Modifica setarile cookie
Toate categoriile

Război în Ucraina. Forţele ruse se află în apropierea celei mai mari centrale nucleare din Ucraina

Your browser doesn't support HTML5 video.

Este a cincea zi de război în Ucraina vecină și prima în care au loc negocieri pe muchie de cuțit între delegațiile celor două tabere.

 Imagini LIVE de pe camerele de supraveghere din Kiev 

 

În ultimele ore orașul Harkov a fost bombardat fără milă de artileria rusă. Proiectile care au căzut de-a valma au sfârtecat oameni nevinovați. Oficialii de la Kiev vorbesc despre zeci de morți și sute de răniți.

Președintele Ucrainei, Volodimir Zelenski, a anunțat luni că a semnat o cerere oficială de aderare a Ucrainei la Uniunea Europeană. Potrivit Reuters, Zelenski a cerut Uniunii Europene să permită Ucrainei să obțină imediat aderarea sub o procedură specială, deoarece se apără de invazia forțelor ruse.

Luni seara, un uriaș convoi militar rusesc se îndrepta către Kiev. Este de înțeles, așadar, de ce exodul civililor ia proporții copleșitoare. Peste o jumătate de milion de ucraineni și-au părăsit casele, apucând-o încotro au văzut cu ochii.

Citește și
Volodimir Zelenski
VIDEO emoționant | O traducătoare de limbă germană a izbucnit în plâns în timp ce traducea discursul lui Zelenski

După o dimineață suspect de calmă, în jurul prânzului, în Harkov, al doilea oraș ca mărime din Ucraina, s-a dezlănțuit iadul.

Harkovul a fost ținta unor valuri succesive de bombardamente. Obuzele și rachetele au lovit străzile și blocurile din oraș. Proiectilele au lăsat în urmă trupuri sfârtecate pe asfalt. Au fost oameni uciși cu bidoane în mână, după ce ieșiseră probabil să ia apă, ori care veneau de la cumpărături.

Potrivit comandantului Forţelor Armate ucrainene, trupele sale au reuşit să respingă mai multe atacuri ale rușilor în împrejurimile capitalei. La Bucha, o suburbie a Kievului, o coloană mecanizată rusă a suferit pierderi grele.

La fel ca armele anti-tanc portabile, dronele livrate de Turcia sunt o armă redutabilă pentru armata ucraineană. După distrugerea unui convoi militar, tot o dronă a făcut praf un sistem anti-aerian de rachete BUK.

Sateliții au suprins apropierea unui masiv convoi de vehicule militare, apropiindu-se tot mai mult de Kiev. Coloanele de transportoare blindate, tancuri, tunuri autopropulsate, dar şi vehicule logistice se întindeau pe mai bine de cinci kilometri.

Iată, mai jos, principalele știri ale zilei legate de războiul din Ucraina: 

Ministerul Apărării din Rusia plasează forţele de descurajare în alertă de luptă. Ce înseamnă acest lucru

Marina ucraineană anunță că grănicerii de pe Insula Șerpilor sunt în viață

VIDEO. Primele imagini de la negocierile dintre Ucraina și Rusia pentru încetarea focului

Miliardarul rus Roman Abramovich face parte din delegația Ucrainei în negocierile cu Rusia pentru încetarea focului

Serviciile britanice: Rusia și-a încetinit invazia din cauza eșecurilor logistice și a rezistenței acerbe a Ucrainei

ONU: Peste 360.000 de ucraineni au fugit din calea războiului. Cei din România, mult mai mulți decât spun autoritățile

Zelenski a mulțumit României. „Îi sunt recunoscător lui Klaus Iohannis”

Un fost campion mondial la box s-a alăturat unui batalion de apărare al Ucrainei

Luptătorii ucraineni ung gloanțe cu untură de porc pentru atacatorii musulmani: Nu veți ajunge în rai din țara noastră

Ucraina susține că au fost uciși peste 5.000 de soldați ruși

Americanii scot de pe rafturi vodca rusească și opresc toate achizițiile de stat din Rusia

Lucian Bode, despre războiul din Ucraina. „Suntem pregătiţi pentru orice scenariu”

Mercenari ruşi operează la Kiev la ordinul lui Putin, pentru a-l asasina pe Zelenski (presă)

China îndeamnă toate părţile la calm şi îşi reiterează opoziţia faţă de sancţiuni

Delegația ucraineană a ajuns la granița cu Belarus pentru discuțiile cu Rusia

Preţul petrolului Brent a depăşit 100 de dolari pe baril, rubla s-a prăbuşit cu 30%, acţiunile asiatice au scăzut

Banca centrală a Rusiei a dublat dobânda-cheie și a interzis brokerilor să vândă active pentru nerezidenţi

Alarme de atac aerian declanşate în mai multe oraşe din Ucraina în ultima oră

Banca Centrală a Rusiei face apel la calm, în urma sancţiunilor

Belarusul anunţă că este pregătit pentru tratativele ruso-ucrainene

Ofensiva rusă împotriva capitalei ucrainene Kiev continuă

Statul Major al Forțelor Armate ale Ucrainei: Acțiunile rușilor de la periferia Kievului nu au avut succes

Blinken: Vom trage Rusia la răspundere

Record istoric: Rubla a scăzut cu 20%

Zelenski: Următoarele 24 de ore sunt cruciale

Cel mai mare avion din lume a fost distrus de ruși

Peste 350 de civili ucraenieni au fost ucisi

Trupele ruse au preluat controlul asupra orașului Berdyansk

SUA cer americanilor să plece din Rusia

Statul major al forţelor armate ucrainene: Trupele ruse "continuă să bombardeze aproape în toate direcţiile"

►ONU confirmă că un depozit de deșeuri radioactive din Kiev a fost lovit de rachete

Știrile PRO TV vă prezintă, în format LIVE TEXT, cele mai noi informații despre războiul din Ucraina:   UPDATE 23:10 Pentagon: Forțele ruse încearcă să se apropie de Kiev

Purtătorul de cuvânt al Pentagonului, John Kirby, a declarat că forțele ruse încearcă să se apropie de capitala Ucrainei, Kiev, dar încă se află în afara centrului orașului.

Ucrainenii „rezistă destul de eficient în jurul Kievului”, a adăugat Kirby. „Au făcut ca rușii să se deplaseze mai spre sud. În mod clar continuăm să vedem forțele ruse mergând mai departe – sau încercând să se apropie”, a mai spus John Kirby, potrivit CNN.

UPDATE 22.50 Forţele armate ruse se află în apropierea celei mai mari centrale nucleare din Ucraina

Forţele armate ruse se află în apropierea celei mai mari centrale nucleare din Ucraina, a comunicat luni Agenţia Internaţională pentru Energia Atomică (AIEA), reiterându-şi "profunda preocupare" în legătură cu aceasta, în cincea zi de război, relatează AFP.

Pentru moment, cele şase reactoare ale centrale din Zaporojia (est) sunt "în siguranţă", potrivit datelor primite de AIEA, informată cu regularitate despre evoluţia situaţiei pe teren de către autorităţile ucrainene.

Trupele ruse "operează în apropierea centralei", dar nu au preluat controlul acesteia deocamdată, precizează AIEA.

UPDATE 22.39 Franţa asigură gratuitatea trenurilor pentru refugiaţii ucraineni

Franţa va autoriza refugiaţii ucraineni să circule gratuit în trenuri pe distanţe lungi, au anunţat luni ministrul transporturilor şi compania feroviară naţională, potrivit AFP şi EFE

Polonia, Germania şi Austria au luat deja măsuri similare.

"Drama care loveşte Ucraina ne atinge pe toţi. Grupul feroviar SNCF şi feroviarii sunt solidari cu refugiaţii ucraineni. La fel ca şi omologii noştri europeni, le vom permite să circule gratuit în Franţa la bordul TGV şi trenurilor Intercity", a indicat preşedintele director general al grupului public, Jean-Pierre Farandou, pe Twitter.

UPDATE 22.37 Norvegia va trimite arme în Ucraina

Guvernul norvegian va trimite arme în Ucraina, a anunţat luni într-un comunicat.

Decizia răstoarnă o politică norvegiană în vigoare încă din anii 1950 de a nu trimite arme către ţările non-NATO care se află în război sau riscă să intre în conflict armat, consemnează Reuters.

Conform comunicatului guvernului, Norvegia va dona până la 2.000 de arme antitanc M72.

''Norvegia are politici stricte în ceea ce priveşte exporturile de echipamente militare, dar Ucraina se confruntă acum cu circumstanţe extraordinare'', a declarat premierul Jonas Gahr Stoere.

Duminică, Norvegia a anunţat că îşi va retrage fondul său suveran de investiţii, cel mai mare din lume, din Rusia şi a promis că va trimite căşti de protecţie, veste antiglonţ şi alte echipamente Ucrainei.

UPDATE 22.13 Șase oligarhi ruşi, zece jurnalişti şi purtătorul de cuvânt al lui Putin, pe lista neagră a UE

Uniunea Europeană (UE) a decis luni să adauge numele unor oligarhi ruşi şi al purtătorului de cuvânt al Kremlinului, Dmitri Peskov, pe ”lista neagră” a sancţiunilor impuse Rusiei din cauza invaziei Ucrainei, relatează AFP.

