Rusia şi Ucraina au făcut schimb de câte 307 prizonieri de razboi de fiecare parte

62546411
Getty

Rusia a anunţat sâmbătă că 307 de soldaţi ruşi au fost schimbaţi pentru acelaşi număr de militari ucraineni în a doua etapă a unui schimb major de prizonieri între Kiev şi Moscova în formula '1.000 pentru 1.000", relatează AFP.

„La 24 mai, în conformitate cu acordurile ruso-ucrainene încheiate la 16 mai la Istanbul, alţi 307 de militari ruşi au fost repatriaţi" din Ucraina, a indicat Ministerul rus al Apărării într-un comunicat, precizând că aceşti militari se află în prezent în Belarus, unde primesc "ajutor medical şi psihologic".

La Kiev, anunţul privind schimbul de prizonieri de război în a doua etapă a fost făcut de către preşedintele Volodimir Zelenski, potrivit agenţiei de presă Unian. "Numai în aceste două zile, am putut aduce acasă 697 de persoane. Aşteptăm continuarea mâine", a spus el.

Zelenski a detaliat că printre cei care au fost eliberaţi de Rusia sâmbătă sunt "soldaţi ai armatei noastre, ai Serviciului pentru frontiera de stat şi din cadrul Gărzii Naţionale".

Articol recomandat de sport.ro
GALERIE FOTO A spus ”DA!” S-a retras din fotbal acum șapte ani și se căsătorește cu o superbă blondină
GALERIE FOTO A spus ”DA!” S-a retras din fotbal acum șapte ani și se căsătorește cu o superbă blondină
Citește și...
WSJ: Administrația Trump caută „agenți interni” în guvernul cubanez pentru a răsturna regimul până la finalul lui 2026
WSJ: Administrația Trump caută „agenți interni” în guvernul cubanez pentru a răsturna regimul până la finalul lui 2026

Administrația Donald Trump caută în cadrul guvernului cubanez persoane care ar putea ajuta la negocierea unui acord și la înlăturarea regimului actual până la sfârșitul anului 2026, relatează The Wall Street Journal, citând surse.

Fiul lui Donald Trump, Barron, ar fi salvat viața unei femei care l-a sunat în timp ce era bătută de iubit. Cum a reacționat
Fiul lui Donald Trump, Barron, ar fi salvat viața unei femei care l-a sunat în timp ce era bătută de iubit. Cum a reacționat

O femeie care a declarat că a fost atacată violent de fostul său iubit anul trecut a spus în fața unei instanțe din Londra că prietenul ei, Barron Trump, i-a salvat neașteptat viața după ce a reușit să-l contacteze în timpul atacului.

Groenlandezii ironizează „cultura americană” imitând postura dependenților de fentanil. VIDEO
Groenlandezii ironizează „cultura americană” imitând postura dependenților de fentanil. VIDEO

Locuitorii Groenlandei ironizează „cultura americană” în videoclipuri postate pe rețelele sociale, pozând în dependenți de fentanil.

Recomandări
Donald Trump a conturat cadrul unui acord „pe vecie” pentru Groenlanda după discuțiile cu NATO, la Davos
Donald Trump a conturat cadrul unui acord „pe vecie” pentru Groenlanda după discuțiile cu NATO, la Davos

Donald Trump a conturat „cadrul unui viitor acord” privind Groenlanda, după o întâlnire cu șeful NATO, Mark Rutte, la Forumul Economic Mondial.

Mesajul lui Ilie Bolojan după ce s-a întâlnit cu Mugur Isărescu și primarii. Premierul promite că nu vor mai crește taxele
Mesajul lui Ilie Bolojan după ce s-a întâlnit cu Mugur Isărescu și primarii. Premierul promite că nu vor mai crește taxele

Premierul Ilie Bolojan afirmă că, în această perioadă, reprezentanţii Guvernului lucrează la construcţia bugetului de stat pe anul 2026, pe „baze realiste”, subliniind că obiectivul este „un buget al relansării şi al investiţiilor”.

Șeful NATO afirmă că suveranitatea Groenlandei nu a fost discutată cu Trump: „El e concentrat pe protejarea regiunii”
Șeful NATO afirmă că suveranitatea Groenlandei nu a fost discutată cu Trump: „El e concentrat pe protejarea regiunii”

Secretarul general al NATO, Mark Rutte, a precizat că, în cadrul discuţiilor purtate miercuri cu preşedintele american Donald Trump, nu a fost abordată chestiunea suveranităţii Groenlandei, relatează AFP.