Pretextul folosit pentru declararea legii marțiale în Coreea de Sud. „Trocul” pe care președintele l-a propus parlamentului
Your browser doesn't support HTML5 video.
Liderul a spus că măsura era necesară pentru a proteja statul de forțele comuniste ale Coreei de Nord. În scurt timp, mai mulți protestatari s-au adunat în fața Parlamentului. Forțele speciale au încercat să blocheze intrarea în clădirea legislativului și, astfel, au avut loc ciocniri violente.
Yoon Suk Yeol, președintele Coreei de Sud: „Declar instituirea legii marțiale de urgență pentru a apăra Republica Liberă Coreea de amenințarea forțelor comuniste nord-coreene și pentru a eradica forțele pro-Nord și anti-stat care lipsesc poporul nostru de libertate și fericire. Această măsură este necesară pentru a proteja ordinea noastră constituțională bazată pe libertate”. Acesta este anunțul care a generat haos în țară și a scos mii de oameni în stradă.
Mii de sud-coreeni în stradă după anunțul președinteluiMike Valerio, corespondent CNN: „Suntem aici, în mijlocul mulțimii, și sunt două vehicule militare care încearcă să iasă de aici. Suntem la doar câteva străzi distanță de Adunarea Națională. Au fost unii soldați care spuneau că vehiculele militare încearcă să părăsească zona și să se întoarcă la bază. Protestatarii, desigur, își exprimă uriașa indignare și consternare în acest moment. Poliția locală cu scuturi este în jurul nostru. Ne vom îndepărta câțiva pași, uitați-vă ce se întâmplă aici! Este de necrezut!”
Manifestanții s-au adunat în fața parlamentului de la Seul. Întreaga țară era, la acea oră, în stare de șoc. Kenneth Choi, jurnalist din Coreea de Sud: „Jurnaliștii noștri au fost informați în jurul orei 21:30 că președintele va face un anunț. Dar nimeni nu știa că va fi o problemă legată de lege marțială. Când a spus asta, cu toții am fost extrem de șocați. Nu am crezut niciodată că voi mai ajunge ziua în care să trăiesc sub legea marțială, ca în 1981. A fost un șoc total”.
Decretul interzicea toate activitățile politice, iar presa urma să fie supusă Comandamentului Legii Marțiale. Însă, în scurt timp, toți membrii legislativului au reacționat.
„Trocul” pe care președintele l-a propus opozițieiChiar și cei din partidul președintelui s-au arătat surprinși de măsură și i-au cerut propriului liderul să renunțe la introducerea legii. Așa că, târziu în noapte, seful statului a revenit asupra deciziei.
Yoon Suk Yeol, președintele Coreei de Sud: „Voi accepta cererea Parlamentului și voi ridica legea marțială, imediat după o ședință de Guvern. Însă, cer ca Parlamentul să înceteze de îndată acțiunile nesăbuite care paralizează funcționarea statului, cum ar punerile sub acuzare, manipularea legislativă și bugetară”. Așa cum reiese din acestă declarație, nu amenințările de securitate venite dinspre Coreea de Nord ar fi fost adevăratul motiv pentru decretarea legii martiale.
Jo Seung-lae, liderul opoziției: „Este o situație în care se vede clar că au fost încălcate constituția și legea de către președinte, iar acesta comite o infracțiune gravă, a produs o adevărată rebeliune”. Declanșarea haosului a venit în contextul în care partidul de guvernământ și opoziția își dispută aprig, în Parlament, bugetul pentru anul viitor. Șeful statului, aflat la putere din 2022, este de asemenea implicat în mai multe scandaluri. În special unul legat de soția sa, care este acuzată de corupție și trafic de influență.