Ungaria a blocat un ajutor de 50 de miliarde de euro al UE pentru Ucraina. Viktor Orban: ”Vom reveni”

×
Publicitate

Premierul ungar Viktor Orban a anunţat vineri că a făcut uz de dreptul său de veto, în cadrul unui summit al Celor 27, la adoptarea unui nou sprijin bugetar al UE pentru Ucraina în valoare de 50 de miliarde de euro, transmite AFP.

"Veto la fondurile suplimentare pentru Ucraina, veto la revizuirea bugetului multianual european, vom reveni asupra problemei anul viitor, după pregătiri corespunzătoare", a scris el pe reţeaua socială X (fostă Twitter).

În schimb, el nu şi-a folosit dreptul de veto joi la decizia liderilor UE de a deschide negocierile de aderare cu Ucraina şi Republica Moldova.

Liderii UE au transmis că negocierile privind ajutorul pentru Ucraina vor fi reluate la începutul anului viitor. Ucraina depinde în mod critic de finanţarea UE şi a SUA, în timp ce continuă să lupte cu forţele ruseşti de ocupaţie.

Citește și
Trump l-a sunat pe Putin și au vorbit o oră despre războaiele din Iran și Ucraina. Ce au convenit cei doi lideri
Trump l-a sunat pe Putin și au vorbit o oră despre războaiele din Iran și Ucraina. Ce au convenit cei doi lideri

Blocarea ajutorului a fost anunţată de Orban la scurt timp după ce liderii UE au decis să deschidă negocierile de aderare cu Ucraina şi Moldova şi să acorde statutul de candidat Georgiei. Ungaria se opune de mult timp aderării Ucrainei, dar nu s-a opus prin veto acestei iniţiative.

Viktor Orban a părăsit sala de negocieri, în ceea ce oficialii au descris ca fiind o manieră convenită în prealabil şi constructivă, în timp ce ceilalţi 26 de lideri au continuat votul.

Câteva minute mai târziu, premierul maghiar a postat un videoclip pe rețelele sociale, în care a explicat de ce s-a retras.

Viktor Orban, premierul Ungariei: „Ucraina nu este pregătită să înceapă negocierile pentru aderarea la Uniunea Europeană. E o decizie fără sens, irațională și incorectă să înceapă negocieri cu Ucraina în aceste condiții. Pe de altă parte, alte 26 de țări au insistat ca această decizie să fie luată. Așa că Ungaria a decis ca, dacă cele 26 de țări vor asta, să meargă pe drumul lor. Din acest motiv, Ungaria nu a participat la această decizie.”

Premierul Olandei: ”Mai avem încă ceva timp”

Comentând opoziţia lui Orban faţă de acest ajutor, premierul olandez Mark Rutte a declarat "Mai avem încă ceva timp, Ucraina nu rămâne fără bani în următoarele săptămâni".

"Ne-am înţeles cu cele 26 de ţări", a adăugat el.

"Viktor Orban, Ungaria, nu au fost încă în măsură să facă acest lucru. Sunt destul de încrezător că putem ajunge la un acord la începutul anului viitor. Ne gândim la sfârşitul lunii ianuarie", a adăugat premierul.

De asemenea, Ucraina doreşte să obţină aprobarea unui pachet de ajutor de 61 de miliarde de dolari pentru apărare din partea SUA - dar şi această decizie este amânată din cauza unor dezacorduri majore între parlamentarii democraţi şi republicani.

Ucraina şi Moldova vecină au solicitat să adere la UE după ce Rusia a lansat invazia pe scară largă a Ucrainei în februarie 2022. Amândouă au primit statutul de candidat în iunie anul trecut, în timp ce Georgia a fost respinsă la momentul respectiv.

Zelenski s-a declarat încântat de anunţul UE privind aderarea. "Aceasta este o victorie pentru Ucraina. O victorie pentru întreaga Europă. O victorie care motivează, inspiră şi întăreşte", a scris el într-o postare pe X.

Preşedinta Republicii Moldova, Maia Sandu, a declarat că este o onoare să împartă cu Ucraina calea spre aderarea la UE.

"Nu am fi fost aici astăzi fără rezistenţa curajoasă a Ucrainei împotriva invaziei brutale a Rusiei", a scris ea.

La începutul acestui an, Republica Moldova a afirmat că Rusia încearcă să preia puterea la Chişinău.

"Ori NATO, ori nimic”

Pe de altă parte, după anunțul privind începerea negocierilor de aderare la UE, pentru Ucraina, următorul obiectiv este o viitoare integrare în Alianța Nord-Atlantică.

Vice-premierul Ucrainei Olga Stefanșîna a declarat, într-un interviu pentru Știrile PRO TV, că pentru țara sa, “e ori NATO, ori nimic”.

Oficialul de la Kiev a vorbit despre pașii pe care îi are de urmat Ucraina pentru aderarea la Alianța Nord-Atlantică, dar și despre ajutorul militar și umanitar primit de la România. 