UE le interzice sejurul pe teritoriul european şi le blochează activele persoanelor incluse pe această listă, pe care le acuză de susţinerea războiului Rusiei în Ucraina.

Numele a şase oligarhi ruşi, ale mai multor personalităţi apropiate preşedintelui rus Vladimir Putin, inclusiv al purtătorului de cuvânt al acestuia, şi ale aproximativ zece jurnalişti apar pe această listă - de 26 de nume -, aprobată de către statele membre UE şi publicată luni în Jurnalul Oficial al Uniunii.

Numele preşedintelui rus Vladimir Putin şi ministrului său de Externe Sergjei Lavrov au fost introduse pe această listă vineri.

UPDATE 22.02 Curtea Penală Internațională va investiga invazia Rusiei în Ucraina

Curtea Penală Internațională va deschide o anchetă asupra presupuselor crime de război comise de Rusia în Ucraina. 

„Există o bază rezonabilă pentru a crede că atât presupusele crime de război, cât și crime împotriva umanității au fost comise în Ucraina”, a declarat Karim AA Khan, procurorul Curții Penale Internaționale, scrie BBC.

UPDATE 21.47 Turcia interzice accesul în Bosfor şi Dardanele a navelor militare 

Turcia a interzis trecerea prin Bosfor şi prin Strâmtoarea Dardanele a tuturor bastimentelor de război ”riverane sau nu la Marea Neagră”, anunţă luni seara ministrul turc de Externe Mevlut Cavusoglu, relatează AFP.

”Am avertizat ţările riverane sau nu să nu trimită nave de război la Marea Neagră (...). Vom aplica dispoziţiile Convenţiei de la Montreux”, care încredinţează Ankarei gestionarea accesului în aceste două căi maritime, anunţă şeful diplomaţiei turce.

UPDATE 21.30 Ambasada Franţei din Kiev, transferată la Lviv

Ambasada Franţei în Ucraina a fost transferată de la Kiev la Lviv, în vestul ţării, din cauza "riscurilor şi ameninţărilor" care o vizau în capitala ucraineană după invazia rusă, a anunţat luni ministrul de externe francez într-o intervenţie la postul BFMTV.

"Ambasadorul rămâne în Ucraina pentru a fi în acelaşi timp sprijin cetăţenilor noştri şi autorităţilor ucrainene", a continuat Jean-Yves Le Drian.

Înaintea Franţei, SUA, Canada şi Israelul operaseră transferuri similare spre Lviv, notează AFP.

UPDATE 21.30 Italia declară stare de urgenţă pentru a face faţă refugiaţilor ucraineni

Guvernul italian a declarat stare de urgenţă până la sfârşitul anului pentru a face faţă afluxului aşteptat de refugiaţi din Ucraina, a decis luni Consiliul de Miniştri de la Roma, transmite DPA.

Astfel, guvernul poate lua măsuri de urgenţă în anumite cazuri fără consultări prealabile în parlament.

În urma invaziei ruseşti în Ucraina, Italia, unde trăieşte o importantă comunitate ucraineană estimată la aproximativ 250.000 de persoane, se pregăteşte să primească numeroşi refugiaţi.

De asemenea, guvernul a pus la dispoziţie 10 milioane de euro pentru a organiza sosirea refugiaţilor.

UPDATE 21.12 François Hollande: Urgenţa nu este intrarea Uncrainei în UE, ci scoaterea Rusiei din Ucraina

”Urgenţa nu este intrarea Ucrainei în Uniunea Europeană, ci scoaterea Rusiei din Ucraina”, subliniază fostul preşedinte francez François Hollande, care consideră că Kievul are ”cu siguranţă o vacaţie” de a adera la UE mai târziu, relatează AFP.

”Vom avea timp să examinăm această propunere, când se va fi terminat conflictul, iar Ucraina îşi va fi regăsit integritatea şi independenţa”, a declarat François Hollande într-un intevu acordat cotidianului regional La Montagne.

”Fără îndoială, (Ucraina) va fi primită favorabil şi cu grja de a nu fi pusă într-o poziţie pe care nu o poate susţine în plan economic. Pentru moment, (o aderare a Ucrainei la UE) nu este nici o prioritate şi nici de actualitate”, subliniază fostul şef al statului francez.

”Actualitatea este o ajutare la maximum a ucrainenilor să depăşească această oroare care este războiul şi să termine cu invazia unei ţări care are, cu siguranţă, o vocaţie de a adera la Uniunea Europeană”, apreciază el.

Fostul preşedinte al Franţei reacţiona astfel în urma unei declaraţii a preşedintelui ucrainean Volodimir Zelenski, care a îndemnat luni UE să primească Ucraina ca membră ”neîntârziat”, ”prntr-o nouă procedură specială”.

”Sunt sigur că este drept, sunt sigur că este posibil”, sublinia luni, într-o înregstrare video, Volodimir Zelenski.

UPDATE 21.10 Shell se va retrage din toate operaţiunile sale în Rusia, urmând exemplul BP

Shell se va retrage din toate operaţiunile sale în Rusia, inclusiv dintr-o fabrică majoră de gaze naturale lichefiate, a anunţat luni grupul angro-olandez, devenind cea mai recentă companie importantă de energie din Occident care se retrage după invadarea Ucrainei de către armata rusă, transmite Reuters.

Decizia vine la o zi după ce rivalul BP şi-a abandonat participaţia la gigantul petrolier rus Rosneft, într-o mişcare care ar putea costa compania britanică peste 25 de miliarde de dolari.

Compania Equinor din Norvegia plănuieşte la rândul ei să părăsească Rusia.

Shell a declarat într-un comunicat că va renunţa la uzina emblematică Sahalin 2 LNG, în care deţine o participaţie de 27,5% şi care este deţinută şi operată în proporţie de 50% de gigantul rus Gazprom.

Sahalin 2, situat în largul coastei de nord-est a Rusiei, este uriaş, producând aproximativ 11,5 milioane de tone de GNL pe an, care este exportat pe pieţele majore, inclusiv China şi Japonia.

UPDATE 20.33 „Rusia nu a lansat un război, ea îi pune capăt”, afirmă purtătoarea de cuvânt a MAE rus

"Rusia nu a lansat un război, ea îi pune capăt", a declarat luni purtătoarea de cuvânt a Ministerului de Externe rus Maria Zaharova, citată de agenţia oficială de presă TASS, dând de asemenea vina pe "experimentele" NATO şi "tăcerea" Occidentului asupra situaţiei din Donbas pentru dezastrul umanitar şi politic din Europa.

"Experimentele NATO şi tăcerea uluitoare a publicului occidental - acestea sunt motivele din spatele dezastrului umanitar şi politic din Europa. Şi trebuia să se pună capăt acestui lucru, în timp ce Occidentul a refuzat să conducă orice negocieri şi a salutat declaraţiile agresive şi ameninţările directe ale marionetelor de la Kiev la adresa Rusiei", a scris Zaharova pe canalul ei de Telegram.

"Rusia nu a lansat un război, ea îi pune capăt", a subliniat Zaharova. De-a lungul acestor ani, partea rusă a îndemnat comunitatea globală să se opună anihilării consecvente a populaţiei din Donbas. "Aceştia sunt milioane de oameni, care îşi pierdeau pe cei dragi în fiecare zi, trăind în subsoluri pentru a fugi de bombardamente", a adăugat ea.

"Unde au fost toate aceste ţări şi publicul lor în aceşti opt ani în care războiul a continuat şi cum au condamnat ele uciderea a cel puţin 13.000 de oameni în aceşti ani?", s-a întrebat purtătoarea de cuvânt a MAE rus.

Niciunul dintre cei care "strigă acum" în "ţările civilizate" nu s-a adunat vreodată pentru a sprijini populaţia din Doneţk şi Lugansk cerând oprirea vărsării de sânge, a notat ea. "Lumea a tăcut. Tăcerea obedientă a comunităţii globale şi desconsiderarea faţă de catastrofa sângeroasă rezultată din lovitura anticonstituţională din Ucraina din 2014, organizată cu participarea directă a SUA, UE, Germaniei, Poloniei, Lituaniei, Estoniei, Letoniei şi altor ţări NATO, pur şi simplu au încurajat regimul de la Kiev să continue să-şi distrugă propria populaţie", a mai subliniat Zaharova, citată de TASS.

UPDATE 20.28 Porturile Ucrainei vor rămâne închise până la sfârşitul invaziei ruse

Porturile ucrainene vor rămâne închise până la sfârşitul invaziei Rusiei, a anunţat luni şeful Administraţiei Maritime, adăugând că portul din Mariupol a suferit pagube din cauza bombardamentelor ruseşti, relatează Reuters.

Rusia a invadat Ucraina pe 24 februarie, numind acţiunile sale o ''operaţiune specială''.

''Porturile vor fi închise până la încheierea agresiunii ruse pe teritoriul nostru şi (noi) restabilim capacitatea de a asigura securitatea maritimă pentru nave comerciale'', a afirmat Vitali Kindrativ în comentarii trimise prin e-mail.

Kindrativ a precizat că autorităţile încă evaluează amploarea pagubelor în Mariupol, un port important situat în Marea Azov, adăugând că şi alte porturi au suferit daune, care ''nu au fost critice''.

