Senatul SUA pregătește sancțiuni pentru Putin dacă va ataca Ucraina. Reacția extrem de dură a Kremlinului

62232074
Getty

Adoptarea de către SUA a unor sancţiuni împotriva preşedintelui rus, Vladimir Putin, în cazul unei agresiuni a Rusiei în Ucraina "depăşeşte o limită" şi ar echivala cu ruperea relaţiilor dintre Rusia şi SUA, a transmis Kremlinul.

Reacția vine după după prezentarea unui proiect în acest sens în Senatul SUA, relatează AFP, RIA Novosti şi Reuters.

"Sancţiunile împotriva unui şef de stat reprezintă o măsură care depăşeşte o limită, aceasta ar echivala cu o rupere a relaţiilor", a denunţat purtătorul de cuvânt al preşedinţiei ruse, Dmitri Peskov, subliniind că propunerea senatorilor democraţi americani "nu contribuie la stabilirea unei atmosfere constructive în cadrul discuţiilor" în curs de desfăşurare între Rusia şi Occident privind detensionarea situaţiei privind Ucraina.

Kremlinul consideră drept "extrem de negativ" pachetul de sancţiuni propus cu o zi în urmă de o serie de democraţi din Senatul SUA, apreciind că aceasta pare o încercare de a pune presiune asupra Moscovei, potrivit Reuters.

"Impunerea de sancţiuni împotriva unui şef de stat este o măsură scandaloasă", a spus Peskov, avertizând că Rusia va răspunde numaidecât la un astfel de demers, potrivit TASS.

Citește și
Vicepreședintele JD Vance și soția sa așteaptă al patrulea copil. Este a doua oară în istorie când Casa Albă anunță așa ceva
Vicepreședintele JD Vance și soția sa așteaptă al patrulea copil. Este a doua oară în istorie când Casa Albă anunță așa ceva

Ce presupune proiectul prezentat de senatorii americani

Un grup de senatori democraţi de rang înalt au prezentat miercuri un nou pachet de sancţiuni care îl vizează inclusiv pe preşedintele Vladimir Putin şi prevede acordarea unui ajutor financiar Kievului în cazul unei invazii ruse în Ucraina.

Legea intitulată "Apărarea suveranităţii Ucrainei" prevede sancţiuni împotriva şefului statului rus, premierului Mihail Mişustin, unor înalţi responsabili militari şi mai multor entităţi din sectorul bancar rus.

Anunţul acestui proiect de sancţiuni "extrem de negativ", potrivit Kremlinului, a intervenit înaintea unei reuniuni, la Viena, a Consiliului permanent al Organizaţiei pentru Securitate şi Cooperare în Europa (OSCE), a treia şi ultimă etapă a eforturilor diplomatice intense vizând dezamorsarea riscului unui conflict în Ucraina.

Luni, discuţii tensionate au reunit la Geneva delegaţiile conduse de viceministrul rus de externe Serghei Riabkov şi subsecretarul de stat american Wendy Sherman. Miercuri, NATO şi Moscova au avut discuţii la Bruxelles, în finalul cărora au constatat "divergenţe" profunde între cele două părţi cu privire la securitatea în Europa.

"Ne-am dori ca bunul simţ să prevaleze", a adăugat Peskov, subliniind că Rusiei "nu i-a lipsit" şi "nu îi lipseşte voinţa politică de a continua dialogul".

Acuzată de americani şi europeni de pregătirea unui atac împotriva vecinului său ucrainean, un aliat al Occidentului, Rusia susţine că desfăşurarea a zeci de mii de soldaţi ruşi la frontiera cu Ucraina reprezintă o reacţie la prezenţa crescând şi ostilă a NATO în ceea ce Moscova consideră a fi zona sa de influenţă.

Rusia dă asigurări că nu are "intenţia de a ataca Ucraina", dar cere semnarea unui tratat care să interzică orice fel de extindere viitoare a NATO, o solicitare considerată inacceptabilă de către Occident.

Totodată, Kremlinul a făcut o evaluare sumbră a primelor două runde de discuţii pe teme de securitate care au avut loc săptămâna aceasta între Rusia, SUA şi NATO, calificându-le drept "lipsite de succes", constatând dezacorduri în privinţa problemelor fundamentale.

