Masacru în Afganistan, la o reuniune electorală. ISIS a revendicat atentatul

61990007
Agerpres

Cel puţin 15 persoane au fost ucise și alte 110 au fost rănite în Kama, provincia Nangarhar, într-un atentat sinucigaş comis în timpul unui miting electoral dintr-un sat.

Update 16:31: Agenția de presă rusă TASS a anunțat un bilanț de cel puțin 15 morți și 110 răniți.

Cel puţin 13 oameni au fost ucişi şi alţi peste 20 au fost răniţi într-un atentat sinucigaş comis în timpul unui miting electoral în estul Afganistanului, a anunţat un oficial afgan, cu câteva săptămâni înainte de alegerile legislative din această ţară, informează AFP şi dpa.

Atacatorul şi-a declanşat încărcătura explozivă printre participanţii la o reuniune organizată de candidatul Abdul Nasir Mohammand în provincia estică Nangarhar, a precizat un purtător de cuvânt al guvernatorului acestei provincii, Ataullah Khogyani. Unii dintre răniţi se află într-o stare critică, a adăugat acesta înainte ca numărul morţilor să crească de la 7, cât a fost anunţat iniţial, la 13.

Statul Islamic a revendicat atentatul prin agenţia de presă Amaq, preluată de Reuters, şi a susţinut că bilanţul este de 35 de morţi şi peste 50 de răniţi.

Citește și
IEA: Războiul din Iran provoacă cea mai mare perturbare a ofertei de petrol din istorie
IEA: Războiul din Iran provoacă cea mai mare perturbare a ofertei de petrol din istorie

Campania pentru alegerile legislative din 20 octombrie a demarat vinerea trecută în Afganistan într-un climat de temeri şi îndoieli. Scrutinul, amânat multă vreme, ar fi trebuit să aibă loc iniţial în urmă cu trei ani.

Cinci candidaţi au fost deja ucişi în atacuri, potrivit Comisiei Electorale Independente, iar violenţele s-ar putea intensifica şi mai mult în ziua votului.

Combatanţi talibani şi gruparea Stat Islamic (SI) au declarat că intenţionează să perturbe derularea scrutinului.

Într-o declaraţie la sfârşitul lui august, Consiliul de Securitate al ONU le-a cerut talibanilor să accepte armistiţiul propus de preşedintele Afganistanului, Ashraf Ghani şi a subliniat importanţa unor alegeri legislative paşnice, credibile şi transparente în Afganistan, pe 20 octombrie, precum şi a alegerilor prezidenţiale în aceleaşi condiţii, în 20 aprilie 2019.

Pe Instagram-ul Știrile ProTV găsiți imaginile momentului din România, dar și din lume!  

CLICK AICI pentru a instala GRATUIT aplicația Știrile ProTV pentru telefoane Android și iPhone!

Articol recomandat de sport.ro
Stadionul de 23.000.000€ din România prinde contur: ”Sper să fie dat în funcțiune anul acesta”
Stadionul de 23.000.000€ din România prinde contur: ”Sper să fie dat în funcțiune anul acesta”
Citește și...
IEA: Războiul din Iran provoacă cea mai mare perturbare a ofertei de petrol din istorie
IEA: Războiul din Iran provoacă cea mai mare perturbare a ofertei de petrol din istorie

Războiul din Iran provoacă tulburări fără precedent pe piaţa petrolieră, afectând 7,5% din oferta globală şi o parte şi mai mare a exporturilor, a anunţat joi Agenţia Internaţională pentru Energie, transmite Reuters.

Republica Cehă a redus bugetul apărării. Aliaţii trebuie să-şi respecte angajamentele, reacţionează ambasadorul SUA la NATO
Republica Cehă a redus bugetul apărării. Aliaţii trebuie să-şi respecte angajamentele, reacţionează ambasadorul SUA la NATO

Ambasadorul SUA la NATO, Matthew Whitaker, a declarat joi că toţi aliaţii trebuie să-şi respecte angajamentele privind cheltuielile pentru apărare, după ce parlamentul ceh a aprobat un buget pentru 2026 care reduce aceste fonduri.

Iranul amenință că va arunca regiunea în beznă după ce Trump ameninţă cu aneantizarea alimentării cu electricitate
Iranul amenință că va arunca regiunea în beznă după ce Trump ameninţă cu aneantizarea alimentării cu electricitate

Iranul va face Statele Unite să-şi regrete ”eroarea de calcul gravă” pe care au făcut-o, ameninţă şeful Consiliului Securităţii Naţionale iraniene Ali Larijani, joi, în a 13-a zi de Război în Orientul Mijlociu, relatează AFP.

Recomandări
Ce documente a semnat Volodimir Zelenski la Palatul Cotroceni. Nicușor Dan: ”Este un moment important în relaţia noastră”
Ce documente a semnat Volodimir Zelenski la Palatul Cotroceni. Nicușor Dan: ”Este un moment important în relaţia noastră”

Preşedintele ucrainean Volodimir Zelenski se află, joi, în România, într-o vizită oficială. El a fost primit cu onoruri militare de şeful statului român, Nicușor Dan, la Palatul Cotroceni, unde a semnat mai multe documente importante.

Guvernul a aprobat bugetul pe 2026. Bani de la stat pentru motorina transportatorilor, salariul minim crește de la 1 iulie
Guvernul a aprobat bugetul pe 2026. Bani de la stat pentru motorina transportatorilor, salariul minim crește de la 1 iulie

Guvernul a adoptat joi seară legea bugetului pe 2026, iar salariul minim va crește de la 1 iulie. În plus, transporatorii vor beneficia de o compansare a creșterii prețurilor la motorină.

Război în Iran, ziua 13. Teheranul amenință: „Orice invazie va face ca Golful Persic să curgă cu sângele invadatorilor”
Război în Iran, ziua 13. Teheranul amenință: „Orice invazie va face ca Golful Persic să curgă cu sângele invadatorilor”

Conflictul din Orientul Mijlociu a ajuns în cea de-a 13-a zi și nu dă semne că s-ar apropia de final. Teheranul atacă în toate direcțiile, iar Israelul declară că ofensiva militară, lansată alături de SUA, va continua "fără limită de timp".