Restricții dure în Italia. Persoanele nevaccinate, interzise în localuri și în mijloacele de transport în comun

62235323
Getty

Noi restricții care vizează persoanele nevaccinate au intrat în vigoare, luni, în Italia, unde chiar și un test COVID-19 negativ nu mai permite accesul în baruri, restaurante și în transportul public intern, potrivit Euronews.

Premierul italian Mario Draghi i-a criticat pe cei care nu s-au vaccinat anti-COVID, despre care a afirmat că sunt cauza "majorității problemelor", în condițiile în care țara suferă de o răspândire majoră a variantei Omicron.

Cea mai mare parte a problemelor cu care ne confruntăm astăzi se datorează faptului că există persoane nevaccinate" care "sunt mult mai susceptibile să dezvolte forme grave ale bolii" și "pun spitalele sub presiune", a declarat Draghi, luni, într-o conferință de presă. Între timp, Italia a înregistrat peste 100.000 de noi infecții în 24 de ore.

Persoanele care s-au vindecat recent de COVID-19 sunt exceptate de la noua regulă, care va fi în vigoare până la 31 martie.

Vaccinarea pentru persoanele cu vârsta de peste 50 de ani, obligatorie

Peste 86% dintre persoanele cu vârsta peste 12 ani au fost vaccinate și aproximativ 15% dintre copiii cu vârste cuprinse între cinci și unsprezece ani au primit primul vaccin.

Citește și
Cât crede Putin că valorează Groenlanda. La ce preț a evaluat Kremlinul insula arctică râvnită de Trump
Cât crede Putin că valorează Groenlanda. La ce preț a evaluat Kremlinul insula arctică râvnită de Trump

Guvernul a anunțat săptămâna trecută că vaccinarea pentru persoanele cu vârsta de peste 50 de ani va fi obligatorie începând cu 15 februarie. Nerespectarea acestui mandat va atrage o amendă de 100 de euro.

Italia a fost prima țară europeană care a fost afectată de coronavirus la începutul anului 2020 și are unul dintre cele mai mari bilanțuri, cu aproape 140.000 de decese.

Articol recomandat de sport.ro
GALERIE FOTO A spus ”DA!” S-a retras din fotbal acum șapte ani și se căsătorește cu o superbă blondină
GALERIE FOTO A spus ”DA!” S-a retras din fotbal acum șapte ani și se căsătorește cu o superbă blondină
Citește și...
Cât crede Putin că valorează Groenlanda. La ce preț a evaluat Kremlinul insula arctică râvnită de Trump
Cât crede Putin că valorează Groenlanda. La ce preț a evaluat Kremlinul insula arctică râvnită de Trump

Președintele Rusiei, Vladimir Putin, a oferit primele sale reacții despre Groenlanda, după discursul furibund al lui Donald Trump din cadrul Forumului Economic Mondial de la Davos.

Trump: „Zelenski şi Putin sunt 'proşti' dacă nu încheie un acord”. Urmează o întâlnire crucială la Davos
Trump: „Zelenski şi Putin sunt 'proşti' dacă nu încheie un acord”. Urmează o întâlnire crucială la Davos

Prezent la Forumul Economic Mondial de la Davos, președintele american Donald Trump a declarat miercuri că negocierile pentru încheierea războiului dintre Rusia și Ucraina se află într-un „moment decisiv”. 

Femeie ținută în sclavie 25 de ani, nemâncată și nespălată. O britanică, găsită vinovată de abuzuri grave
Femeie ținută în sclavie 25 de ani, nemâncată și nespălată. O britanică, găsită vinovată de abuzuri grave

O femeie vulnerabilă a fost ținută captivă și obligată să muncească în casa unei familii din Anglia timp de un sfert de secol. Ea a reușit să ceară ajutor abia în 2021, folosind un telefon mobil pe care îl ascunsese în secret.

Recomandări
Trump anunță o înțelegere cu NATO pentru Groenlanda și renunță la tarifele vamale pentru Europa
Trump anunță o înțelegere cu NATO pentru Groenlanda și renunță la tarifele vamale pentru Europa

Donald Trump a declarat miercuri că el și secretarul general al NATO, Mark Rutte, au „stabilit cadrul unui viitor acord cu privire la Groenlanda” la câteva ore de la discursul de la Davos.

Mesajul lui Ilie Bolojan după ce s-a întâlnit cu Mugur Isărescu și primarii. Premierul promite că nu vor mai crește taxele
Mesajul lui Ilie Bolojan după ce s-a întâlnit cu Mugur Isărescu și primarii. Premierul promite că nu vor mai crește taxele

Premierul Ilie Bolojan afirmă că, în această perioadă, reprezentanţii Guvernului lucrează la construcţia bugetului de stat pe anul 2026, pe „baze realiste”, subliniind că obiectivul este „un buget al relansării şi al investiţiilor”.

Cum explică George Simion tortul cu forma Groenlandei şi steagul SUA, tăiat în timpul vizitei în America
Cum explică George Simion tortul cu forma Groenlandei şi steagul SUA, tăiat în timpul vizitei în America

George Simion, aflat într-o vizită în SUA, a tăiat un tort în forma Groenlandei, cu steagul american, la un eveniment al unor congresmani republicani care au au sărbătorit primul an din cel de al doilea mandat al lui Donald Trump.