Certificate false care atestă un test negativ de Covid-19, vândute la Promachonas. Cât costau

62136345
StirilePROTV

Certificate false care atestă un test ”negativ” de Covid-19 au fost vândute cu 30-40 de euro la Promachonas, înainte să intre în vigoare la miezul nopţii de marţi spre miercuri.

Documente false care certifică un test negativ cu Covid-19 erau vândute marţi la punctul de trecerea frontierei din Bulgaria în Grecia, Promachonas, cu doar câteva ore înainte de intrarea în vigoare a unei măsuri care prevede obligativitatea acestor documente, la miezul nopţii de marţi spre miercuri, dezvăluie presa greacă.

Postul de televiziune Meha TV dezvăluie într-un reportaj că inspecţii în zona de frontieră au scos la lumină ”noi afaceri” constând în vânzarea unor certificate false turiştilor care vor să treacă frontiera în Grecia, transmite News.ro.

Potrivit postului, unii turişti ar fi cumpărat certificate false şi le-ar fi prezentat autorităţilor elene, pentru a evita testarea la Promachonas, o plasare în izolare pe o perioadă de 24-36 de ore sau o plasare în carantină pe o perioadă de 14 zile, într-un hotel special, în cazul în care testul se dovedeşte pozitiv.

Aceste certificate false atestă că deţinătorul a fost testat ”negativ” cu Covid-19.

Citește și
Franța a cerut convocarea de urgență a Consiliului de Securitate al ONU. Israelul a ucis trei „căști albastre” în Liban
Franța a cerut convocarea de urgență a Consiliului de Securitate al ONU. Israelul a ucis trei „căști albastre” în Liban

Un certificat fals costă între 30 şi 40 de euro.

Potrivit televiziunii, persoane care deţin astfel de certificate - ce nu au fost emise de către laboratoare acreditate - schimbă numele şi alte date esenţiale şi le vând celor care vor să intre în Grecia.

Autorităţile elene sunt la curent cu aceste certificate false şi intenţionează să efectueze teste aleatorii turiştilor, la frontieră.

 

Articol recomandat de sport.ro
Cătălina Nițu a dezvăluit cu ce echipă ține: ”Mamă, e ceva incredibil”
Cătălina Nițu a dezvăluit cu ce echipă ține: ”Mamă, e ceva incredibil”
Citește și...
Franța a cerut convocarea de urgență a Consiliului de Securitate al ONU. Israelul a ucis trei „căști albastre” în Liban
Franța a cerut convocarea de urgență a Consiliului de Securitate al ONU. Israelul a ucis trei „căști albastre” în Liban

Franța a solicitat luni convocarea de urgență a Consiliului de Securitate al ONU, ca urmare a „incidentelor extrem de grave” în care au fost implicați soldații din misiunea de pace UNIFIL din Liban, soldate cu moartea a trei membri ai Căștilor Albastre. 

Președintele Croației a anulat summitul anual al Balcanilor de Vest din cauza liderului Serbiei. Ce a declarat Vucic
Președintele Croației a anulat summitul anual al Balcanilor de Vest din cauza liderului Serbiei. Ce a declarat Vucic

Preşedintele croat Zoran Milanovic a anulat luni un summit anual al Balcanilor de Vest prevăzut pentru luna mai după declaraţiile omologului său sârb Aleksandar Vucic care, potrivit lui, minează "pacea şi stabilitatea regionale", relatează AFP.

Israelul a adoptat legea care permite pedeapsa cu moartea pentru teroriști. Critici: Îi vizează pe palestinieni
Israelul a adoptat legea care permite pedeapsa cu moartea pentru teroriști. Critici: Îi vizează pe palestinieni

Parlamentul israelian a adoptat luni o lege extrem de controversată care instituie pedeapsa capitală pentru autorii de atacuri anti-israeliene.  

Recomandări
Radiografia completă a războiului din Orientul Mijlociu explicată pas cu pas. Arma Iranului care stârnește marea îngrijorare
Radiografia completă a războiului din Orientul Mijlociu explicată pas cu pas. Arma Iranului care stârnește marea îngrijorare

Mii de militari americani au fost mobilizați suplimentar în zona Golfului Persic. Aici a ajuns zilele trecute și nava anfibie USS Tripoli, care s-a alăturat altor două grupări de portavioane. 

Cât ar putea costa benzina și motorina, conform celor cinci scenarii ale Guvernului. Planul pentru tăierea accizei
Cât ar putea costa benzina și motorina, conform celor cinci scenarii ale Guvernului. Planul pentru tăierea accizei

Liderii coaliției de guvernare au decis reducerea accizelor la carburanți. Mecanismul propus prevede o scădere treptată, în funcție de evoluția prețurilor, cu evaluări periodice.

Unde dispăruseră Rebeca și Melisa, fetele de 4 și 5 ani din Târnăveni. Reacția pădurarului care le-a găsit
Unde dispăruseră Rebeca și Melisa, fetele de 4 și 5 ani din Târnăveni. Reacția pădurarului care le-a găsit

A fost mobilizare de forțe în județul Mureș, unde Rebeca și Melisa, două copile de 4 și 5 ani, dispărute duminică seară, au fost găsite după 24 de ore, care au părut ani.