''Dar cred că acea evaluare finală se va face după încheierea agresiunii ruse deoarece există încă o mare ameninţare de debarcare a trupelor ruse în porturi, ceea ce poate cauza o mare distrugere a infrastructurii portuare'', a explicat el.

Multe companii maritime au suspendat navigaţiile către porturi afectate de la Marea Neagră, cel puţin trei nave comerciale fiind lovite de bombe din 24 februarie.

Navigaţia în Marea Azov a fost oprită pe 24 februarie şi în timp ce terminalele ruseşti din Marea Neagră continuă să încarce şi să transporte cereale, un mare semn de întrebare planează asupra noilor transporturi din cauza lipsei ofertelor de marfă, a spus firma de consultanţă Sovecon.

Kindrativ a adăugat că aproximativ 100 de nave sub pavilion străin sunt acum ''blocate în porturi maritime ucrainene de marina rusă''.

''Vor putea naviga după ce marina rusă va scoate navele sale de război din apele noastre suverane, rutele maritime vor fi în siguranţă pentru navigaţie şi când comandanţii de nave primesc autorizaţie de la căpitani de porturi maritime ucrainene'', a precizat el.

Portul Berdiansk situat pe Marea Azov a fost de asemenea lovit de bombardamente luni.

UPDATE 20.17 Washingtonul nu a detectat nicio modificare „concretă” în postura nucleară a Rusiei

SUA au afirmat luni că nu au detectat nicio modificare „concretă” în postura nucleară a Rusiei de când preşedintele Vladimir Putin a plasat forţele de descurajare în stare de alertă, transmite AFP.

„Suntem încă în curs de a supraveghea şi monitoriza situaţia cât de aproape posibil”, le-a spus jurnaliştilor un înalt responsabil al Pentagonului. „Nu cred că am văzut ceva concret drept consecinţă a deciziei sale. În orice caz, nu încă”, a adăugat el.

Responsabilul a recunoscut că este „dificil să se ştie ce se află în spatele ordinului dlui Putin”. Dar „simplul fapt de a evoca” sau de „a ameninţa” cu o „recurgere la forţele nucleare” este „inutil şi reprezintă o escaladare importantă”, a regretat el, reafirmând că Rusia nu a fost 'niciodată' ameninţată de NATO.

UPDATE 20.15 Marea Britanie refuză să îi primească pe toţi refugiaţii ucraineni fără viză

Marea Britanie a promis luni că îşi va relaxa exigenţele pentru primirea mai multor ucraineni care au familie în Regatul Unit, dar a exclus să îşi deschidă total frontierele pentru refugiaţii care fug de invazia rusă, informează AFP.

"Verificările biometrice şi de securitate sunt fundamentale (...) şi vor rămâne aşa", a explicat ministrul de Interne, Priti Patel, în Camera Comunelor.

"Ele sunt vitale pentru a garanta securitatea britanicilor", a spus ea.

Londra şi-a atras critici pentru lipsa de generozitate în primirea de ucraineni care fug din ţara lor după invazia rusă. Dând dovadă de mai multă reţinere decât celelalte state europene, Marea Britanie a anunţat duminică, prin vocea premierului Boris Johnson, că cetăţenii ucraineni de pe teritoriul său îşi vor putea aduce rudele apropiate din Ucraina.

Ministerul de Interne a precizat luni că această "cale umanitară personalizată" ar putea permite unui număr de 100.000 de persoane "să se refugieze" în Marea Britanie.

Dacă rudele "britanicilor nu îndeplinesc criteriile obişnuite (pentru a avea o viză), dar trec de verificările de securitate, le vom oferi permisiunea de a intra în Regatul Unit", a precizat Priti Patel.

Suficient "pentru a le oferi posibilitatea britanicilor şi oricărei persoane instalate în Marea Britanie să îşi aducă membrii familiei lor ucrainene apropiate", a adăugat ea.  

UPDATE 20:00 Armata rusă este departe de a se afla în impas în Ucraina, afirmă unii experţi, care se tem de atacuri orbeşti

Armata rusă, care a avansat mai puţin decât se aştepta după cinci zile de război şi care încearcă o joncţiune în sudul Ucrainei, se pregăteşte în mod simultan să ”lovească puternic” Kievul şi alte centre urbane, alimentând temeri cu privire la pierderi civile grele, declară experţi pentru AFP, conform news.ro.

Înantarea militarilor ruşi este mai puţin rapidă decât se avea în vedere, iar Rusia este ”frustrată” de rezistenţa fermă a Kievului, estima duminică Pentagonul.

Peste 50% dintre forţele ruse pe care preşedintele rus Vladimir Putin le-a comasat împotriva Ucrainei au intrat în această ţară, estimează Pentagonul.

”Nu există un impas. Să existe dificultăţi este normal, este război. Poate că au probleme logistice, însă indiferent de ceea ce ni se spune, ei înaintează. Doar că nu atât de repede ca în filmele de la Hollywood”, declară pentru AFP directorul cabinetului strategic La Vigie, Olivier Kempf.

Două surse, una diplomatică, una din domeniul securităţii, declară AFP că Moscova se pregăteşte să lanseze ”iminent” o nouă ofensivă militară.

”Ei pregătesc ceva cu adevărat masiv”, declară una dintre surse.

Un al ”doilea val” al războiului urmează să lovească Ucraina, ”în mod iminent”, iar ruşii au primit dispoziţii logistice pentru a-l lansa, declară a doua sursă.

UPDATE 19.35 Regatul Unit îşi închide porturile tuturor navelor ruseşti

Guvernul britanic a decis să interzică accesul în porturile Regatului Unit navelor sub pavilion rus, dar şi celor închirIate sau deţinute de către ruşi, din cauza invaziei ruse a Ucrainei, a anunţat luni ministrul britanic al Transporturilor Grant Shapps, relatează AFP.

UPDATE 19.10 Finlanda anunţă decizia „istorică” de a livra arme şi muniţii Ucrainei

Finlanda, ţară nealiniată, dar membră a Uniunii Europene, a anunţat luni că a luat decizia „istorică” de a trimite arme şi muniţii Ucrainei, ca urmare a invadării acestei ţări de către Rusia, informează AFP şi Reuters.

„Finlanda va furniza asistenţă militară Ucrainei. Este o decizie istorică pentru Finlanda”, a declarat şefa guvernului de la Helsinki, Sanna Marin, într-o conferinţă de presă.

Transportul va include 2.500 puşti de asalt, 150.000 gloanţe, 1.500 lansatoare de rachete şi 70.000 pachete de alimente, a precizat ministrul apărării, Antti Kaikkonen.

Potrivit unui sondaj comandat de postul public YLE, preluat luni de Reuters și citat de Agerpres, pentru prima dată, mai mult de jumătate dintre finlandezi sunt în favoarea aderării ţării lor la NATO.

Din cei 1.382 respondenţi, 53% au spus că Finlanda ar trebui să se alăture NATO, 28% s-au declarat împotrivă, iar 19% au fost indecişi.

Sondajul are o marjă de eroare de +/-2,5 puncte procentuale şi a fost lansat la 23 februarie, cu o zi înainte ca Rusia să invadeze Ucraina, precizează YLE.

Rezultatele arată o schimbare rapidă în atitudini, având în vedere că, acum doi ani, numai 20% dintre respondenţi erau în favoarea intrării în NATO, potrivit unui sondaj comandat de cotidianul Helsingin Sanomat, însă acest procent crescuse la 43% în urmă cu mai puţin de două săptămâni.

 

UPDATE 18.52 Se aud explozii în Kiev, luni seară

În jurul orei 18:40, mai multe explozii extrem de puternice s-au auzit în Kiev.

Sirenele au răsunat sinistru în tot orașul, pentru a trimite oamenii în adăposturi. Potrivit imaginilor captate de sateliți, încă de duminică noapte tancuri și vehicule militare rusești erau în marș alert către Kiev. Într-o discuție telefonică, purtată duminică noapte cu premierul Boris Johnson, liderul ucrainean declarase că urmează 24 de ore critice pentru Kiev.

UPDATE 18.50 Airbnb oferă cazare gratuită pentru 100.000 de refugiați

Compania Airbnb a anunțat că oferă cazare gratuită pentru 100.000 de refugiați din Ucraina. Aceștia vor fi găzduiți temporar în apartamente din Polonia, Germania, Ungaria și România.

UPDATE 18:30 Zelenski a semnat cererea de aderare a Ucrainei la Uniunea Europeană

Președintele ucrainean Volodimir Zelenski a semnat cererea de aderare a Ucrainei la Uniunea Europeană chiar în timpul negocierilor ruso-ucrainene din Belarus. Zelenski a declarat luni că țara ar trebui să fie primită în Uniunea Europeană în procedură de urgență.

Ulterior, acesta a semnat cererea oficială de aderare la Uniunea Europeană.

UPDATE 18.18 Borrell: Reducerea dependenţei de gazul rusesc, o sarcină existenţială a UE

Invazia rusă din Ucraina "devine tot mai brutală", a declarat luni şeful diplomaţiei europene, Josep Borrell, care a vorbit despre "numeroase" victime printre civili, relatează AFP.

"Campania militară rusă devine tot mai brutală, iar forţele armate ucrainene ripostează curajos. Kiev rezistă, Mariupol rezistă, Harkov rezistă", a spus Borrell la finalul unei reuniuni a miniştrilor Apărării din UE prin videoconferinţă.

