Soțiile soldaților ruși trimiși la război: victoria lui Putin la prezidențiale, un ”scuipat în față”

sotii soldati rusi
Getty

Soțiile soldaților ruși mobilizați care militează pentru întoarcerea lor din Ucraina au declarat luni că victoria lui Vladimir Putin la alegerile prezidențiale din 15-17 martie reprezintă un „scuipat în față”.

 

Vladimir Putin și-a asigurat al cincilea mandat de președinte al Rusiei cu 87,28% din voturi, un record absolut, după o competiție din care au lipsit oponenți, scrie The Moscow Times.

Rezultatele alegerilor nu au fost o surpriză pentru noi. Dar 87% este o falsificare totală, un scuipat în fața noastră”, a scris mișcarea Put’ Domoi („A Way Home”) pe aplicația de mesagerie Telegram.

Aceste rezultate sunt doar un memento că munca noastră nu s-a încheiat încă. Trebuie să continuăm să mergem înainte în ciuda obstacolelor și să ne unim pentru a ne atinge obiectivul comun de demobilizare”, a adăugat aceasta.

Până și bloggeri pro-război cer demobilizarea recruților

Mișcarea a promis inițial loialitate față de așa-numita „operațiune militară specială” a Moscovei în Ucraina, iar mai târziu față de mobilizarea „parțială” a aproximativ 300.000 de rezerve, la sfârșitul anului 2022.

Citește și
Iulian Navalnaia
Văduva lui Navalnîi, prima țintă a Kremlinului după ce Putin a fost reales președinte: "A pierdut înțelegerea patriei"

Cu toate acestea, grupul a devenit din ce în ce mai ostil față de Putin, după ce femeile au văzut refuzul Kremlinului de a readuce acasă soldații mobilizați de mai bine de un an în serviciul militar.

Până și bloggerii ruși pro-război, care au număr mare de urmăritori pe rețelele de socializare, i-au cerut treptat lui Putin să demobilizeze recruții, pe măsură ce invazia Rusiei în Ucraina intră în al treilea an.

Articol recomandat de sport.ro
Darya Zheleznyakova trăiește departe de Rusia. Cu ce se mai ocupă ”femeia de fier” din UFC
Darya Zheleznyakova trăiește departe de Rusia. Cu ce se mai ocupă ”femeia de fier” din UFC
Citește și...
Soția lui Aleksei Navalnîi, prima reacție după ce Putin a fost reales președinte al Rusiei: „Nu este președintele nostru”
Soția lui Aleksei Navalnîi, prima reacție după ce Putin a fost reales președinte al Rusiei: „Nu este președintele nostru”

Iulia Navalnaia, văduva liderului opoziţiei ruse Aleksei Navalnîi, a declarat marţi că Vladimir Putin nu este preşedintele legitim al Rusiei şi că rezultatele oficiale ale alegerilor nu au nicio semnificaţie, relatează Reuters.

Văduva lui Navalnîi, prima țintă a Kremlinului după ce Putin a fost reales președinte:
Văduva lui Navalnîi, prima țintă a Kremlinului după ce Putin a fost reales președinte: "A pierdut înțelegerea patriei"

Vladimir Putin a fost reales în funcția de preşedinte al Rusiei cu 87,28% din voturi, potrivit rezultatelor definitive publicate de Comisia Electorală.

Ce spune Kremlinul despre rezultatul alegerilor. „Consolidarea poporului rus în jurul lui Putin”
Ce spune Kremlinul despre rezultatul alegerilor. „Consolidarea poporului rus în jurul lui Putin”

Kremlinul a salutat luni realegerea triumfală a lui Vladimir Putin cu 87% din voturi.

 

Ce se va întâmpla cu rușii trimiși la război dacă se întorc vii de pe front. Putin: ”Am avut o idee simplă”
Ce se va întâmpla cu rușii trimiși la război dacă se întorc vii de pe front. Putin: ”Am avut o idee simplă”

Vladimir Putin a anunțat că rușii trimiși la război în Ucraina vor fi angajați de instituțiile publice coordonate de viitoarele structuri guvernamentale.  

Cinismul lui Putin. În discursul de după câștigarea alegerilor îl amintește pentru prima dată pe Navalnîi VIDEO
Cinismul lui Putin. În discursul de după câștigarea alegerilor îl amintește pentru prima dată pe Navalnîi VIDEO

Preşedintele rus Vladimir Putin le-a mulţumit ruşilor pentru votul la alegerile prezidenţiale pe care le-a câştigat cu majoritate de voturi, conform rezultatelor preliminare. Dictatorul a făcut și prima referire la Navalnîi de după moartea acestuia.  

Recomandări
Schimbările climatice lovesc direct în sănătatea românilor. „Avem o creștere de 10-15% a deceselor cauzate de stresul termic”
Schimbările climatice lovesc direct în sănătatea românilor. „Avem o creștere de 10-15% a deceselor cauzate de stresul termic”

Românii resimt direct efectele schimbărilor climatice nu doar prin episoade de caniculă sau secetă, ci și printr-o degradare vizibilă a stării de sănătate, relevă un studiu Infoclima.

După trei amânări, CCR este așteptată să ia o decizie privind pensiile speciale. ÎCCJ a transmis o „expertiză independentă”
După trei amânări, CCR este așteptată să ia o decizie privind pensiile speciale. ÎCCJ a transmis o „expertiză independentă”

Judecătorii Curții Constituționale se reunesc pentru a discuta pentru a patra oară pentru a discuta despre pensiile speciale ale magistraților. Toți cei nouă membrii ai CCR au intrat în ședință.

Mărturii cutremurătoare din Iran. Familiile protestatarilor uciși plătesc mii de dolari pentru a-i îngropa
Mărturii cutremurătoare din Iran. Familiile protestatarilor uciși plătesc mii de dolari pentru a-i îngropa

Donald Trump a fost convins în ultima clipă să nu atace Iranul, scrie presa occidentală, citând surse din Orientul Mijlociu. Iar cei care au dus munca de convingere au fost oficiali din Arabia Saudită, Qatar și Oman.