Peskov, citat de Reuters, a adăugat totuşi că aceste prime două runde de discuţii au produs unele "nuanţe pozitive", dar Rusia doreşte rezultate concrete, nu nuanţe, a adăugat el.

În acest context, purtătorul de cuvânt al Departamentului de Stat, Ned Price, a declarat miercuri că "nimeni nu ar trebui să fie surprins dacă Rusia va răspândi dezinformări cu privire la angajamente care nu au fost luate după discuţiile cu SUA sau dacă va provoca ceva, ca pretext pentru o destabilizare mai mare în Ucraina", potrivit Reuters. "Rugăm pe toată lumea să nu cadă în capcana dezinformărilor permanente ale Rusiei", a declarat Price jurnaliştilor.

 

Articol recomandat de sport.ro
Radu Drăgușin s-a căsătorit cu Ioana Stan! Imagini cu superba soție a „Dragonului”
Radu Drăgușin s-a căsătorit cu Ioana Stan! Imagini cu superba soție a „Dragonului”
Citește și...
Vicepreședintele JD Vance și soția sa așteaptă al patrulea copil. Este a doua oară în istorie când Casa Albă anunță așa ceva
Vicepreședintele JD Vance și soția sa așteaptă al patrulea copil. Este a doua oară în istorie când Casa Albă anunță așa ceva

Vicepreședintele JD Vance și soția sa, a doua doamnă a SUA, Usha Vance, așteaptă un fiu la sfârșitul lunii iulie. Este doar pentru a doua oară în istorie când Casa Albă anunță nașterea unui copil în rândul celor mai importanți oameni din stat.

Donald Trump ameninţă că Iranul va fi „şters de pe hartă” dacă Teheranul îi orchestrează asasinarea
Donald Trump ameninţă că Iranul va fi „şters de pe hartă” dacă Teheranul îi orchestrează asasinarea

Preşedintele SUA Donald Trump a anunţat marţi că Iranul ar fi „şters de pe hartă” dacă Teheranul i-ar orchestra asasinarea, ca răspuns la ameninţările unui ofiţer iranian de rang înalt.

Curtea Supremă a SUA ar putea anula tarifele cu care Trump amenință țările din Europa care îi refuză anexarea Groenlandei
Curtea Supremă a SUA ar putea anula tarifele cu care Trump amenință țările din Europa care îi refuză anexarea Groenlandei

Curtea Supremă a SUA ar putea anula chiar săptămâna aceasta tarifele pe care Donald Trump amenință că le va impune aliaților NATO din Europa care refuză să accepte anexarea Groenlandei de către Washington.

Recomandări
Gaura bugetară din 2025, sub estimările din toamnă. Șeful Finanțelor promite bani pentru mediul de afaceri
Gaura bugetară din 2025, sub estimările din toamnă. Șeful Finanțelor promite bani pentru mediul de afaceri

Vești bune de la Ministerul Finanțelor. Deficitul bugetar a fost anul trecut mai mic decât era estimat, iar asta ar putea însemna împrumuturi mai ieftine pentru stat și mai multă credibilitate în fața investitorilor ori a Comisiei Europene.

Donald Trump ameninţă că Iranul va fi „şters de pe hartă” dacă Teheranul îi orchestrează asasinarea
Donald Trump ameninţă că Iranul va fi „şters de pe hartă” dacă Teheranul îi orchestrează asasinarea

Preşedintele SUA Donald Trump a anunţat marţi că Iranul ar fi „şters de pe hartă” dacă Teheranul i-ar orchestra asasinarea, ca răspuns la ameninţările unui ofiţer iranian de rang înalt.

Ce înseamnă anunțul șefului Armatei privind pregătirea pentru un „efort de război”: „Nu înseamnă intrarea în război!”
Ce înseamnă anunțul șefului Armatei privind pregătirea pentru un „efort de război”: „Nu înseamnă intrarea în război!”

„Populația României trebuie să fie pregătită pentru susținerea unui efort de război”. Declarația îi aparține șefului Statului Major al Apărării, generalul Gheorghiță Vlad.