Reacția SUA după ce Vladimir Putin a schimbat doctrina nucleară a Rusiei. Anunțul făcut de Casa Albă

×
Publicitate

Rusia i-a îndemnat pe occidentali să citească atent textul noii sale doctrine nucleare. Vladimir Putin a semnat documentul în ziua în care Moscova a acuzat Ucraina că a lovit teritoriul rus cu rachete americane cu rază lungă de acțiune.

Atacul reprezintă un semnal că ucrainenii și occidentalii caută să escaladeze conflictul din Ucraina - a declarat ministrul rus de Externe, care susține că experții americani sunt implicați direct.

Un cont de Telegram afiliat Armatei ucrainene a postat imagini cu momentul în care o rachetă americană cu rază lungă de acțiune este lansată către teritoriul rus.

Potrivit Ministerului Apărării de la Moscova, Ucraina a atacat Rusia nu cu una, ci cu șase ATACMS. Cinci au fost doborâte, iar una a fost avariată și a căzut în apropierea unei instalații militare, fără a face victime sau pagube materiale - după cum spun oficialii ruși. Însă pe internet au apărut filmări cu un incendiu și explozii secundare, la un depozit de muniție din regiunea Briansk.

Serghei Lavrov, ministrul rus de externe: „Dacă rachetele cu rază lungă de acțiune vor fi lansate din Ucraina spre teritoriul Rusiei, asta presupune implicarea experților militari americani. Vom vedea acest lucru ca fiind o nouă fază a războiului occidental împotriva Rusiei și vom reacționa în consecință”.

Citește și
Cât crede Putin că valorează Groenlanda. La ce preț a evaluat Kremlinul insula arctică râvnită de Trump
Cât crede Putin că valorează Groenlanda. La ce preț a evaluat Kremlinul insula arctică râvnită de Trump

Vladimir Putin a schimbat doctrina nucleară a Rusiei

Președintele Biden a dat undă verde forțelor Kievului pentru astfel de lovituri. Răspunsul lui Vladimir Putin nu s-a lăsat așteptat. Ieri, in ziua atacului, liderul de la Kremlin a semnat decizia de a modifica doctrina nucleară oficială a Rusiei, care era în proces de evaluare de câteva luni.

Fred Pleitgen, corespondent CNN: „Moscova afirmă acum că, dacă Rusia este atacată de o țară non-nucleară, precum Ucraina, folosind arme cu rază lungă de acțiune, de tipul celor despre care rușii susțin că au fost deja utilizate, și dacă este sprijinită de o națiune nucleară, cum ar fi Statele Unite, acest lucru ar putea declanșa un răspuns nuclear din partea Rusiei. Se pare că rușii avertizează că, dacă ucrainenii vor lansa rachete adânc pe teritoriul rus, acest lucru ar putea pune Statele Unite și NATO în confruntare directă cu Rusia”.

Serghei Lavrov, ministrul rus de externe: „Sper că oficialii din Occident vor citi textul doctrinei cu atenție, și nu în felul în care citesc Carta ONU, văzând doar ceea ce le convine, ci doctrina în toată plenitudinea ei”.

Matthew Miller, purtător de cuvânt al Departamentului de Stat al SUA: „Schimbarea de politică denotă ipocrizia rușilor. Nu am văzut motive pentru ajustarea doctrinei nucleare a Statelor Unite. Vom continua să cerem Rusiei să oprească această retorică belicoasă și iresponsabilă”.

Șeful diplomației europene l-a acuzat pe Vladimir Putin de „iresponsabilitate”, întrucât periodic aduce în discuție vastul arsenal nuclear al Rusiei.

Josep Borrell, Înalt Reprezentant al UE: „Nu este prima dată când Putin joacă la cacealma cu amenințarea nucleară. Condamnăm orice referire la utilizarea armelor nucleare”.

Pe de altă parte, Suedia și Finlanda au deschis anchete de sabotaj după ce două cabluri de telecomunicații au fost avariate în Marea Baltică, duminică și luni. Unul lega Finlanda de Germania şi celălalt Suedia de Lituania. „Nimeni nu crede că aceste cabluri au fost tăiate accidental”, a spus ministrul Apărării din Germania - țară care participă la cercetari, dând de înțeles că incidentele fac parte din războiul hibrid declanșat de Moscova în contextul conflictului din Ucraina.

Articol recomandat de sport.ro
GALERIE FOTO A spus ”DA!” S-a retras din fotbal acum șapte ani și se căsătorește cu o superbă blondină
GALERIE FOTO A spus ”DA!” S-a retras din fotbal acum șapte ani și se căsătorește cu o superbă blondină
Citește și...
Cât crede Putin că valorează Groenlanda. La ce preț a evaluat Kremlinul insula arctică râvnită de Trump
Cât crede Putin că valorează Groenlanda. La ce preț a evaluat Kremlinul insula arctică râvnită de Trump

Președintele Rusiei, Vladimir Putin, a oferit primele sale reacții despre Groenlanda, după discursul furibund al lui Donald Trump din cadrul Forumului Economic Mondial de la Davos.

Trump: „Zelenski şi Putin sunt 'proşti' dacă nu încheie un acord”. Urmează o întâlnire crucială la Davos
Trump: „Zelenski şi Putin sunt 'proşti' dacă nu încheie un acord”. Urmează o întâlnire crucială la Davos

Prezent la Forumul Economic Mondial de la Davos, președintele american Donald Trump a declarat miercuri că negocierile pentru încheierea războiului dintre Rusia și Ucraina se află într-un „moment decisiv”. 

Femeie ținută în sclavie 25 de ani, nemâncată și nespălată. O britanică, găsită vinovată de abuzuri grave
Femeie ținută în sclavie 25 de ani, nemâncată și nespălată. O britanică, găsită vinovată de abuzuri grave

O femeie vulnerabilă a fost ținută captivă și obligată să muncească în casa unei familii din Anglia timp de un sfert de secol. Ea a reușit să ceară ajutor abia în 2021, folosind un telefon mobil pe care îl ascunsese în secret.

Recomandări
Trump anunță o înțelegere cu NATO pentru Groenlanda și renunță la tarifele vamale pentru Europa
Trump anunță o înțelegere cu NATO pentru Groenlanda și renunță la tarifele vamale pentru Europa

Donald Trump a declarat miercuri că el și secretarul general al NATO, Mark Rutte, au „stabilit cadrul unui viitor acord cu privire la Groenlanda” la câteva ore de la discursul de la Davos.

Mesajul lui Ilie Bolojan după ce s-a întâlnit cu Mugur Isărescu și primarii. Premierul promite că nu vor mai crește taxele
Mesajul lui Ilie Bolojan după ce s-a întâlnit cu Mugur Isărescu și primarii. Premierul promite că nu vor mai crește taxele

Premierul Ilie Bolojan afirmă că, în această perioadă, reprezentanţii Guvernului lucrează la construcţia bugetului de stat pe anul 2026, pe „baze realiste”, subliniind că obiectivul este „un buget al relansării şi al investiţiilor”.

Cum explică George Simion tortul cu forma Groenlandei şi steagul SUA, tăiat în timpul vizitei în America
Cum explică George Simion tortul cu forma Groenlandei şi steagul SUA, tăiat în timpul vizitei în America

George Simion, aflat într-o vizită în SUA, a tăiat un tort în forma Groenlandei, cu steagul american, la un eveniment al unor congresmani republicani care au au sărbătorit primul an din cel de al doilea mandat al lui Donald Trump.