El a mai anunţat că UE a solicitat centrului său de satelit de la Madrid să ofere informaţii secrete Ucrainei despre mişcările trupelor ruseşti şi că ţările din UE sunt hotărâte să îşi sporească sprijinul militar bilateral pentru Kiev, potrivit Reuters.

Borrell a spus că sancţiunile impuse Rusiei vor avea un cost pentru Europa. "Însă trebuie să fim pregătiţi să plătim preţul sau vom fi nevoiţi să plătim un preţ mult mai mare în viitor", a adăugat el.

"Relaţiile cu Rusia nu vor mai fi determinate de comerţ", a atenţionat şeful diplomaţiei europene.

Invazia rusă din Ucraina relevă sarcina existenţială a UE de a-şi reduce dependenţa de petrolul şi gazul rusesc şi de a se îndrepta spre surse regenerabile şi hidrogen, a spus Borrell.

"Energia nu va fi ferită de acest conflict, indiferent dacă ne place sau nu. Suntem dependenţi de gazul rusesc. Iar politica de reducere a acestei dependenţe este una existenţială", a avertizat el.

Borrell a atras atenţia în acelaşi timp că această transformare în Europa, care importă din Rusia aproximativ 40% din gazul său, nu va fi uşoară.

"Vor fi turbulenţe pe pieţe, vor creşte preţurile, iar acestea vor fi plătite de consumatori", a adăugat el.

"Poate putem introduce subvenţii pentru a-i proteja pe cei mai vulnerabili, dar suntem într-o situaţie în care acţiunile şi reacţiile noastre vor avea consecinţe economice şi trebuie să fim pregătiţi pentru asta", a mai declarat Borrell.

UPDATE 18.10 VIDEO: O dronă ucraineană distruge un sistem rusesc de rachete

Șeful Forțelor Armate ale Ucrainei, Valeri Zalujni, a postat pe Facebook o înregistrare VIDEO despre care spune că arată momentul în care un sistem rusesc de rachete antiaeriene BUK este distrus cu o dronă de tip Bayraktar TB2. 

UPDATE 18:00 Palatul Elysee transmite că Macron a vorbit cu Putin, care s-a angajat să îi protejeze pe civili

Preşedintele francez Emmanuel Macron a discutat luni la telefon timp de o oră şi jumătate cu omologul său rus Vladimir Putin, cerându-i să înceteze atacurile asupra civililor şi securizarea căilor rutiere în Ucraina, puncte faţă de care liderul de la Kremlin "şi-a confirmat dorinţa de a se angaja", a anunţat Palatul Elysee, potrivit AFP.

Putin a cerut o ”recunoaştere a suveranităţii ruse în Crimeea, realizarea demilitarizării şi denazificării statului ucrainean şi garanţia statutului său neutru” ca precondiţii ale oricărei soluţii, anunţă într-un comunicat Kremlinul, în urma aceste convorbiri la telefn a celor doi şefi de stat. DETALII AICI

UPDATE 17.53 MAE recomandă românilor aflaţi în Rusia să ia în considerare să părăsească teritoriul acestei ţări

Ministerul Afacerilor Externe le recomandă "insistent" cetăţenilor români să evite călătoriile neesenţiale în Federaţia Rusă, iar celor care se află temporar în această ţară să ia în considerare să plece cât mai curând prin intermediul zborurilor comerciale încă disponibile.

"După cum este cunoscut, ca urmare a escaladării conflictului armat din Ucraina, România a decis, la 26 februarie 2022, închiderea spaţiului său aerian pentru toate aeronavele înregistrate în Rusia, ulterior măsura fiind adoptată la nivelul tuturor statelor membre ale Uniunii Europene. În aceste condiţii, şi companiile aeriene europene şi-au suspendat zborurile spre şi deasupra teritoriului Federaţiei Ruse. Având în vedere aceste restricţii, precum şi faptul că situaţia regională de securitate rămâne extrem de tensionată şi cu o evoluţie impredictibilă, Ministerul Afacerilor Externe le recomandă insistent cetăţenilor români să evite călătoriile neesenţiale în Federaţia Rusă, iar celor care se află temporar în această ţară să ia în considerare să părăsească teritoriul Federaţiei Ruse cât mai curând, prin intermediul zborurilor comerciale încă disponibile", se arată într-un comunicat de presă al MAE transmis luni AGERPRES.

Potrivit MAE, cetăţenii români care doresc să părăsească teritoriul Federaţiei Ruse au, la acest moment, rute alternative de deplasare prin intermediul curselor aeriene regulate, cu escală, prin Turcia (Istanbul) şi Emiratele Arabe Unite (Dubai) sau pe cale rutieră, cu companii de transport, prin Estonia.

Ministerul recomandă cetăţenilor români care se află pe teritoriul Federaţiei Ruse să îşi înregistreze neîntârziat prezenţa prin intermediul platformei www.econsulat.ro, la adresa https://www.econsulat.ro/CetateniRomaniInregistrati/Inregistreaza, disponibilă atât de pe PC sau laptop, cât şi de pe telefonul mobil.

Cetăţenii români pot solicita asistenţă consulară la numărul de telefon al Ambasadei României la Moscova: +7 499 143 0427; +7 499 143 0350, al Consulatului General al României la Sankt Petersburg: +7812 3126141 şi al Consulatului General al României la Rostov pe Don: +7 (863) 283 10 15 apelurile fiind redirecţionate către Centrul de Contact şi Suport al Cetăţenilor Români din Străinătate (CCSCRS) şi preluate de către operatorii Call Center în regim de permanenţă.

De asemenea, cetăţenii români care se confruntă cu o situaţie dificilă, specială, cu caracter de urgenţă, au la dispoziţie şi telefonul de urgenţă al misiunii diplomatice a României în Moscova: +7 916 017 9882, precum şi telefoanele de urgenţă ale oficiilor consulare la Sankt Petersburg: +7 965 777 43 38 şi Rostov pe Don: +7 909 437 72 22.

UPDATE 17.30 Luxemburgul va trimite arme antitanc şi jeepuri în Ucraina

Luxemburgul va trimite 100 de arme antitanc NLAW, un număr nedeterminat de jeepuri şi 15 corturi militare în Ucraina pentru a lupta cu "invadatorul rus", a transmis luni printr-un comunicat ministrul Apărării, Francois Bausch, potrivit Reuters şi EFE.

În plus, Luxemburg oferă ţărilor aliate capacităţi de transport la bordul avionului său militar de transport A400M şi al unor aeronave charter, a adăugat Bausch.

UPDATE 17:00 Negocierile ruso-ucrainene sunt în desfășurare, a treia rundă va începe în curând

Mihail Podolyak, consilier al șefului biroului președintelui Ucrainei, a declarat că negocierile ruso-ucrainene sunt în desfășurare, iar a treia rundă va începe în curând.

Negocierile dintre ruși și ucraineni durează de mai bine de patru ore.

UPDATE 16.49 Cel puțin 11 morţi într-un atac rusesc cu rachete împotriva oraşului Harkov

Cel puţin 11 persoane au fost ucise în bombardamente ruseşti asupra unor cartiere rezidenţiale din Harkov, al doilea oraş din Ucraina şi situat la frontiera cu Rusia, a anunţat luni guvernatorul regional, care a mai spus că se teme că numărul morţilor ar putea fi de câteva zeci, potrivit AFP.

"Inamicul rus bombardează cartiere rezidenţiale", a scris guvernatorul regional Oleg Sinegubov pe reţelele de socializare.

"Din cauza acestor bombardamente, încă în desfăşurare, nu putem recurge la serviciile de salvare (..) În prezent, există 11 morţi şi zeci de răniţi", a adăugat el.

De asemenea, Anton Gherascenko, consilier în cadrul Ministerului de Interne ucrainean, a spus că zeci de persoane au murit şi alte sute au fost rănite luni în atacul rusesc cu rachete împotriva unor cartiere rezidenţiale din oraşul Harkov, aflat la 35 de kilometri distanţă de frontiera cu Rusia, potrivit EFE.

 

UPDATE 16.27 Grupul de hackeri ”Anonymous” revendică atacuri vizând presa rusă

Grupul de hackeri ”Anonymous” revendică luni un atac cibernetic care a paralizat site-uri ale mai multor insttuţii media ruseşti, inclsuiv ale unor agenţii de presă de stat, o prelungire a unor atacuri informatice care au vizat în utimele zile numeroase site-uri oficiale ruse, relatează AFP, care subliniază că orice hacker se poate revendica ”Anonymous”.

Timp de câteva minute, site-urile agenţiilor ruse de presă de stat Tass şi RIA Novosti, ziarelor Kommersant, Izvestia (pro-Kremlin) şi revistei Forbes Russia au afişat un mesaj care soma ”să se oprească” invazia Ucrainei de către Rusia.

”În câţiva an vom trăi ca în Coreea de Nord. De ce avem nevoie de asta? Ca să ajungă Putin în cărţile de istorie? Nu este războiul nostru, opriţi-l”, se arăta în acest mesaj.

”Acest mesaj va fi şters, iar unii dintre noi vom fi concediaţi, chiar încarceraţi. Însă nu mai putem”, se arăta în acest text, în care este denunţată ”indiferenţa” jurnaliştilor de la publicaţiile vizate.

