Polonia își repornește economia și cere celor vindecați de coronavirus să doneze sânge

62120248
Getty

Polonia își repornește economia începând cu 19 aprilie, în timp ce autoritățile cer celor vindecați de coronavirus să done sânge pentru ca anticorpii lor să-i ajute și pe ceilalți să treacă peste boală.

 

Ministrul sănătăţii polonez a anunţat marţi că Polonia va începe din 19 aprilie repornirea treptată a economiei, după măsurile introduse în urmă cu câteva săptămâni pentru limitarea pandemiei de Covid-19.

La rândul său, un purtător de cuvânt al guvernului de la Varşovia a spus că în prima etapă vor fi ridicate restricţiile impuse magazinelor.

Anunțul Poloniei vine în ziua în care Austria a decis redeschiderea a mii de magazine și grădini publice, ca prim pas al planului de relaxare a restricțiilor și redeschiderea economiei.

Citește și
Trump a publicat un mesaj pe care i l-a trimis Macron. Ce i-a scris președintele francez
Trump a publicat un mesaj pe care i l-a trimis Macron. Ce i-a scris președintele francez

Pe de altă parte, polonezilor care s-au vindecat în urma infectării cu noul coronavirus li se va cere să doneze sânge, pentru ca anticorpii lor să poată fi folosiţi pentru a ajuta pacienţii cu Covid-19.

Medicii cred că sângele celor vindecați accelerează recuperarea

Medicii polonezi consideră că plasma sanguină provenind de la aceşti donatori poate accelera recuperarea pacienţilor infectați cu noul coronavirus şi reduce gravitatea simptomelor lor.

Centrele de hematologie regionale din Polonia vor putea colecta plasma începând cu finalul săptămânii în curs, a informat postul de radio public polonez.

Până luni seara, 6.934 de persoane au fost testate pozitiv cu noul coronavirus în Polonia, dintre care 245 de cazuri fatale. Peste 400 de pacienţi s-au vindecat complet.

 

Articol recomandat de sport.ro
Lovitură de teatru după finala nebună de la Cupa Africii! Senegal poate rămâne fără trofeu
Lovitură de teatru după finala nebună de la Cupa Africii! Senegal poate rămâne fără trofeu
Citește și...
Trump a publicat un mesaj pe care i l-a trimis Macron. Ce i-a scris președintele francez
Trump a publicat un mesaj pe care i l-a trimis Macron. Ce i-a scris președintele francez

Preşedintele american Donald Trump a publicat marţi, pe reţeaua sa Truth Social, capturi de ecran ale unui mesaj scris de către omologul său francez Emmanuel Macron, care a propus un G7, joi, la Paris, cu Rusia, relatează Le Figaro. 

Trump: Cedarea Insulelor Chagos de Marea Britanie este un act de „mare prostie”, încă un motiv să achiziționăm Groenlanda
Trump: Cedarea Insulelor Chagos de Marea Britanie este un act de „mare prostie”, încă un motiv să achiziționăm Groenlanda

Donald Trump susține că planul Regatului Unit de a ceda suveranitatea Insulelor Chagos către Mauritius reprezintă „un act de mare prostie”.

Ungaria se detașează de Uniunea Europeană în privința pretențiilor SUA asupra Groenlandei
Ungaria se detașează de Uniunea Europeană în privința pretențiilor SUA asupra Groenlandei

Viitorul Groenlandei nu este o problemă a Uniunii Europene şi Ungaria a semnalat deja că nu va susţine la nivelul UE o declaraţie comună pe acest subiect, a declarat luni ministrul ungar de externe Peter Szijjarto, potrivit agenţiilor Reuters şi EFE.

Recomandări
Când va fi gata bugetul de stat pe 2026. Surse: Guvernul va discuta cu primarii după creșterea taxelor și impozitelor
Când va fi gata bugetul de stat pe 2026. Surse: Guvernul va discuta cu primarii după creșterea taxelor și impozitelor

În ședința coaliției s-a agreat un calendar clar pentru adoptarea bugetului de stat pe 2026, procedurile urmând să se finalizeze până pe 27 februarie, susțin surse politice pentru Știrile ProTV.

Cea mai rece săptămână din această iarnă. Unde a fost cel mai frig. Oamenii îngheață de frig în case
Cea mai rece săptămână din această iarnă. Unde a fost cel mai frig. Oamenii îngheață de frig în case

A început cea mai rece săptămână din această iarnă. Deja s-au înregistrat -20 de grade în zori, iar acum polul frigului a fost în Maramureş.

„Sfatul” tăios al lui Trump pentru Europa în disputa privind Groenlanda. Cum se va răzbuna pe liderii EU dacă va pierde
„Sfatul” tăios al lui Trump pentru Europa în disputa privind Groenlanda. Cum se va răzbuna pe liderii EU dacă va pierde

Președintele SUA, Donald Trump, a „sfătuit” Europa să se concentreze mai degrabă pe războiul din Ucraina și nu pe Groenlanda.