OSCE a oficializat sfârşitul misiunii sale de observare în Ucraina

62244330
Getty

Organizaţia pentru Securitate şi Cooperarea în Europa (OSCE) a oficializat joi sfârşitul misiunii sale de observare în Ucraina după opt ani de mandat, consecinţă a vetoului opus de Rusia la 31 martie reînnoirii mandatului, transmite AFP, scrie Agerpres. 

OSCE 'va lua măsuri imediate pentru a pune în aplicare' încetarea acestei misiuni, a comunicat secretariatul general de la Viena.

'Poziţia Rusiei nu ne-a lăsat o altă alegere', a comentat preşedintele în exerciţiu al organizaţiei, ministrul de externe polonez Zbigniew Rau.

Toate deciziile OSCE sunt adoptate prin consens, iar Moscova a blocat, pentru prima dată acum mai puţin de o lună, prelungirea mandatului misiunii.

Aceasta a pus capăt incertitudinilor legate de viitorul procesului de pace instituit în 2014 după lungi negocieri între occidentali şi Rusia pentru supravegherea încetării focului între Ucraina şi cele două regiuni separatiste proruse din estul teritoriului, Doneţk şi Lugansk.

Citește și
Armata israeliană avertizează că îl va viza pe succesorul lui Khamenei și „pe oricine încearcă să-l numească”
Armata israeliană avertizează că îl va viza pe succesorul lui Khamenei și „pe oricine încearcă să-l numească”

Ea fusese validată juridic de Moscova şi ONU în cadrul Acordurilor de la Minsk. De atunci, OSCE era singura instanţă internaţională care documenta situaţia de pe teren.

Însă echipele sale de câteva sute de persoane, provenite din zeci de ţări, au fost surprinse de debutul invaziei ruse la 24 februarie şi evacuate de urgenţă în zilele următoare. Activităţilor lor au încetat la 1 aprilie.

Totuşi, pe teren au rămas angajaţi ucraineni care 'efectuează sarcini administrative', a precizat OSCE duminică.

Patru dintre ei sunt reţinuţi în Doneţk şi Lugansk, fiind vizaţi de anchete pentru 'spionaj' sau 'înaltă trădare'.

În decursul misiunii de anvergură a OSCE în Ucraina, doi observatori şi-au pierdut viaţa: americanul Joseph Stone într-o explozie în 2017 şi ucraineana Marina Fenina în bombardamente la Harkov la 1 martie.

OSCE, cu sediul la Viena, a fost creată în 1975, în plin Război Rece, pentru a favoriza dialogul Est-Vest. Organizaţia numără în prezent 75 de membri, printre care atât statele NATO, cât şi cele de orbita rusă.

Articol recomandat de sport.ro
Ce surpriză! Elias Charalambous începe negocierile imediat după plecarea de la FCSB
Ce surpriză! Elias Charalambous începe negocierile imediat după plecarea de la FCSB
Citește și...
Armata israeliană avertizează că îl va viza pe succesorul lui Khamenei și „pe oricine încearcă să-l numească”
Armata israeliană avertizează că îl va viza pe succesorul lui Khamenei și „pe oricine încearcă să-l numească”

Armata israeliană îl va viza pe succesorul conducătorului iranian ucis, ayatollahul Ali Khamenei, şi pe cei implicaţi în alegerea liderului, a avertizat duminică.

Pedeapsa primită de un chelner din Spania care a refuzat să servească două femei care formau un cuplu. „Aleg pe cine servesc”
Pedeapsa primită de un chelner din Spania care a refuzat să servească două femei care formau un cuplu. „Aleg pe cine servesc”

Un ospătar care a refuzat să servească două cliente din cauza orientării lor sexuale într-un restaurant din Barcelona în 2022 trebuie să despăgubească victimele cu câte 1.000 de euro.

În timp ce atenția lumii e în Orientul Mijlociu, Rusia bombardează Ucraina. Opt morți, după ce un bloc a fost distrus
În timp ce atenția lumii e în Orientul Mijlociu, Rusia bombardează Ucraina. Opt morți, după ce un bloc a fost distrus

În timp ce atenția întregii planete este monopolizată de războiul din Orientul Mijlociu, mai aproape de noi, rușii continuă să-i terorizeze pe ucraineni cu bombardamente devastatoare.

Recomandări
Economia României depinde de banii europeni. Specialist: Investițiile pot salva creșterea economică
Economia României depinde de banii europeni. Specialist: Investițiile pot salva creșterea economică

Experții Moody's au analizat economia României și confirmă că țara rămâne o destinație sigură pentru investiții. Noua evaluare vine însă și cu avertismente.  

Război în Iran, ziua a noua. Fragmente dintr-o dronă iraniană au ucis o persoană, în Dubai. Un zgârie-nori a luat foc
Război în Iran, ziua a noua. Fragmente dintr-o dronă iraniană au ucis o persoană, în Dubai. Un zgârie-nori a luat foc

Conflictul din Iran a ajuns la a noua zi, iar luptele se intensifică. O dronă a țintit duminică noapte un zgârie-nori din districtul Dubai Marina, o zonă turistică foarte populară.

UE caută soluții rapide pentru a ieftini energia tot mai scumpă. CE promite un plan de măsuri până la finalul lunii
UE caută soluții rapide pentru a ieftini energia tot mai scumpă. CE promite un plan de măsuri până la finalul lunii

UE examinează posibilitatea reducerii taxelor energetice, a tarifelor de reţea şi a costurilor legate de emisiile de carbon, pentru a diminua presiunea asupra industriei afectate de preţurile ridicate ale energiei.