Greva din transporturile feroviare a dat peste cap deplasările a milioane de oameni din Anglia, Țara Galilor, și Scoția

×
Publicitate

Prima din cele trei zile de grevă națională în transporturile feroviare a dat peste cap deplasările a milioane de oameni în special navetiști din Anglia, Țara Galilor, și Scoția.  

Doar 20 la sută dintre trenuri au plecat în curse, însă în multe zone nu au fost deloc. Inclusiv la metroul din Londra a fost grevă, situaţie catastrofală într-un oraş atât de aglomerat.

Sindicatele cer condiții de muncă mai bune și salarii mai mari, după ce inflaţia i-a sărăcit pe locuitorii regatului, între ei şi foarte mulţi români.

De obicei aglomerate, gările din Londra erau pustii încă de la primele ore ale dimineţii. Pichete ale greviştilor se asigurau că trenurile nu vor pleca din staţii.

Un londonez furios, disperat să ajungă la muncă, a încercat să blocheze un autobuz care nu a oprit într-o staţie plină. De altfel, milioane de navetiști au fost ... "pedepsiți" de sindicatele militante, care au declanșat ce a mai mare grevă, pe căile ferate și la metrou, din ultimele trei decenii.

Citește și
Șeful NATO afirmă că suveranitatea Groenlandei nu a fost discutată cu Trump: „El e concentrat pe protejarea regiunii”
Șeful NATO afirmă că suveranitatea Groenlandei nu a fost discutată cu Trump: „El e concentrat pe protejarea regiunii”

Alex Păstrăv, român stabilit în Marea Britanie: „Cei care lucrează în sectoarele horeca ca şi mine au făcut tot posibilul să ajungă la serviciu, folosind bicicleta. Ne afectează destul de mult, lucrez într-un loc turistic, astăzi am pierdut cam 60 % din rezervări, ceea ce are un efect semnificativ asupra noastră şi presupun că o să pierdem şi joi şi sâmbătă”.

Începând din această dimineaţă, doar un tren din cinci a circulat în nordul şi sud-vestul Angliei, Ţara Galilor şi Scoţia.

Au intrat în grevă și angajații de la metroul londonez, într-o dispută separată, privind pensiile şi pierderea locurilor de muncă.

Reporter: Cât de mult vă afectează aceste greve?

Bărbat: O să lucrez de acasă şi o să evit să călătoresc în această săptămână. Lucrez de acasă cam 80% din timp şi voi continua să fac ascest lucru.

Mişcarea de protest va dura 3 zile. Va fi reluată joi și apoi sâmbătă, timp în care sindicatele și companiile feroviare se vor lupta pentru acordarea unor salarii mai mari.

Sindicaliștii spun că Network Rail, compania care administrează rețeaua feroviară din Marea Britanie, intenționează să elimine cel puțin 2.500 de locuri de muncă, ca parte a unui plan de economii de două miliarde de lire sterline.

Pe de altă parte, Banca Angliei a prognozat că inflația va atinge 11% în toamnă, prețurile urmând să crească într-un ritm nemaivăzut în ultimii 40 de ani. Iar creşterile salariale nu vor contribui nicidecum la temperarea puseului inflaționist.

Antal Orban, român din Marea Britanie: ”Am avut simțământul că lucrurile se schimbă în rău, mai ales atunci când am primit primele facturi la gaz şi curent cu 70 la sută mai mari. O simți la buzunar. Totul este mult mai scump, preţul combustibilului s-a dublat aproape. Efectul e în lanţ și alimentele se scumpesc. În general oamenii spun ăsta-i preţul trebuie să-l plătim, englezul are bani puşi de-o parte, economisiţi, în general salariul este acelaşi dar preţurile cresc”.

Premierul Boris Johnson a dezaprobat mișcarea grevistă.

Boris Johnson: ”Greva începută azi provoacă perturbări și neplăceri în toată țara, face să le fie mult mai dificil oamenilor să ajungă la muncă, crează dificultăți pentru copii să ajungă să-și susțină examenele. Vreau să subliniez, pentru toată lumea, în această săptămână, de ce aceste greve sunt atât de greșite și deloc necesare”.

Premierul Johnson a insista că reformele în domeniul transporturilor feroviare sunt în interesul pasagerilor, dar și al angajaților companiilor de transport pe calea ferată și familiilor lor.

 

Articol recomandat de sport.ro
GALERIE FOTO A spus ”DA!” S-a retras din fotbal acum șapte ani și se căsătorește cu o superbă blondină
GALERIE FOTO A spus ”DA!” S-a retras din fotbal acum șapte ani și se căsătorește cu o superbă blondină
Citește și...
Șeful NATO afirmă că suveranitatea Groenlandei nu a fost discutată cu Trump: „El e concentrat pe protejarea regiunii”
Șeful NATO afirmă că suveranitatea Groenlandei nu a fost discutată cu Trump: „El e concentrat pe protejarea regiunii”

Secretarul general al NATO, Mark Rutte, a precizat că, în cadrul discuţiilor purtate miercuri cu preşedintele american Donald Trump, nu a fost abordată chestiunea suveranităţii Groenlandei, relatează AFP.

Ce este „Consiliul Păcii” al lui Donald Trump şi cine s-a alăturat până acum
Ce este „Consiliul Păcii” al lui Donald Trump şi cine s-a alăturat până acum

Președintele SUA, Donald Trump, a invitat zeci de lideri mondiali să se alăture inițiativei sale „Board of Peace” (Consiliul Păcii), care vizează rezolvarea conflictelor globale.

Groenlanda, între scepticism local și negocieri globale: NATO validează direcția lui Trump, Putin intervine în dezbatere
Groenlanda, între scepticism local și negocieri globale: NATO validează direcția lui Trump, Putin intervine în dezbatere

Secretarul general al NATO, Mark Rutte, a declarat că postarea preşedintelui american Donald Trump pe Truth Social despre faptul că s-a ajuns la un „cadru” pentru un acord cu privire la Groenlanda este „exact la obiect”, potrivit CNN. 

Recomandări
Trump anunță o înțelegere cu NATO pentru Groenlanda și renunță la tarifele vamale pentru Europa
Trump anunță o înțelegere cu NATO pentru Groenlanda și renunță la tarifele vamale pentru Europa

Donald Trump a declarat miercuri că el și secretarul general al NATO, Mark Rutte, au „stabilit cadrul unui viitor acord cu privire la Groenlanda” la câteva ore de la discursul de la Davos.

Mesajul lui Ilie Bolojan după ce s-a întâlnit cu Mugur Isărescu și primarii. Premierul promite că nu vor mai crește taxele
Mesajul lui Ilie Bolojan după ce s-a întâlnit cu Mugur Isărescu și primarii. Premierul promite că nu vor mai crește taxele

Premierul Ilie Bolojan afirmă că, în această perioadă, reprezentanţii Guvernului lucrează la construcţia bugetului de stat pe anul 2026, pe „baze realiste”, subliniind că obiectivul este „un buget al relansării şi al investiţiilor”.

Cum explică George Simion tortul cu forma Groenlandei şi steagul SUA, tăiat în timpul vizitei în America
Cum explică George Simion tortul cu forma Groenlandei şi steagul SUA, tăiat în timpul vizitei în America

George Simion, aflat într-o vizită în SUA, a tăiat un tort în forma Groenlandei, cu steagul american, la un eveniment al unor congresmani republicani care au au sărbătorit primul an din cel de al doilea mandat al lui Donald Trump.