UPDATE 16.12 Elveția anunță sancțiuni împotriva Rusiei

Elveţia va adopta sancţiunile Uniunii Europene împotriva cetăţenilor ruşi implicaţi în invadarea Ucrainei, îngheţându-le activele, a anunţat luni guvernul de la Berna, îndepărtându-se de la politica tradiţională de neutralitate a republicii alpine, transmite Reuters.

''Având în vedere intervenţia militară a Rusiei în desfăşurare în Ucraina, Consiliul Federaţiei (guvernul) a luat decizia pe 28 februarie de a adopta pachetele de sancţiuni impuse de UE pe 23 şi 25 februarie'', a comunicat guvernul federal.

Elveţia a adoptat de asemenea sancţiuni financiare, cu efect imediat, împotriva preşedintelui rus Vladimir Putin, a premierului Mihail Mişustin şi a ministrului de externe Serghei Lavrov, adaugă comunicatul.

''Elveţia îşi reafirmă solidaritatea cu Ucraina şi poporul său; va livra ajutoare pentru persoanele care s-au refugiat în Polonia'', a mai afirmat guvernul de la Berna, reiterându-şi oferta de a media în conflict.

UPDATE 16.00 Rusia își închide spațiul aerian pentru 36 de țări

Autoritatea Aviaţiei Civile Ruse a anunţat, luni, printr-un comunicat, că şi-a închis spaţiul aerian pentru companiile aeriene din 36 de ţări, inclusiv Marea Britanie, Germania, Spania, Italia şi Canada, conform BBC.

Anunţul Rusiei vine în urma deciziei Uniunii Europene de a interzice „aeronavele deţinute de ruşi, înmatriculate în Rusia sau controlate de ruşi” din spaţiul său aerian.

UPDATE 15.50 SUA interzic - cu efect imediat - orice tranzacţie cu Banca Centrală rusă

Statele Unite au interzis luni - cu efect imediat - orice tranzacţie cu Banca Centrală rusă, o sancţiune de o duritate fără precedent, impusă în coordonare cu numeroşi aliaţi ai Washingtonului, din cauza invaziei Ucranei de către Rusia, anunţă Departamentul american al Trezoreriei, relatează AFP.

UPDATE 15.38 Putin: Occidentul este un „Imperiu al minciunilor”

Preşedintele rus, Vladimir Putin, a numit Occidentul drept un „imperiu al minciunilor”, în timpul discuţiilor purtate, luni, în privinţa situaţiei economice a Rusiei, cu oficiali de rang înalt, după impunerea sancţiunilor drastice împotriva Moscovei, a anunţat Kremlinul, conform Reuters.

„Prim-ministrul Mihail Mishustin şi cu mine am discutat acest subiect, ţinând cont de sancţiunile pe care presupusa comunitate occidentală – după cum am numit-o în discursul meu, „imperiul minciunii” – încearcă acum să le pună în aplicare împotriva ţării noastre”, a spus Putin, potrivit unei transcrieri a discuţiilor de la întâlnire.

UPDATE 15.00 Ministerul Apărării din Rusia plasează forţele de descurajare în alertă de luptă. Ce înseamnă acest lucru

Ministerul Apărării din Rusia a anunţat că a plasat forţele de descurajare în alertă de luptă, în ciuda negocierilor cu Ucraina de la graniţa cu Belarus, relatează DPA.

Ministrul Apărării, Serghei Şoigu, l-a informat pe preşedintele Vladimir Putin de această decizie, care implică rachete strategice, Flota Nordică şi Flota din Pacific şi forţele aviatice cu rază lungă de acţiune, conform unui comunicat al ministerului.

UPDATE 14.50 Marina ucraineană anunță că grănicerii de pe Insula Șerpilor sunt în viață

Site-ul oficial al Marinei Ucrainene susține că pușcașii marini și grănicerii care se aflau pe Insula Șerpilor la 25 februrie, ză în care forțele ruse au ocupat insula, sunt în viață.

“Suntem foarte bucuroși să aflăm că frații noștri sunt în viață și sunt bine!”, au anunțat ucrainenii, potrivit site-ului rayon.in.ua.

UPDATE 14.30 VIDEO Primele imagini de la negocierile dintre Ucraina și Rusia pentru încetarea focului

Agenția de presă Nexta a publicat primele imagini de la negocierile care au loc în Belarus între miniștrii de Externe din Ucraina și Rusia privind încetarea focului.

”Vă puteți simți complet în siguranță”, le-a spus ministrul de Externe Belarus Vladimir Makey participanților la întâlnire, scrie Nexta într-o postare pe Twitter.

UPDATE 14.00 Miliardarul rus Roman Abramovich face parte din delegația Ucrainei în negocierile cu Rusia pentru încetarea focului

Miliardarul rus Roman Abramovich face parte din delegația Ucrainei care negociază luni cu Rusia încetarea focului, după cinci zile de război.

Roman Abramovici încearcă să pună capăt pașnic al războiului din Ucraina, a declarat luni purtătorul său de cuvânt, potrivit The Guardian.

UPDATE 13.40 Serviciile britanice: Rusia și-a încetinit invazia din cauza eșecurilor logistice și a rezistenței acerbe a Ucrainei

Rusia pare să-și fi încetinit ofensiva în Ucraina din cauza propriilor eșecuri logistice, dar și a rezistenței acerbe a ucrainenilor, susțin serviciile britanice de informații.

UPDATE 13.30 ONU: Peste 360.000 de ucraineni au fugit din calea războiului. Cei din România, mult mai mulți decât spun autoritățile

Aproape 370.000 de ucraineni au fugit din calea războiului, potrivit datelor centralizate de ONU. Dintre aceștia, peste 43.000 se află în România, cu 10.000 mai mulți decât prezintă autoritățile române.

UPDATE 13.00 Zelenski a mulțumit României. „Îi sunt recunoscător lui Klaus Iohannis” Președintele Volodimir Zelenski a mulțumit României pentru sprijinul acordat Ucrainei, țară atacată acum de Rusia. Liderul de la Kiev și-a arătat recunoștința și față de președintele român Klaus Iohannis.

”Sunt recunoscător României pentru contribuția ei semnificativă la capabilitățile de apărare ale țării noastre. Îi sunt recunoscător lui Klaus Iohannis pentru că susține aderarea Ucrainei la Uniunea Europeană. Simțim ajutorul politic și militar al partenerilor noștri”, a transmis Zelenski în mesajul său. 

UPDATE 12:43 Negocierile dintre Ucraina şi Rusia au început, anunţă un consilier al preşedintelui ucrainean

Negocierile între Ucraina şi Rusia au început la frontiera belarusă, a anunţat consilierul preşedintelui ucrainean Mihailo Podoliak, printr-un mesaj de tip text, informează Reuters.

Înainte de aceasta, biroul de presă al preşedintelui ucrainean Volodimir Zelenski a declarat că cererea Ucrainei la negocieri va fi instituirea imediată a unui armistiţiu şi retragerea forţelor militare ruse din Ucraina.

UPDATE 12.00 Un fost campion mondial la box s-a alăturat unui batalion de apărare al Ucrainei

Fost campion mondial la box, Vasil Lomaşenko a anunţat, duminică, pe Facebook, că va participa la luptele cu armata rusă, care a lansat o ofensivă militară în Ucraina, alăturându-se unui batalion de apărare de lângă Odesa, informează L’Equipe.

UPDATE 11.40 Luptătorii ucraineni ung gloanțe cu untură de porc pentru atacatorii musulmani: Nu veți ajunge în rai din țara noastră

Luptători din Garda Națională ucraineană au uns cu grăsime de porc gloanțele pe care le vor folosi împotriva invadatorilor musulmani ceceni angrenați de Kremlin în atacul său din Ucraina. 

UPDATE 11:25 Ucraina susține că au fost uciși peste 5.000 de soldați ruși

Ministerul Apărării de la Kiev susține că peste 5.000 de soldați ruși au fost uciși în primele patru zile de lupte din Ucraina.

Într-o declarație postată pe Facebook, oficialii ucraineni au declarat că aproximativ 5.300 de soldați ruși au fost uciși și au susținut că 191 de tancuri, 29 de avioane de luptă, 29 de elicoptere și 816 vehicule blindate de transport de trupe au fost distruse de forțele ucrainene.

UPDATE 11.20 Americanii scot de pe rafturi vodca rusească și opresc toate achizițiile de stat din Rusia

Guvernatorii mai multor state americane au ordonat magazinelor de băuturi administrate de guvern să nu mai vândă vodcă rusească, în semn de solidaritate cu poporul ucrainean, după invazia Rusiei în țara vecină.

UPDATE 11.07 Lucian Bode, despre războiul din Ucraina. „Suntem pregătiţi pentru orice scenariu”

Ministrul Afacerilor Interne, Lucian Bode, afirmă că România este pregătită pentru orice scenariu şi deplin implicată „în furnizarea unui răspuns coordonat şi articulat” la situaţia creată după invazia rusă din Ucraina.

UPDATE 11.05 Mercenari ruşi operează la Kiev la ordinul lui Putin, pentru a-l asasina pe Zelenski (presă)

Peste 400 de mercenari ruşi operează la Kiev, la ordinele Kremlinului, pentru a-l asasina pe preşedintele ucrainean Volodimir Zelenski şi pe membrii guvernului său, conform The Times.

