Sute de femei din armata britanică sunt hărțuite sexual și bătute

62220877

Femeile care activează în armata Marii Britanii se confruntă cu un risc considerabil de hărţuire emoţională, hărţuire sexuală şi agresiune fizică, potrivit unui studiu, relatează marţi dpa.

 

Femeile mai tinere, care au deţinut gradul de ofiţer sau care au avut un rol în misiuni de luptă sau de sprijin în luptă au suferit cel mai probabil un astfel de tratament, conform studiului publicat în revista BMJ Military Health.

Din cele 750 de femei veteran care au fost chestionate, 22,5% au spus că au fost hărţuite sexual, în timp ce 5,1% şi-au amintit că au fost ţinta agresiunilor sexuale.

Un procent de 22,7% dintre aceste femei au fost hărţuite emoţional, în timp ce 3,3% au spus că au fost agresate fizic.

Citește și
Dronă rusească, descoperită în grădina unei case părăsite din R. Moldova. MAE de la Chișinău condamnă incidentul
Dronă rusească, descoperită în grădina unei case părăsite din R. Moldova. MAE de la Chișinău condamnă incidentul

În jur de 16.500 de femei activează în prezent în armata britanică şi reprezintă aproximativ 11% din personal.

Femeile au avut posibilitatea să servească în armata britanică timp de mulţi ani şi au putut activa în toate misiunile din cadrul armatei, inclusiv în prima linie în luptă, din 2018.

Echipa de oameni de ştiinţă din Marea Britanie, care a intrat în contact cu cele care au participat la cercetare printr-o organizaţie caritabilă din Marea Britanie care sprijină femeile veteran, crede că este nevoie urgentă să se ofere mai mult sprijin femeilor din armată.

Toate formele de rele tratamente pun femeile în pericol de a fi suferi de tulburări de stres posttraumatic (PTSD), conform studiului.

 

Femeile cu post de conducere suferă mai mult

 

Hărţuirea sexuală a fost legată "în mod semnificativ" de o situaţie în care femeile au resimţit durere sau oboseală din cauza suferinţelor mentale. S-a constatat de asemenea că agresiunea sexuală ar putea fi legată de faptul că femeile "se confruntă cu un risc mai mare de dificultăţi în ceea ce priveşte consumul de alcool", în timp ce hărţuirea emoţională le-a provocat probleme precum anxietatea, depresia şi singurătatea.

Studiul a constatat că femeile care deţineau grad de ofiţer erau supuse unui risc mai mare să fie hărţuite sexual, precum şi emoţional, oamenii de ştiinţă subliniind că "femeile care deţin posturi de conducere pot fi expuse riscului de persecutare chiar din partea superiorilor lor".

Ca reacţie la studiu, un purtător de cuvânt al Ministerului britanic al Apărării a declarat: "Ne angajăm să îmbunătăţim experienţa femeilor din forţele armate în fiecare domeniu din viaţa lor şi nu tolerăm abuzul, agresiunea, hărţuirea sau discriminarea".

 

Articol recomandat de sport.ro
GALERIE FOTO A spus ”DA!” S-a retras din fotbal acum șapte ani și se căsătorește cu o superbă blondină
GALERIE FOTO A spus ”DA!” S-a retras din fotbal acum șapte ani și se căsătorește cu o superbă blondină
Citește și...
Dronă rusească, descoperită în grădina unei case părăsite din R. Moldova. MAE de la Chișinău condamnă incidentul
Dronă rusească, descoperită în grădina unei case părăsite din R. Moldova. MAE de la Chișinău condamnă incidentul

O dronă de aproximativ 2,5 metri a fost descoperită joi dimineață, în curtea unei case părăsite din localitatea Crocmaz, raionul Ștefan Vodă din Republica Moldova. Obiectul a fost observat de localnici, care au alertat autoritățile.

LIVE UPDATE. Volodimir Zelenski este pe drum spre Davos, unde va discuta cu Donald Trump
LIVE UPDATE. Volodimir Zelenski este pe drum spre Davos, unde va discuta cu Donald Trump

Deși, inițial, unele agenții de presă, precum EFE, au anunțat că Volodimir Zelenski rămâne în Ucraina pentru a gestiona criza energetică, joi, 22 ianuarie, s-a aflat că președintele ucrainean este în drum spre Davos, pentru a discuta cu Donald Trump.

Preşedinta BCE a plecat brusc de la o cină organizată la Davos după ce un oficial american a criticat Europa
Preşedinta BCE a plecat brusc de la o cină organizată la Davos după ce un oficial american a criticat Europa

Președinta Băncii Centrale Europene, Christine Lagarde, a părăsit brusc o cină de la Forumul de la Davos, după criticile dure la adresa Europei ale secretarului american pentru comerț, Howard Lutnick, potrivit Bloomberg.

Recomandări
LIVE UPDATE. Volodimir Zelenski este pe drum spre Davos, unde va discuta cu Donald Trump
LIVE UPDATE. Volodimir Zelenski este pe drum spre Davos, unde va discuta cu Donald Trump

Deși, inițial, unele agenții de presă, precum EFE, au anunțat că Volodimir Zelenski rămâne în Ucraina pentru a gestiona criza energetică, joi, 22 ianuarie, s-a aflat că președintele ucrainean este în drum spre Davos, pentru a discuta cu Donald Trump.

Mesajul lui Ilie Bolojan după ce s-a întâlnit cu Mugur Isărescu și primarii. Premierul promite că nu vor mai crește taxele
Mesajul lui Ilie Bolojan după ce s-a întâlnit cu Mugur Isărescu și primarii. Premierul promite că nu vor mai crește taxele

Premierul Ilie Bolojan afirmă că, în această perioadă, reprezentanţii Guvernului lucrează la construcţia bugetului de stat pe anul 2026, pe „baze realiste”, subliniind că obiectivul este „un buget al relansării şi al investiţiilor”.

Șeful NATO afirmă că suveranitatea Groenlandei nu a fost discutată cu Trump: „El e concentrat pe protejarea regiunii”
Șeful NATO afirmă că suveranitatea Groenlandei nu a fost discutată cu Trump: „El e concentrat pe protejarea regiunii”

Secretarul general al NATO, Mark Rutte, a precizat că, în cadrul discuţiilor purtate miercuri cu preşedintele american Donald Trump, nu a fost abordată chestiunea suveranităţii Groenlandei, relatează AFP.