatea Ungariei prin primirea de asistenţă financiară din partea donatorilor internaţionali.

Citește și
Cât crede Putin că valorează Groenlanda. La ce preț a evaluat Kremlinul insula arctică râvnită de Trump
Cât crede Putin că valorează Groenlanda. La ce preț a evaluat Kremlinul insula arctică râvnită de Trump

Orban, un aliat al lui Trump, a aplaudat acţiunile administraţiei americane de a desfiinţa Agenţia Statelor Unite pentru Dezvoltare Internaţională, susţinând, fără nicio dovadă, că aceasta a fost utilizată pentru a finanţa cauze liberale în Ungaria, cu scopul de a răsturna guvernul său.

El a promis o reglare de conturi pentru grupurile care au beneficiat de finanţare din partea USAID, afirmând că acestea vor fi eliminate în Ungaria şi se vor confrunta cu „consecinţe juridice”.

Săptămâna aceasta, partidul Fidesz al lui Orbán a propus amendamente la constituţia Ungariei care ar permite ca cetăţenilor maghiari cu dublă cetăţenie să li se suspende cetăţenia şi să fie expulzaţi din ţară dacă se consideră că ameninţă suveranitatea sau securitatea naţională a Ungariei.

Un alt amendament părea să vizeze comunitatea LGBTQ+. Partidul lui Orbán a declarat că evenimentul anual Budapest Pride va fi interzis în public începând din acest an.

Sâmbătă, Orbán, un oponent ferm al imigraţiei, a reluat „teoria marii înlocuiri”, care sugerează că există un complot global pentru a diminua influenţa oamenilor albi.

„Bătălia de astăzi se dă de fapt pentru sufletul lumii occidentale”, a spus Orbán. „Imperiul vrea să amestece şi apoi să înlocuiască populaţia indigenă a Europei cu mase invadatoare sosite din civilizaţii străine”.

El a afirmat, de asemenea, că „imperiul” care a oferit asistenţă economică şi militară Ucrainei în lupta împotriva invaziei Rusiei urmăreşte, de fapt, să „colonizeze” ţara în dificultate.

„Instrumentul colonizării este războiul. Conducătorii Europei au decis că Ucraina ar trebui să continue războiul, indiferent de costuri”, a spus el.

El şi-a repetat apelul ca UE să abandoneze procesul de aderare a Ucrainei la blocul comunitar şi a declarat că va lansa un sondaj de opinie pentru maghiari pentru a decide dacă aceştia cred că Kievul ar trebui să devină membru al UE.

În cursul zilei de sâmbătă, partidul Tisza din Ungaria a planificat să organizeze o demonstraţie în masă la Budapesta, reunindu-se în jurul liderului său şi potenţialului adversar al lui Orbán, Péter Magyar.

Magyar, un fost membru al Fidesz care s-a despărţit de Orbán, a construit în ultimul an o mişcare de opoziţie care vizează înfrângerea liderului maghiar în alegerile naţionale programate pentru anul viitor şi s-a concentrat pe criza costului vieţii din Ungaria şi pe ceea ce el consideră a fi corupţia adânc înrădăcinată în rândul elitelor partidului de guvernământ.

Sondajele recente îl arată pe Tisza la egalitate sau chiar cu câteva puncte în faţa Fidesz, cu aproximativ un an înainte de alegeri.

Articol recomandat de sport.ro
GALERIE FOTO A spus ”DA!” S-a retras din fotbal acum șapte ani și se căsătorește cu o superbă blondină
GALERIE FOTO A spus ”DA!” S-a retras din fotbal acum șapte ani și se căsătorește cu o superbă blondină
Citește și...
Cât crede Putin că valorează Groenlanda. La ce preț a evaluat Kremlinul insula arctică râvnită de Trump
Cât crede Putin că valorează Groenlanda. La ce preț a evaluat Kremlinul insula arctică râvnită de Trump

Președintele Rusiei, Vladimir Putin, a oferit primele sale reacții despre Groenlanda, după discursul furibund al lui Donald Trump din cadrul Forumului Economic Mondial de la Davos.

Trump: „Zelenski şi Putin sunt 'proşti' dacă nu încheie un acord”. Urmează o întâlnire crucială la Davos
Trump: „Zelenski şi Putin sunt 'proşti' dacă nu încheie un acord”. Urmează o întâlnire crucială la Davos

Prezent la Forumul Economic Mondial de la Davos, președintele american Donald Trump a declarat miercuri că negocierile pentru încheierea războiului dintre Rusia și Ucraina se află într-un „moment decisiv”. 

Femeie ținută în sclavie 25 de ani, nemâncată și nespălată. O britanică, găsită vinovată de abuzuri grave
Femeie ținută în sclavie 25 de ani, nemâncată și nespălată. O britanică, găsită vinovată de abuzuri grave

O femeie vulnerabilă a fost ținută captivă și obligată să muncească în casa unei familii din Anglia timp de un sfert de secol. Ea a reușit să ceară ajutor abia în 2021, folosind un telefon mobil pe care îl ascunsese în secret.

Recomandări
Trump anunță o înțelegere cu NATO pentru Groenlanda și renunță la tarifele vamale pentru Europa
Trump anunță o înțelegere cu NATO pentru Groenlanda și renunță la tarifele vamale pentru Europa

Donald Trump a declarat miercuri că el și secretarul general al NATO, Mark Rutte, au „stabilit cadrul unui viitor acord cu privire la Groenlanda” la câteva ore de la discursul de la Davos.

Mesajul lui Ilie Bolojan după ce s-a întâlnit cu Mugur Isărescu și primarii. Premierul promite că nu vor mai crește taxele
Mesajul lui Ilie Bolojan după ce s-a întâlnit cu Mugur Isărescu și primarii. Premierul promite că nu vor mai crește taxele

Premierul Ilie Bolojan afirmă că, în această perioadă, reprezentanţii Guvernului lucrează la construcţia bugetului de stat pe anul 2026, pe „baze realiste”, subliniind că obiectivul este „un buget al relansării şi al investiţiilor”.

Cum explică George Simion tortul cu forma Groenlandei şi steagul SUA, tăiat în timpul vizitei în America
Cum explică George Simion tortul cu forma Groenlandei şi steagul SUA, tăiat în timpul vizitei în America

George Simion, aflat într-o vizită în SUA, a tăiat un tort în forma Groenlandei, cu steagul american, la un eveniment al unor congresmani republicani care au au sărbătorit primul an din cel de al doilea mandat al lui Donald Trump.