Sosia lui Kim Kardashian a murit la spital, în timp ce își făcea o nouă intervenție chirurgicală | GALERIE FOTO
Galerie foto
Familia ei a organizat o petiție pe GoFundMe pentru a strânge bani pentru costurile funerare ale acesteia, care a strâns în prezent peste 3.500 de dolari (2.800 de lire sterline), obiectivul fiind stabilit la 40.000 de dolari (32.000 de lire sterline), scrie Daily Star.
Petiția conține, de asemenea, și o declarație sfâșietoare din partea familiei. „După ce am ajuns la spital la scurt timp după apelul telefonic al unei rude, familia noastră a continuat să trăiască un coșmar, deoarece am fost informați că sănătatea și bunăstarea ei au continuat să se degradeze, după ce a suferit un stop cardiac. Moartea ei bruscă și tragică este în prezent investigată ca fiind o crimă legată de o procedură medicală care a luat o întorsătură nefastă”.
Familia a descris-o pe Ashten ca fiind „un spirit liber grijuliu și iubitor”, care „făcea persoana introvertită din ea să fie specială”. „Christina Ashten Gourkani, vei fi pentru totdeauna îngerul nostru păzitor”, se mai arată în descrierea postării.
Nu este încă clar ce operație a suferit Ashten chiar înainte de a muri.
Apropiații modelului și cei care o cunoșteau prin intermediul postărilor sale de pe platforma pentru adulți OnlyFans au început să-i aducă omagii.
„Sunt atât de dărâmat să aud de pierderea ta, ai plecat prea devreme. Ashten era frumoasă și naturală”, a scris un coleg de breaslă al modelului.
„Încă nu-mi vine să cred. Speram să nu fie adevărat... ne vei lipsi atât de mult. Mereu vie în inimile noastre”, a scris o colegă a femeii.
„Atât de trist că tocmai a murit din cauza operațiilor. Este atât de înfricoșător pentru că, într-adevăr, nu știi niciodată dacă vei muri din cauza acestora”, a postat pe Instagram un alt coleg.