Agenția Europeană pentru Medicamente a autorizat folosirea vaccinului Pfizer-BioNTech în UE
Acesta este primul vaccin anti-COVID-19 aprobat de EMA, autoritatea cu rol de reglementare pe piaţa medicamentelor din Europa. În urma deciziei de luni, ţările din UE vor putea să demareze campanii naţionale de vaccinare în această săptămână.
Ţări din Uniunea Europeană, inclusiv Germania, Austria şi Italia, au anunţat deja că plănuiesc să înceapă vaccinările pe 27 decembrie, în contextul în care Europa încearcă să prindă din urmă Statele Unite şi Marea Britanie, care au demarat deja campaniile lor de vaccinare la începutul lunii decembrie.
Recomandarea adoptată de EMA vizează persoanele din Europa cu vârste de cel puţin 16 ani, a precizat directorul instituţiei, Emer Cooke.
După ce vaccinul Pfizer-BioNTech a obţinut avizul EMA, etapa finală a procedurii de aprobare va reveni Comisiei Europene, care va trebui să aprobe în mod formal vaccinul, iar această decizie este aşteptată în următoarele zile.
Preşedintele Comisiei Europene, Ursula von der Leyen, a declarat însă că se aşteaptă ca decizia să fie luată luni seară.
De obicei, Comisia Europeană urmează recomandările formulate de EMA.
"Este un moment decisiv în eforturile noastre pentru a livra europenilor vaccinuri sigure şi eficiente", a scris Ursula von der Leyen într-un mesaj publicat pe Twitter.
Pregătirile ce vizează campaniile de vaccinare în Europa se desfăşoară într-o perioadă în care identificarea în Marea Britanie a unei noi tulpini a virusului SARS-CoV-2, deosebit de contagioasă, a provocat haos în întreaga regiune, iar numeroase ţări şi-au suspendat legăturile aeriene turistice şi comerciale cu Regatul Unit cu doar câteva zile înaintea Crăciunului.
Pandemia de COVID-19 a ucis peste 470.000 de europeni şi îşi intensifică ritmul de răspândire în lunile de iarnă, afectând grav economiile naţionale. Multe guverne au impus restricţii severe pentru a încerca să reducă al doilea val al infectărilor şi pentru a evita supraaglomerarea sistemelor naţionale de sănătate.
Ursula von der Leyen a anunţat deja că UE intenţionează să înceapă campaniile naţionale de vaccinare în perioada 27-29 decembrie.
Numeroşi studenţi la medicină, medici pensionari, farmacişti şi militari sunt implicaţi într-o campanie europeană de vaccinare care se va desfăşura la o scară fără precedent.
Campania se va realiza în etape, iar angajaţii medicali din prima linie şi rezidenţii din căminele de îngrijire a persoanelor vârstnice vor avea prioritate la vaccinare, în contextul în care cele mai multe programe naţionale de vaccinare din Europa nu se vor adresa populaţiei generale decât spre sfârşitul primului trimestru al anului 2021, cel mai devreme.
Obiectivul celor 27 de ţări membre ale UE este acela de a atinge un prag de vaccinare de 70% în rândul celor 450 de milioane de cetăţeni europeni.
Sâmbătă, autoritatea cu rol de reglementare a medicamentelor din Elveţia a autorizat vaccinul Pfizer-BioNTech pentru rezidenţii cu vârste de peste 16 ani.