Mesajul președintelui Comisiei Europene cu privire la țările care încalcă statul de drept

62014021
Inquam Photos / George Calin

Încălcările statului de drept în ţări membre ale Uniunii Europene nu vor fi o problemă pe termen lung, a declarat preşedintele Comisiei Europene, Jean-Claude Juncker.

Juncker a spus că unele state se implică ''în anumite jocuri şi încălcări ale regulilor'', adăugând că pe termen lung nu vede ameninţat statul de drept în ţările membre respective.

Şeful executivului comunitar a adăugat că în special ţările din fostul bloc comunist vor avea nevoie de o anumită perioadă pentru a se adapta la regulile statului de drept care sunt parte integrantă a statutului de membru al Uniunii Europene.

Anterior în cursul acestei luni, Comisia Europeană a lansat o nouă procedură de infringement contra Poloniei în legătură cu reformele din justiţie iniţiate în 2017, autorităţile de la Varşovia având la dispoziţie două luni pentru a răspunde temerilor executivului UE.

În 2018, Parlamentul European a solicitat activarea articolului 7 al Tratatului de la Lisabona în cazul Ungariei, unde premierul Viktor Orban vizează transformarea ţării sale într-o ''democraţie iliberală''. Totuşi, procedura a avansat foarte lent până în prezent.

Citește și
Raport: Rusia a câștigat 6 miliarde de euro din exporturile de combustibili fosili de la începutul războiului cu Iranul
Raport: Rusia a câștigat 6 miliarde de euro din exporturile de combustibili fosili de la începutul războiului cu Iranul

O procedură juridică a UE a făcut de asemenea obiectul mai multor dezbateri consacrate situaţiei din România. Bruxellesul a emis un avertisment către această ţară, precizând că ar putea adopta măsuri punitive dacă nu se va da curs recomandărilor Comisiei Europene, în special în privinţa combaterii corupţiei, menţionează dpa.

Articol recomandat de sport.ro
Stadionul de 23.000.000€ din România prinde contur: ”Sper să fie dat în funcțiune anul acesta”
Stadionul de 23.000.000€ din România prinde contur: ”Sper să fie dat în funcțiune anul acesta”
Citește și...
Raport: Rusia a câștigat 6 miliarde de euro din exporturile de combustibili fosili de la începutul războiului cu Iranul
Raport: Rusia a câștigat 6 miliarde de euro din exporturile de combustibili fosili de la începutul războiului cu Iranul

Rusia a încasat aproximativ 6 miliarde de euro din vânzarea combustibililor fosili în cele două săptămâni de la începutul războiului dintre SUA și Israel împotriva Iranului, potrivit unor date recente, scrie The Guardian. 

Noul lider suprem iranian deține un imperiu imobiliar de sute de milioane de euro. Averea sa se întinde în Europa și SUA
Noul lider suprem iranian deține un imperiu imobiliar de sute de milioane de euro. Averea sa se întinde în Europa și SUA

Noul lider suprem iranian, Mojtaba Khamenei, desemnat pe 8 martie după asasinarea tatălui său în prima zi a ofensivei israeliano-americane, simbolizează autoritatea religioasă a Republicii Islamice.

Doi răniţi într-un atac armat la o universitate din Virgina. Atacatorul a fost ucis de poliţie
Doi răniţi într-un atac armat la o universitate din Virgina. Atacatorul a fost ucis de poliţie

Două persoane au fost rănite de un bărbat înarmat care a deschis focul joi dimineaţă, înainte de a fi împuşcat mortal de poliţie, într-o clădire a Universităţii Old Dominion din Norfolk, statul Virginia, în estul Statelor Unite, a anunţat universitatea.

Recomandări
Ce documente a semnat Volodimir Zelenski la Palatul Cotroceni. Nicușor Dan: ”Este un moment important în relaţia noastră”
Ce documente a semnat Volodimir Zelenski la Palatul Cotroceni. Nicușor Dan: ”Este un moment important în relaţia noastră”

Preşedintele ucrainean Volodimir Zelenski se află, joi, în România, într-o vizită oficială. El a fost primit cu onoruri militare de şeful statului român, Nicușor Dan, la Palatul Cotroceni, unde a semnat mai multe documente importante.

Guvernul aprobă astăzi bugetul pe 2026. Pe agendă apare şi o hotărâre pentru creşterea salariului minim
Guvernul aprobă astăzi bugetul pe 2026. Pe agendă apare şi o hotărâre pentru creşterea salariului minim

Guvernul adoptă în această seară legea bugetului pe 2026, iar salariul minim va crește de la 1 iulie. 

Război în Iran, ziua 13. Teheranul amenință: „Orice invazie va face ca Golful Persic să curgă cu sângele invadatorilor”
Război în Iran, ziua 13. Teheranul amenință: „Orice invazie va face ca Golful Persic să curgă cu sângele invadatorilor”

Conflictul din Orientul Mijlociu a ajuns în cea de-a 13-a zi și nu dă semne că s-ar apropia de final. Teheranul atacă în toate direcțiile, iar Israelul declară că ofensiva militară, lansată alături de SUA, va continua "fără limită de timp".