Scopul este de a pregăti terenul pentru ca Moscova să preia controlul în Ucraina, a dezvăluit luni publicaţia britanică The Times, citată de EFE.

UPDATE 11.00 China îndeamnă toate părţile la calm şi îşi reiterează opoziţia faţă de sancţiuni

China face apel la toate părţile implicate în conflictul din Ucraina să-şi menţină calmul şi să evite noi escaladări, a declarat luni purtătorul de cuvânt al MAE chinez Wang Wenbin.

UPDATE 10.55 Delegația ucraineană a ajuns la granița cu Belarus pentru discuțiile cu Rusia. Este de așteptat ca negocierile să înceapă în mai puțin de 30 de minute. UPDATE 09.55 Armata rusă a anunțat, luni, că deține controlul asupra spațiului aerian ucrainean.

"Aviația rusă a câștigat supremația aeriană asupra întregului teritoriu al Ucrainei", a spus, într-un comunicat de presă, generalul-maior Igor Konașenkov, purtătorul de cuvânt al Ministerului rus al Apărării, potrivit CNN.

Sursa citată a precizat că afirmația nu poate fi confirmată și că, de la începerea războiului din Ucraina, armata rusă a făcut mai multe anunțuri incorecte cu privire la operațiunile sale militare. 

UPDATE 09.35 Dalai Lama a făcut un apel la pace în Ucraina, informează CNN.

Liderul tibetan a afirmat, luni dimineață, că este "profund întristat" de conflictul din Ucraina și a cerut "înțelegere reciprocă".

"Problemele și neînțelegerile se rezolvă prin dialog. Pacea autentică se realizează prin înțelegerea reciprocă.

Nu trebuie să ne pierdem speranța. Secolul al XX-lea a fost un secol cu război și vărsare de sânge. Secolul XXI trebuie să fie un secol al dialogului. Mă rog ca pacea să fie restabilită rapid în Ucraina", a spus Dalai Lama.

UPDATE 09.30 Preţul petrolului Brent a depăşit 100 de dolari pe baril, rubla s-a prăbuşit cu 30%, acţiunile asiatice au scăzut

Preţul petrolului Brent a depăşit 100 de dolari pe baril, dolarul s-a apreciat, în timp ce rubla s-a prăbuşit cu 30%, la un minim record.

Acţiunile asiatice au scăzut, după sancţiunile occidentale dure împotriva Rusiei anunţate în weekend, între care excluderea unor bănci ruseşti din sistemul internaţional de plăţi SWIFT, transmite Reuters.

UPDATE 09.15 Banca centrală a Rusiei a dublat dobânda-cheie și a interzis brokerilor să vândă active pentru nerezidenţi

Banca centrală a Rusiei a dublat dobânda-cheie a țării de la 9,5% la 20%, deoarece moneda sa, rubla, a atins un minim record în raport cu dolarul, pe fondul unei noi serii de sancțiuni impuse Rusiei de Europa și SUA pentru invadarea Ucrainei.

Măsura Băncii Centrale a Rusiei vine după o altă decizie conform căreia brokerii nu mai pot vinde active în numele nerezidenţilor nerezidenţi, pentru a le proteja de impactul sancţiunilor occidentale dure care sunt aplicate şi Băncii Centrale.

UPDATE 09.05 Alarme de atac aerian declanşate în mai multe oraşe din Ucraina în ultima oră

Alarme de atac aerian s-au declanşat în mai multe oraşe din Ucraina în decursul ultimei ore, la începutul celei de-a cincea zile de invazii, potrivit BBC.

Patru alerte de atacuri aeriene au fost semnalate în Cerkasî, Nipru şi Harkov, a transmis reporterul BBC James Waterhouse, pe Twitter.

Mai multe bombardamente au avut loc în Cernigău pe timpul nopţii, care s-au soldat cu rănirea unei persoane, a mai precizat el.

Au avut loc ciocniri cu grupurile de sabotori pe parcursul nopţii în Kiev, dar magazinele alimentare s-au deschis la ora 8.00, a continuat reporterul BBC.

Moscova recunoaşte că atacurile s-au soldat cu victime, dar nu confirmă un număr exact, a mai subliniat James Waterhouse. Postul de ştiri local Kyiv Independent a anunţat într-o postare pe Twitter că au pornit sirenele de atac aerian în regiunea independentă Lugansk şi în Jîtomîr.

UPDATE 09.00 Banca Centrală a Rusiei face apel la calm, în urma sancţiunilor

Banca Centrală a Rusiei a făcut apel la calm, pe fondul temerilor că noile sancţiuni financiare vor duce la retrageri masive din bancomate şi din depozitele bancare, transmite BBC.

Instituţia, care are rezerve de aproximativ 630 de miliarde de dolari, a dat asigurări că "are instrumentele şi resursele necesare pentru a menţine stabilitatea financiară şi a asigura continuitatea operaţională a sectorului financiar".

UPDATE 08.50 Belarusul anunţă că este pregătit pentru tratativele ruso-ucrainene

Autorităţile belaruse au anunţat luni că sunt gata să găzduiască tratativele ruso-ucrainene anunţate pentru luni, informează AFP.

Emisarii Moscovei şi ai Kievului nu au sosit încă în Belarus.

"Locul tratativelor între Rusia şi Ucraina în Belarus este gata şi aşteptăm delegaţiile", a anunţat Ministerul de Externe de la Minsk pe Facebook, unde a publicat şi o fotografie a sălii unde ar trebui să aibă loc dialogul. În imagine se poate vedea o masă lungă cu peste zece scaune de fiecare parte şi cu drapelele Belarusului, Rusiei şi Ucrainei în fundal.

UPDATE 08.40 Ofensiva rusă împotriva capitalei ucrainene Kiev continuă

Ofensiva rusă împotriva capitalei ucrainene Kiev continuă la primele ore ale zilei de luni, a anunţat armata Ucrainei, informează dpa.

În nordul Kievului, armata rusă a încercat să construiască un pod din pontoane pentru a traversa râul Irpin, a scris Statul Major al armatei ucrainene pe Facebook. De asemenea, a existat o altă tentativă eşuată a ruşilor de a cuceri oraşul Irpin, în imediata vecinătate a Kievului.

UPDATE 07.40 Ministrul ucrainean al Apărării: 96 de ore de rezistenţă. Patru zile de curaj, dăruire şi credinţă. Ucraina va câştiga!

Ministrul ucrainean al Apărării Oleksi Reznikov anunţă, într-o postare pe Facebook, că au trecut ”96 de ore de rezistenţă”, „patru zile de curaj, dăruire şi credinţă”, referindu-se la data începerii invaziei ruseşti.

UPDATE 07.10 Statul Major al Forțelor Armate ale Ucrainei informează, luni dimineața, că acțiunile rușilor de la periferia Kievului nu au avut succes. “Toate mișcările forțelor inamice sunt sub control. În capitala patriei noastre, situația este sub control. Toate încercările de a-și atinge scopul au eșuat. Coloanele de echipamente ale rușilor au fost distruse. Adversarul a suferit pierderi semnificative de personal. Trupele ruse sunt demoralizate și epuizate. Am arătat că ne putem proteja casa de oaspeții neinvitați”, a declarat comandantul Apărării Kiev, generalul colonel Alexander Sirsʹkij. UPDATE 06.50 Un avion Aeroflot a încălcat spațiul aerian canadian Un avion al companiei ruseşti Aeroflot, care circula de la Miami la Moscova, a încălcat, duminică, interdicţia de a circula în spaţiul aerian canadian, anunţă BBC. Ministerul Transportului din Canada deschide o investigaţie, conform News.ro. UPDATE 06.34 Alerte de raid aerian la Kiev, informează The Kyiv Independent, pe Twitter.  UPDATE 06.25 Scădere record pentru rubla rusească Rubla rusească continuă să scadă. Presa internațională anunță o scădere de aproximativ 40% până la 118 per dolar. Această scădere de 30% - 40% ar adăuga aproximativ 5 puncte procentuale la inflație, a spus Serghei Alekașenko, fost înalt oficial al Băncii Centrale Ruse la sfârșitul anilor 1990 și care acum locuiește în SUA, conform WSJ.  UPDATE 06.00 Prețul petrolului ar putea crește la peste 100 de dolari pe baril Decizia de a exclude anumite bănci ruseşti din sistemul de plăţi SWIFT este probabil să ridice preţurile petrolului cu mult peste 100 de dolari pe baril, deoarece riscurile legate de tranzacţionarea petrolului rusesc vor creşte, spun analişti citaţi de Reuters, notează News.ro.  UPDATE 05.58 Depozit de deșeuri radioactive, lovit de rachete Organismul de supraveghere nucleară al Națiunilor Unite a confirmat că un depozit de deșeuri radioactive din Kiev a fost lovit de rachete, dar  a precizat că nu există  indicii despre eliberare de material radioactiv, notează Aljazeera.  UPDATE 05.50 Secretarul de stat, Antony Blinken, a anunțat că SUA vor trimite aproape 54 de milioane de dolari în ajutor umanitar Ucrainei pentru a-i ajuta pe cei afectați de invazia Rusiei, conform CNN.  UPDATE 05.27 Joe Biden, discuție cu aliații, luni dimineață

Președintele american, Joe Biden, va discuta la telefon cu aliații SUA luni dimineață despre situația din Ucraina, informează CNN.  