Interviul integral, în video de mai jos:

SUA a salutat mișcarea istorică a UE de începere a negocierilor de aderare cu Moldova și Ucraina

Consilierul pe probleme de securitate naţională al Casei Albe, Jake Sullivan, a salutat mişcarea "istorică" a UE de a deschide negocierile de aderare cu Ucraina şi Republica Moldova, calificând-o drept "un pas crucial pentru îndeplinirea aspiraţiilor lor euro-atlantice".

Cancelarul german Olaf Scholz şi-a lăudat colegii lideri pentru că au dat un "semn puternic de susţinere", adăugând că este clar că atât Ucraina, cât şi Moldova aparţin "familiei europene". Un diplomat prezent la summit a declarat că a fost ideea lui Scholz ca Orban să părăsească sala pentru a permite desfăşurarea votului.

Anterior, joi, preşedintele Vladimir Putin a ironizat Ucraina şi a afirmat că sprijinul occidental se epuizează: "Scuzaţi-mi vulgaritatea, dar totul este adus ca o gratuitate.Dar aceste gratuităţi ar putea să se termine la un moment dat".

Discuţiile privind aderarea la UE pot dura ani de zile, astfel încât decizia de joi nu va garanta aderarea Ucrainei.

Ţările candidate la UE trebuie să treacă printr-o serie de reforme pentru a adera la standarde care variază de la statul de drept la economie, deşi executivul UE a lăudat deja Ucraina pentru că a finalizat mai mult de 90% din măsurile luate până în prezent în domeniul justiţiei şi al combaterii corupţiei.

Articol recomandat de sport.ro
Atenție, Superliga! Formația din orașul cu două stadioane ultramoderne s-a calificat în play-off și visează la promovare
Atenție, Superliga! Formația din orașul cu două stadioane ultramoderne s-a calificat în play-off și visează la promovare
Citește și...
Trump l-a sunat pe Putin și au vorbit o oră despre războaiele din Iran și Ucraina. Ce au convenit cei doi lideri
Trump l-a sunat pe Putin și au vorbit o oră despre războaiele din Iran și Ucraina. Ce au convenit cei doi lideri

Preşedintele rus Vladimir Putin şi omologul său american Donald Trump au discutat luni în cadrul unei conversaţii telefonice "sincere şi constructive" despre războiul din Iran şi cel din Ucraina, a anunţat Kremlinul, notează AFP.

Oferta lui Vladimir Putin, după ce petrolul a atins prețuri record: „Suntem pregătiți să colaborăm cu europenii”
Oferta lui Vladimir Putin, după ce petrolul a atins prețuri record: „Suntem pregătiți să colaborăm cu europenii”

Preşedintele rus Vladimir Putin a declarat luni că războiul dintre SUA şi Israel împotriva Iranului a declanşat o criză energetică globală şi a avertizat că producţia de petrol dependentă de Strâmtoarea Ormuz ar putea înceta curând.

Război în Iran, ziua a 10-a. NATO a neutralizat o nouă rachetă iraniană în spațiul aerian al Turciei. Franța trimite nave
Război în Iran, ziua a 10-a. NATO a neutralizat o nouă rachetă iraniană în spațiul aerian al Turciei. Franța trimite nave

Războiul din Orientul Mijlociu a intrat în a doua săptămână. Iar în ultimele două zile, mai multe depozite de petrol au fost distruse, în apropiere de capitala Iranului.

Recomandări
Ne-am putea confrunta cu cea mai gravă criză energetică din ultimii 35 de ani. Ce spun specialiștii
Ne-am putea confrunta cu cea mai gravă criză energetică din ultimii 35 de ani. Ce spun specialiștii

Creșterile repetate de prețuri la carburanți pun presiune pe întreaga economie. Transporturile s-au scumpit deja, după ce motorina și benzina au avut majorări semnificative de preț, chiar peste noapte.

Bugetul de stat pentru 2026, aproape gata. Tensiuni în coaliție privind salariul minim și ajutoarele sociale
Bugetul de stat pentru 2026, aproape gata. Tensiuni în coaliție privind salariul minim și ajutoarele sociale

Bugetul pentru 2026 este aproape gata. Statul speră că va încasa mai mulți bani din amenzi, jocuri de noroc și TVA, însă PSD va anunța la sfârșitul săptămânii dacă va vota proiectul.

Trump anunță că războiul din Iran este ”aproape” gata. Cuvintele președintelui SUA au ieftinit instantaneu țițeiul cu 10%
Trump anunță că războiul din Iran este ”aproape” gata. Cuvintele președintelui SUA au ieftinit instantaneu țițeiul cu 10%

Donald Trump a declarat luni că războiul din Iran este ”aproape” gata, iar SUA sunt cu ”foarte mult” înainte de termenul estimat inițial, de 4 săptămâni. Cuvintele președintelui SUA au generat imediat o ieftinire a petrolului cu peste 10%.