Pete Hegseth a invocat în mod fals lipsa armelor pentru a opri livrările către Ucraina, acuză democraţii

Pete Hegseth
Getty

Pete Hegseth, secretarul american al apărării, a oprit unilateral o livrare convenită de ajutor militar către Ucraina din cauza unor îngrijorări nefondate că stocurile de arme ale SUA sunt deficitare, potrivit unor informaţii citate de The Guardian.

Democraţii au afirmat că nu există dovezi că stocurile de arme americane sunt în scădere. „Nu ne aflăm într-un punct mai jos, din punct de vedere al stocurilor, decât în cei trei ani şi jumătate de conflict din Ucraina”, a declarat Adam Smith, democrat şi membru de rang înalt al comisiei pentru servicii armate a Camerei Reprezentanţilor.

Democraţii au afirmat că nu există dovezi că stocurile de arme americane sunt în scădere

Smith a afirmat că personalul său a „văzut cifrele” privind livrările de arme şi că nu există nicio justificare pentru suspendarea ajutorului acordat Ucrainei.

Un lot de rachete de apărare aeriană şi alte muniţii de precizie urmau să fie trimise în Ucraina. Ajutorul fusese promis de SUA în timpul administraţiei Joe Biden, anul trecut. Dar Pentagonul a oprit livrarea, iar NBC a relatat că decizia a fost luată exclusiv de Hegseth, şeful Pentagonului. Fost prezentator al Fox News, el a fost anterior criticat pentru că a dezvăluit planuri de atac militar pe două grupuri de chat de pe aplicaţia de mesagerie Signal, unul dintre acestea incluzând accidental un jurnalist.

Potrivit NBC, Hegseth a oprit de trei ori livrările militare americane către Ucraina, ultima intervenţie fiind motivată de îngrijorarea că stocurile de arme ale SUA sunt prea mici.

Citește și
sua atac iran
Aviaţia americană a folosit 14 bombe anti-buncăr GBU-57 în atacul asupra instalaţiilor nucleare iraniene

Armele a căror livrare este întârziată includ zeci de rachete interceptoare

Armele a căror livrare este întârziată includ zeci de rachete interceptoare Patriot care pot apăra împotriva atacurilor cu rachete ruseşti, precum şi obuziere şi alte sisteme de rachete.

Când a fost întrebat joi de un reporter despre suspendarea livrărilor către Ucraina, preşedintele Donald Trump a afirmat că aceasta era necesară deoarece „Biden a golit întreaga ţară, dându-le arme, şi trebuie să ne asigurăm că avem suficiente pentru noi”.

Un purtător de cuvânt al Casei Albe a declarat săptămâna trecută că decizia „a fost luată pentru a pune interesele Americii pe primul plan, în urma unei reevaluări (a Departamentului Apărării]) în ceea ce priveşte sprijinul şi asistenţa militară acordate de SUA altor ţări din întreaga lume”. Totuşi, acelaşi purtător de cuvânt a ţinut să reamintească: „Puterea forţelor armate ale Statelor Unite rămâne de necontestat – întrebaţi Iranul”, a comentat el.

„Această revizuire a capacităţilor este efectuată pentru a se asigura că ajutorul militar al SUA este în concordanţă cu priorităţile noastre de apărare”, a declarat miercuri reporterilor purtătorul de cuvânt al Pentagonului, Sean Parnell. „Considerăm că este un pas pragmatic şi de bun simţ către crearea unui cadru pentru evaluarea muniţiilor trimise şi a destinaţiei acestora”, a adăugat Parnell.

El a părut să confirme, de asemenea, că în prezent nu există o penurie de arme pentru forţele armate americane. „Se ştie că armata noastră are tot ce îi trebuie pentru a îndeplini orice misiune, oriunde, oricând, în întreaga lume”, a spus el.

Decizia Pentagonului a surprins membrii Congresului, precum şi Ucraina şi aliaţii europeni ai SUA.

Articol recomandat de sport.ro
GALERIE FOTO | Fostul fotbalist al lui Dinamo aflat în juriu la Miss Venezuela, prezentat la noua echipă!
GALERIE FOTO | Fostul fotbalist al lui Dinamo aflat în juriu la Miss Venezuela, prezentat la noua echipă!
Citește și...
Administrația Trump deschide o anchetă după divulgarea concluziilor despre întârzierea programului nuclear iranian
Administrația Trump deschide o anchetă după divulgarea concluziilor despre întârzierea programului nuclear iranian

Secretarul american al Apărării, Pete Hegseth, a anunțat miercuri la summitul NATO de la Haga o anchetă pentru a identifica sursa scurgerii concluziilor preliminare despre întârzierea programului nuclear iranian, potrivit The Associated Press.

Aviaţia americană a folosit 14 bombe anti-buncăr GBU-57 în atacul asupra instalaţiilor nucleare iraniene
Aviaţia americană a folosit 14 bombe anti-buncăr GBU-57 în atacul asupra instalaţiilor nucleare iraniene

Atacul aerian efectuat de SUA asupra instalaţiilor nucleare iraniene în noaptea de sâmbătă spre duminică a fost un succes "incredibil şi copleşitor", a declarat secretarul american al apărării, Pete Hegseth, potrivit Reuters.

Secretarul american al Apărării: Ambiţiile nucleare ale Iranului au fost distruse în cadrul Operaţiunii ”Midnight Hammer”
Secretarul american al Apărării: Ambiţiile nucleare ale Iranului au fost distruse în cadrul Operaţiunii ”Midnight Hammer”

Secretarul american al Apărării, Pete Hegseth, a anunțat duminică că „ambițiile nucleare ale Iranului au fost distruse” după atacurile aeriene lansate de armata SUA, relatează CNN.

Recomandări
CCR a amânat, pentru a patra oară, decizia privind pensiile magistraților. Judecătorii au ieșit din sală după 30 de minute
CCR a amânat, pentru a patra oară, decizia privind pensiile magistraților. Judecătorii au ieșit din sală după 30 de minute

Judecătorii Curții Constituționale au amânat pentru a patra oară decizia despre pensiile speciale ale magistraților. Toți cei nouă membrii ai CCR au intrat în ședință, dar au părăsit sala după 30 de minute.

Gerul se intensifică. Cod galben în cea mai mare parte a României. Vor fi -14 grade ziua
Gerul se intensifică. Cod galben în cea mai mare parte a României. Vor fi -14 grade ziua

Meteorologii au prelungi avertizarea de vreme deosebit de rece până miercuri dimineață. Potrivit ANM vom avea ger îndeosebi în timpul nopților și dimineților, precipitații mixte, polei și ghețuș, intensificări ale vântului.

România, în vizorul sabotorilor ruși. Moscova folosește „agenți de unică folosință” pentru operațiuni în Europa
România, în vizorul sabotorilor ruși. Moscova folosește „agenți de unică folosință” pentru operațiuni în Europa

Serviciul de informaţii al armatei ruse GRU a fost responsabil pentru o tentativă de incendiu, în 2024, asupra unei fabrici din Lituania care furnizează scanere de unde radio armatei ucrainene, au declarat vineri oficialii lituanieni.