UPDATE 05.26 FINA, organismul internațional de conducere al înotului, a anulat Campionatul Mondial de înot pentru juniori, care urma să aibă loc la Kazan, Rusia, la sfârșitul lunii august.

„FINA nu va organiza niciun eveniment viitor în Rusia dacă această criză gravă continuă”, se arată într-un comunicat citat de Aljazeera.   UPDATE 05.20 Conform autorităților locale, în urma atacului asupra blocului din Cernihiv o femeie a fost rănită ușor.  UPDATE 04.59 Un bloc de apartamente din Cernihiv a fost lovit de o rachetă  Un bloc de apartamente din centrul orașului Cernihiv a fost lovit de o rachetă, a transmis Serviciul de Stat pentru Comunicații Speciale și Protecția Informațiilor din Ucraina pe canalul său de Telegram. Înainte, ziarul Kiev Independent anunţa că a fost declanşată o alertă de raid aerian la Cernihiv, iar locuitorii erau îndemnaţi să se îndrepte către cel mai apropiat adăpost. Chernihiv se află la 150 de km nord-est de Kiev.  UPDATE 04.40 După câteva ore de liniște, la Kiev și Harkov se aud, din nou, explozii Explozii au fost auzite, luni dimineaţa, în capitala ucraineană Kiev şi în Harkov, al doilea oraş ca mărime din Ucraina, a anunţat serviciul de stat pentru comunicaţii speciale şi protecţia informaţiilor, transmite Reuters.

În Kiev a fost linişte timp de câteva ore înaintea acestor explozii, a anunţat sursa ucraineană citată, într-o scurtă comunicare pe Telegram.

UPDATE 04.38 Duminică seara, autoritățile din ucraina informau că trupele ruse şi-au oprit înaintarea spre centrul capitalei Kiev dinspre nord-vest.

Armata ucraineană respinge atacurile terestre şi aeriene, a declarat consilierul şefului administraţiei prezidenţiale, Oleksii Arestovici, într-un briefing care a avut loc duminică seara.

El a informat că au fost trase trei rachete spre Kiev.

Nu a fost posibilă verificarea independentă a acestor informaţii.

Arestovici a mai spus că armata rusă a încercat să avanseze spre centrul oraşului Harkov din estul Ucrainei şi că 11 nave ruseşti se află în largul coastei oraşului port Odesa.

El a adăugat că nu sunt probleme în oraşul Mariupol din sudul Ucrainei, dar Berdiansk a fost cucerit de ruşi, oraş în care nu se află forţe armate ucrainene.

Arestovici a spus că peste 100.000 de rezervişti s-au alăturat armatei ucrainene în acest sfârşit de săptămână.

UPDATE 04.36 Pe lângă cei 4.500 de soldați uciși, Statul Major al Forțelor Armate ale Ucrainei a informat că au mai fost distruse:

- 27 de avioane - 26 de elicoptere - 150 de tancuri - 700 de vehicule - 50 de tunuri - 60 de rezervoare cu combustibil - 2 ambarcațiuni - un sistem BUK - 4 lansatoare de rachetă. 

UPDATE 04.29 Și Norvegia a anunțat că trimite echipament militar, precum căști și veste antiglonț, către Ucraina.

“Atacul Rusiei asupra Ucrainei amenință securitatea europeană într-un mod pe care nu l-am mai văzut de la Al Doilea Război Mondial”, a transmis premierul Jonas Gahr Store, citat de presa străină.  

UPDATE 04.26 Belarus a decis, după referendumul de duminică, aprobarea unei noi Constituții care prevede și renunțarea la statutul de ţară neutră şi non-nucleară. UPDATE 04.20 Blinken: Vom trage Rusia la răspundere Secretarul de Stat american Antony Blinken a transmis, după întâlnirea miniştrilor de Externe G7 cu ministrul ucrainean Dmitro Kuleba, că ajutorul pentru Ucraina va continua.    ”Vom trage Rusia la răspundere pentru invazia sa premeditată, neprovocată şi nejustificată şi vom continua să oferim Ucrainei asistenţă de securitate, economică şi umanitară”, a transmis Blinken, într-un mesaj pe Twitter, conform News.ro.    La rândul său, Dmitro Kuleba a afirmat, tot într-un mesaj pe Twitter, că partenerii Ucrainei sunt pregătiţi să ofere sprijin concret şi practic pentru a susţine apărarea.  UPDATE 04.13 Compania Google a dezactivat temporar în Ucraina unele instrumente Google Maps, care oferă informații în timp real despre condițiile de trafic și despre cât de aglomerate sunt unele zone.

Decizia a fost luată după consultări cu autoritățile din Ucraina pentru a menține siguranța locuitorilor, anunță CNN

UPDATE 03.59 Secretarul de stat al SUA, Antony Blinken, și omologii săi din G7: Suntem alături de Ucraina

Secretarul de stat al SUA, Antony Blinken, și omologii săi din G7 au transmis, din nou, sprijinul pentru Ucraina, într-un apel cu ministrul de Externe ucrainean, Dmytro Kuleba, a transmis Departament de Stat.

"Împreună sprijinim poporul ucrainean și impunem costuri și consecințe severe pentru a trage Rusia la răspundere pentru războiul ales", a declarat purtătorul de cuvânt al Departamentului de Stat, Ned Price, conform CNN.

"Suntem alături de Ucraina și recunoaștem curajul și eroismul poporului ucrainean", a adăugat el.

UPDATE 03.56  Bombardiere şi avioane de vânătoare au decolat din Crimeea și se îndreaptă spre oraşe din Ucraina  Mai multe bombardiere şi avioane de vânătoare au decolat din peninsula Crimeea îndreptându-se spre oraşe din Ucraina, a informat agenţia ucraineană de presă UNIAN, transmite luni dpa.

Capitala Kiev şi al doilea oraş ca mărime, Harkov, precum şi Mikolaiv, în apropiere de Marea Neagră şi Herson, în partea de sud a ţării, se numără printre ţinte, conform Agerpres. 

Informaţiile nu au putut fi verificate în mod independent.

UPDATE 03.45 Statul Pennsylvania a transmis că magazinele de băuturi alcoolice de stat nu vor mai vinde vodcă sau alte produse de fabricație rusă, conform The Independent.   UPDATE 03.40 Și Cipru a decis să închidă spațiul aerian pentru aeronavele rusești, conform Nexta.  UPDATE 03.33 Președintele Braziliei anunță că ei rămân neutri Brazilia va continua să îşi menţină neutralitatea şi nu se va poziţiona faţă de invadarea Ucrainei de către Rusia, a declarat duminică preşedintele Jair Bolsonaro după o convorbire telefonică cu omologul rus Vladimir Putin, transmite AFP.

"Nu vom lua parte, vom continua în neutralitate şi vom ajuta cât putem identificarea unei soluţii. Vrem pace, dar nu vrem să ne atragem consecinţe aici", a declarat preşedintele de extremă dreapta al Braziliei, amintind, de asemenea, că ţara sa "depinde foarte mult" de îngrăşămintele ruseşti, notează Agerpres. 

"Am vorbit mai devreme cu preşedintele Putin, peste două ore de conversaţie, am vorbit despre multe lucruri (...) Bineînţeles că a spus ceva despre Ucraina şi păstrez asta pentru mine fără a intra în detalii aşa cum aţi dori dumneavoastră", a declarat reporterilor Jair Bolsonaro la o conferinţă de presă organizată la Guaruja, în statul Sao Paulo din sud-estul ţării.

UPDATE 03.23 Rubla a scăzut cu 20% față de dolarul american, un record istoric, conform News.ro. UPDATE 03.03 BCE anunță falimentul Sberbank 

Banca Centrală Europeană (BCE) a constatat luni "falimentul sau falimentul probabil" al filialei europene a băncii ruseşti Sberbank, printre cele mai mari din Rusia, ca urmare a retragerilor "semnificative" de depozite din cauza conflictului din Ucraina şi a sancţiunilor impuse de ţările occidentale, informează AFP, conform Agerpres. 

UPDATE 02.59 Ursula von der Leyen vrea Ucraina în UE

Preşedinta Comisiei Europene, Ursula von der Leyen, s-a exprimat duminică în favoarea aderării Ucrainei la Uniunea Europeană, transmite dpa.

"Într-adevăr, de-a lungul timpului, au ţinut de noi. Sunt de-ai noştri şi dorim ca ei să intre" în Uniunea Europeană, a declarat von der Leyen unui reporter Euronews, întrebată despre aderarea Kievului.

Preşedinta Comisiei Europene a mai subliniat că există deja mai multe domenii de cooperare între Uniunea Europeană şi Ucraina.

UPDATE 02.55 Statul Major al Forțelor Armate ale Ucrainei informează că o încercare a rușilor de a captura orașul Irpin a eșuat. Aceștia transmit că rușii încearcă să reia atacul asupra Kievului prin Polisia și că pregătesc o traversare cu ponton peste râul Irpen.  UPDATE 02:40 Imagini din orașul Kahovka, vizat de o mulțime de rachete trase de ruși.   UPDATE 02:32 Zelenski: Următoarele 24 de ore sunt cruciale

Preşedintele Ucrainei, Volodimir Zelenski, i-a transmis premierului britanic, în timpul discuției telefonice, că următoarele 24 de ore sunt cruciale pentru Ucraina, conform unui purtător de cuvânt al Downing Street, conform Reuters.

