Matteo Salvini: „Italia vrea să rămână în UE, dar să schimbe regulile”

61952127
Agerpres

Ministrul italian de Interne Matteo Salvini a declarat, miercuri, că pentru el este „un compliment” să i se spună că este populist. Mai mult, el a lăudat ascensiunea acestui curent în Europa.

În primul său interviu internațional de când a ajuns în centrul atenției, pentru linia dură antimigrație, Salvini a declarat pentru CNN: „Cuvântul „populist” este folosit ca insultă, dar pentru mine e un compliment. Să-i ascult pe oameni, să fiu un ministru care merge prin orașe, prin piețe, prin stații, prin spitale, este o datorie și o plăcere”, a spus Salvini, care este și vicepremier al Italiei.

Potrivit liderului Ligii, în vârstă de 45 de ani, europa trebuie să învețe o lecție din Brexit, cât și din alegerile recente din Italia și Austria, în urma cărora partidele populiste și de dreapta au câștigat detașat, subliniind că „oamenii vor o identitate, securitate, locuri de muncă.”

„Oamenii au o reacție frumoasă împotriva dictaturii finanțelor, care vrea să scape de sub control migrația”, a adăugat el.

În ultimele săptămâni, ministrul italian de Interne a închis porturile Italiei pentru navele care transportă migranți salvați din Marea Mediterană și a provocat controverse după ce a anunțat că vrea să facă un recensământ al romilor din Italia.

Citește și
Țara care mai are rezerve de petrol doar pentru o lună jumătate. Dezvăluirea ministrului de Externe
Țara care mai are rezerve de petrol doar pentru o lună jumătate. Dezvăluirea ministrului de Externe

În interviul de miercuri, Salvini a criticat Uniune Europeană pentru că a eșuat să facă față crizei imigrației, spunând că Italia a făcut „mai mult în ultimele luni” decât au făcut liderii europeni „în ani de discuții.” De criticile sale n-a scăpat nici președintele francez Emmanuel Macron.

„Macron vorbește despre valori, dar nu recunoaște adevărata valoare, așa că n-are ce lecții să dea Italiei. Nimeni n-a obținut nimic niciodată cu cuvinte frumoase. Într-o lună de guvernare prin acțiuni, am reușit să ne facem ascultați: spaniolii au intervenit, Malta trebuie să intervină, la fel și francezii, germanii și olandezii. E clar că avem nevoie de o politică diferită. Trebuie să investim în africa. Dar cred că am obținut în această lună mai mult decât în șase ani de discuții”, a mai spus Matteo Salvini.

Deși liderii europeni l-au criticat pentru politica privind migrația, mulți italieni îi dau dreptate, considerând că Europa n-a răspuns adecvat crizei. Un sondaj arată că majoritatea cetățenilor susțin această politică dură dusă de acutalul Guvern.

„Europa s-a născut ca un proiect bun. Aș vrea să revenim la identitatea comunității europene, o comunitate a oamenilor egali, care se respectă, a statelor care își respectă unele altora suveranitatea”, a mai spus Salvini, subliniind că obiectivul Italiei e să rămână în UE, dar să „schimbe unele reguli în avantajul cetățenilor italieni.”

CLICK AICI pentru a instala GRATUIT aplicația Știrile ProTV pentru telefoane Android și iPhone!

Articol recomandat de sport.ro
Ungurii nu au rămas datori, după ce România a ratat calificarea la Mondial: ”Nu a fost o surpriză”
Ungurii nu au rămas datori, după ce România a ratat calificarea la Mondial: ”Nu a fost o surpriză”
Citește și...
Țara care mai are rezerve de petrol doar pentru o lună jumătate. Dezvăluirea ministrului de Externe
Țara care mai are rezerve de petrol doar pentru o lună jumătate. Dezvăluirea ministrului de Externe

Filipine a devenit prima ţară din lume care a anunţat starea de urgenţă ca răspuns la penuria de energie provocată de războiul din Orientul Mijlociu, informează CNN.

Preţurile petrolului au crescut cu aproape 6% pe fondul temerilor lagate de escaladarea războiului din Orientul Mijlociu
Preţurile petrolului au crescut cu aproape 6% pe fondul temerilor lagate de escaladarea războiului din Orientul Mijlociu

Preţurile petrolului au crescut puternic joi, recuperând pierderile din sesiunea precedentă, pe măsură ce investitorii au devenit tot mai sceptici că războiul din Orientul Mijlociu s-ar putea încheia rapid, transmite Reuters.

Putin a început să ceară bani pentru a continua războiul în Ucraina. Pe cine a pus să doneze pentru bugetul de apărare
Putin a început să ceară bani pentru a continua războiul în Ucraina. Pe cine a pus să doneze pentru bugetul de apărare

Preşedintele Rusiei Vladimir Putin le-a cerut oligarhilor ruşi să doneze pentru bugetul de apărare al ţării, aflat în scădere, pentru a continua invazia din Ucraina, potrivit unor relatări, citate de The Guardian.

Recomandări
Experții spun că efectul măsurilor Guvernului va fi nesemnificativ la pompă. Avem benzină mai scumpă decât în Suedia
Experții spun că efectul măsurilor Guvernului va fi nesemnificativ la pompă. Avem benzină mai scumpă decât în Suedia

La aproape o lună de la izbucnirea războiului din Orientul Mijlociu, Guvernul a decis să declanșeze situația de criză pe piața carburanților. 

România ratează calificarea: Turcia câștigă cu 1-0 și merge mai departe în finala pentru Cupa Mondială 2026
România ratează calificarea: Turcia câștigă cu 1-0 și merge mai departe în finala pentru Cupa Mondială 2026

Naționala României a fost eliminată din play-off-ul pentru Cupa Mondială 2026, după ce a pierdut cu 1-0 în fața Turciei, la Istanbul. Tricolorii au avut ocazii importante, inclusiv două bare, dar nu au reușit să întoarcă scorul.

Bani tipăriți în fabrica descoperită în Suceava ar fi intrat deja și pe piața din România. Cum identificăm bancnotele false
Bani tipăriți în fabrica descoperită în Suceava ar fi intrat deja și pe piața din România. Cum identificăm bancnotele false

Bancnotele false de 100 și 50 de euro tipărite într-o fabrică clandestină din Suceava ar fi apărut deja și în zona Capitalei, dar ar fi fost eliminate de ofițerii de la Combaterea Criminalității Organizate.