Cel puţin nouă răniţi, inclusiv doi grav, la Paris, într-un incediu într-un bloc cu patru etaje
Un incendiu a izbucnit într-un imobil, situat pe Rue de Longchamp, în arondismentul al XVI-lea. 100 de pompieri au acţionat pentru a-l lichida, a declarat pentru Le Figaro, Brigada de Pomperi din Paris.
Potrivit unui „bilanţ provizoriu”, nouă persoane au fost rănite în incendiu, dintre care două grav.
Pompieri au evacuat locuitorii imobilului, care se aflau la ferestre.
Ei efectuează verificări în apartamente, în căutare de eventuale victime.
Prefectura Poliţieei şi Pompierilor din Paris au anunţat într-un mesaj postat pe Twitter o „intervenţie în curs” şi cer publicului să nu se apropie de sectorul respectiv şi să ocupe liniile telefonice de urgenţă.
Mai multe persoane au postat pe Twitter imagini de la incendiu, care surprind un fum negru şi des ieşind din clădire.
Citește și: Momentul în care racheta lansată de ruși lovește spațiul comercial ucrainean | VIDEO