UPDATE 02.20 Sesiune specială de urgenţă a Adunării Generale a ONU, convocată de Consiliul de Securitate pentru prima dată din 1982.

”Pentru prima oară din 1982, Consiliul de Securitate al ONU a cerut o sesiune specială de urgenţă a Adunării Generale a ONU”, a transmis, duminică seară, organizaţia pe Twitter, conform News.ro. 

UPDATE 02.05 Cel mai mare avion din lume a fost distrus de ruși Cel mai mare avion din lume, Antonov AN-225 Mriya, a fost distrus de un atac rusesc asupra unui aeroport din apropierea Kievului, potrivit contului oficial Twitter al guvernului ucrainean, citat de CNN.   "Cel mai mare avion din lume 'Mriya' a fost distrus de ocupanții ruși pe un aerodrom de lângă Kiev. Vom reconstrui avionul. Ne vom îndeplini visul unei Ucraine puternice, libere și democratice", au transmis aceștia. 

 

UPDATE 01.57 Statul major al forţelor armate ucrainene: Trupele ruse "continuă să bombardeze aproape în toate direcţiile"

Statul major al forţelor armate ucrainene a descris ziua de duminică drept "un moment dificil" pentru armată, spunând că trupele ruse "continuă să bombardeze aproape în toate direcţiile", transmite Reuters.

Într-o postare în limba engleză pe Facebook, statul major a informat că membrii forţelor de apărare din baza aeriană militară de la Vasilkiv, la sud-vest de Kiev, rezistă loviturilor de artilerie şi atacurilor ruseşti, conform Agerpres.

UPDATE 01.54 Guvernul canadian a anunţat expedierea către armata ucraineană de echipamente militare de protecţie, precum căşti şi veste antiglonţ

Cu toate acestea, Canada a exclus din nou orice desfăşurare de trupe, transmite AFP.

Soldaţii ucraineni "au nevoie de căşti, veste antiglonţ, măşti de gaz şi echipamente care să asigure vizibilitate pe timp de noapte", a declarat în cadrul unei conferinţe de presă ministrul canadian de externe Melanie Joly, conform Agerpres.

Ottawa va furniza armatei ucrainene echipament militar de protecţie în valoare de 25 de milioane de dolari canadieni (17,6 milioane de euro), a spus Joly, care a precizat că a primit o cererea direct din partea vicepremierului ucrainean Olha Stefanishina.

"Vreau să fiu foarte clară: intenţionăm să facem mai mult", a insistat şefa diplomaţiei canadiene, la câteva ore după ce guvernul său a închis spaţiul aerian pentru aeronavele ruseşti. 

UPDATE 01.49 Preşedintele Ucrainei, Volodimir Zelenski, informează că a vorbit și cu Ursula von der Leyen.  "Am vorbit la telefon și cu Ursula von der Leyen. Am discutat despre soluţii concrete pentru a întări capacitatea defensivă a Ucrainei, asistenţă macrofinanciară şi despre integrarea Ucrainei în Uniunea Europeană", a transmis președintele Ucrainei pe Twitter.  UPDATE 01.43 Zelenski: Coaliţia anti-război este în acţiune Preşedintele Ucrainei, Volodimir Zelenski, anunță că a vorbit cu premierul britanic, Boris Johnson, şi cu preşedintele Poloniei, Andrzej Duda. "Am convenit asupra următorilor paşi pentru a-l combate pe agresor. Coaliţia anti-război este în acţiune!", a scris Zelenski pe

Talked to ???????? Prime Minister @BorisJohnson and ???????? President @AndrzejDuda about the current security situation. Agreed on further joint steps to counter the aggressor. Anti-war coalition in action!

— Володимир Зеленський (@ZelenskyyUa) February 27, 2022 " target="_blank">Twitter. 

 

UPDATE 01.37 Negocierile dintre Rusia și Ucraina încep luni la prima oră 

Negocierile dintre Rusia şi Ucraina vor începe luni dimineaţa devreme la graniţa dintre Ucraina şi Belarus, potrivit informaţiilor furnizate de surse din ambele ţări, citate de presa rusă şi ucraineană, transmite EFE.

"Nu este o amânare, întâlnirea va avea loc dimineaţă din cauza unei probleme logistice de partea ucraineană", a spus o sursă citată de agenţia rusă de presă TASS, conform Agerpres.

UPDATE 01.27 Ambasada SUA avertizează că americanii din Rusia ar trebui să plece imediat

Ambasada SUA în Rusia a avertizat cetățenii americani că ar trebui să ia în considerare să plece „imediat” din această țară cauza numărului tot mai mare de companii aeriene care anulează zborurile în și din țară și își închid spațiul aerian pentru companiile aeriene ruse.

„Un număr tot mai mare de companii aeriene anulează zborurile către și dinspre Rusia, iar numeroase țări și-au închis spațiul aerian companiilor aeriene ruse. Cetăţenii americani ar trebui să ia în considerare plecarea imediată din Rusia, prin opţiunile comerciale încă disponibile”, a spus ambasada, conform CNN. 

UPDATE 01.20 O explozie puternică a avut loc în apropierea orașului Cherkasy, conform Nexta  UPDATE 01.15 Franţa cere cetăţenilor săi, care se află în trecere prin Rusia, să părăsească imediat teritoriul acesteia

Franţa a recomandat cetăţenilor săi care se află în trecere prin Rusia "să părăsească neîntârziat" această ţară din cauza "restricţiilor tot mai mari privind traficul aerian între Rusia şi Europa" şi tuturor francezilor să părăsească Belarus pe cale terestră, în două comunicate publicate duminică, potrivit AFP, informează Agerpres.

UPDATE 01.04 Ministerul Afacerilor Interne din Ucraina transmite că 4.500 de soldați ruși ar fi murit în confruntările de până acum. UPDATE 00.41 Trupele ruse au preluat controlul asupra orașului Berdyansk

Oleksandr Svidlo, primarul interimar al orașului Berdyansk, a declarat că forțele ruse au intrat și au preluat controlul asupra orașului, conform CNN.

Berdyansk are o populație de aproximativ 100.000 de locuitori.

UPDATE 00.34 Numeroase tancuri rusești s-ar îndrepta spre Kiev

Conform unor imagini din satelit publicate de compania Maxar Technologies numeroase forțe terestre rusești, inclusiv tancuri s-ar deplasa spre Kiev, iar coloana formată de acestea ar atinge cinci kilometri. Totuși, Reuters informează că nu a putut verifica daca imaginile sunt reale.

Vezi AICI imaginile

UPDATE 00.30 Protecţie temporară ucrainenilor care fug de ofensiva rusă, decisă de mminiștrii de Interne din UE

Miniştrii de interne din UE au susţinut cu o largă majoritate, duminică, planul de a acorda protecţie temporară ucrainenilor care fug de ofensiva rusă, al căror număr ar putea fi de "milioane", informează France Presse, citată de Agerpres.

Până în prezent, 300.000 de ucraineni au sosit în UE, potrivit Comisiei Europene, dintre care jumătate în Polonia, potrivit Varşoviei.

UPDATE 00.17 Peste 350 de civili au fost ucisi

Ministerul Afacerilor Interne din Ucraina informează că 352 de civili au murit, inclusiv 14 copii. Alte 1.684 de persoane au fost rănite, inclusiv 116 copii.

UPDATE 00.11 Și oamenii din Ottawa (Canada) au ieșit în număr extrem de mare pe străzi pentru a susține Ucraina. 

UPDATE 00.05 Elveţia ar putea decide luni să îngheţe activele ruseşti, a sugerat duminică preşedintele Ignazio Cassis.

Anunțul are loc în faţa presiunii tot mai mari ca această ţară, un hub al comerţului cu hidrocarburi ruseşti şi centru financiar popular în rândul oligarhilor ruşi, să adopte sancţiuni puternice, transmite AFP.

"Foarte probabil Consiliul Federal va decide în această direcţie mâine (luni)" în cadrul unei şedinţe extraordinare, a declarat preşedintele Cassis pentru postul public RTS, întrebat dacă Elveţia va îngheţa activele ruseşti în valoare de miliardele pe care le găzduieşte, conform Agerpres. 

UPDATE 23.50 Primarul Vitali Kliciko a dezminţit informaţiile conform cărora ar fi spus că Kievul este încercuit şi căile de acces sunt blocate

Kliciko ar fi spus pentru Associated Press că oraşul său a fost "încercuit” de forţele ruse, notează News.ro.

Însă el a afirmat că nu este cazul şi este de fapt "dezinformare".

Pe aplicaţia de mesagerie Telegram, el a spus: "Publicaţiile ruse de internet răspândesc informaţii despre mine cum că Kievul ar fi înconjurat şi evacuarea oamenilor este imposibilă. Nu credeţi minciuni! Aveţi încredere în informaţiile doar din surse oficiale", conform BBC. 

 

 

Ultimele stiri

Top Citite

Parteneri

Citește mai mult