Steaguri franceze, arse în faţa Ambasadei Franţei la Teheran, după publicarea unor caricaturi în revista Charlie Hebdo
Manifestanţii, majoritatea elevi ai unor seminarii şiite şi femei purtând vălul chador, s-au adunat duminică în centrul Teheranului şi au agitat steaguri iraniene, portrete ale lui Khamenei şi pancarte cu mesaje prin care denunţau revista satirică, au constatat jurnalişti AFP.
”O, Franţa, abandonează-ţi ostilitatea!” şi ”Ruşine Franţei!”, au scandat manifestanţii, care au ars steaguri franceze.
Charlie Hebdo a publicat miercuri caricaturi ale celei mai înalte personalităţi religioase şi politice a Republicii islamice, ayatollahul Ali Khamenei.
Iranul a denunţat caricaturile drept ”insultătoare şi indecente” publicate în această ediţie specială, marcând atentatul sângeros din 2015 la sediul Charlie Hebdo din Paris.
Autorităţile iraniene au avertizat Franţa că vor lua măsuri de represalii.
RepresaliiTeheranul a anunţat închiderea Institutului Francez din Iran (IFRI), cel mai vechi şi cel mai important centru de cercetare francez în această ţară, afiliat Ministerului francez de Externe. IFRI, situat în centrul iraniene, a fost închis timp de mulţi ani.
El a fost redeschis în timpul preşedinţiei moderatului Hassan Rohani (2013-2021), un semn al ”reîncălzirii” relaţiilor bilaterale. Duminică, în faţa sediului Ambasadei Franţei, un elev de la un semninar şiit, Karim Heydar, în vârstă de 17 ani, a declarat AFP că a participat la manifestaţie pentru a ”susţine revoluţia şi pe liderul suprem”.
”Trebuie să le dăm (opozanţilor Republicii islamice) un răspuns pentru ca ei să nu creadă că nu ne susţinem Revoluţia”, a declarat el.
O adunare asemănătoare a avut loc la Qom, un oraş sfânt şiit situat la aproximativ 150 de kilometri sud de Teheran, potrivit unor imagini difuzate de televiziunea iraniană de stat.
Un purtător de cuvânt al Ministerului iranian de Externe, Nasser Kanani, a subliniat duminică că libertatea de exprimare nu trebuie să fie folosită ca pretext pentru a ”insulta” personalităţi religioase. El a îndemnat Parisul ”să respecte principiile fundamentale ale relaţiilor internaţionale” şi să nu se amestece în afacerile interne iraniene.
Charlie Hebdo a anunţat că a publicat aceste caricaturi pentru a susţine poporul iranian în protestele declanţate de moartea, la 16 septembrie, a lui Mahsa Amni, o iraniană kurdă, la vârsdta de 22 de ani, după ce a fost arestată de Poliţia Moravurilor.
Sursa: News.ro
Etichete: Franta , teheran , charlie hebdo , caricatură
Dată publicare: 09-01-2023 12:02