Ce spun ungurii despre aderarea României la Schengen. Budapesta este în dialog permanent cu Austria

62482172
Profimedia

Aderarea României (cu frontierele terestre) la spaţiul Schengen cât mai curând posibil este în interesul naţional al Ungariei, a declarat luni şeful diplomaţiei de la Budapesta, Peter Szijjarto.  

El a mai afirmat că guvernul din care face parte speră că aceasta se va putea întâmpla înainte de finalul preşedinţiei ungare a Consiliului UE (31 decembrie), transmite MTI.

El a evidenţiat dificultăţile ce decurg din faptul că România nu face parte (deplin) din regimul Schengen, Szijjarto afirmând că „România a luat toate măsurile pregătitoare necesare'' pentru a fi cooptată, aşa după cum arată evaluările experţilor de la Bruxelles şi sprijinul aproape unanim al membrilor UE.

Referindu-se la refuzul Austriei de a sprijini intrarea României în Schengen, ministrul ungar a spus că acesta este un exemplu de aplicare de duble standarde. ''De obicei, atunci când noi refuzăm să sprijinim ceva, aceasta este imediat văzută ca o încălcare a idealurilor părinţilor fondatori şi o disidenţă şocantă faţă de unitatea europeană (...) însă, când o ţară vest-europeană face acelaşi lucru, este considerată o aplicare legitimă a drepturilor ce decurg din tratatele UE'', a declarat Peter Szijjarto.

El a precizat că guvernul ungar se află în consultări permanente cu Austria, însă „situaţia internă din Austria a devenit instabilă după recentele alegeri care nu au fost câştigate de forţele care au guvernat până acum''. „Cu toate acestea, învingătorului nu i se acordă şansa de a forma un guvern'', a adăugat el.

Citește și
De ce a atacat Iranul state arabe după uciderea ayatolahului. Teheranul a pus în aplicare un plan secret al lui Khamenei
De ce a atacat Iranul state arabe după uciderea ayatolahului. Teheranul a pus în aplicare un plan secret al lui Khamenei

Szijjarto a mai afirmat că Ungaria se numără printre susţinătorii sprijinului european pentru ca România şi Bulgaria să adere deplin la spaţiul Schengen cât mai curând posibil. Aderarea României ar fi, de asemenea, ''în deplină concordanţă'' cu interesele comunităţii etnice maghiare din România, a adăugat ministrul ungar.

Articol recomandat de sport.ro
Iranul participă la o competiție majoră în plin război: „Cât curaj!“
Iranul participă la o competiție majoră în plin război: „Cât curaj!“
Citește și...
De ce a atacat Iranul state arabe după uciderea ayatolahului. Teheranul a pus în aplicare un plan secret al lui Khamenei
De ce a atacat Iranul state arabe după uciderea ayatolahului. Teheranul a pus în aplicare un plan secret al lui Khamenei

Iranul ar fi pus în aplicare un plan elaborat de conducerea de la Teheran pentru a destabiliza Orientul Mijlociu și a presa SUA și Israelul să oprească ofensiva, chiar după uciderea liderului suprem și a unor oficiali militari de rang înalt.

Război în Iran, ziua a patra. SUA și Israel au distrus clădirea unde ar fi fost ales noul lider suprem
Război în Iran, ziua a patra. SUA și Israel au distrus clădirea unde ar fi fost ales noul lider suprem

La începutul celei de-a patra zile a războiului din Orientul Mijlociu declanşat de ofensiva americano-israeliană împotriva Iranului, Israelul a anunţat marţi că a lovit sediul radioteleviziunii publice din Teheran.

Rusia opreşte operaţiunile la centrala nucleară din Iran și evacuează personalul: ”Centrala este în pericol”
Rusia opreşte operaţiunile la centrala nucleară din Iran și evacuează personalul: ”Centrala este în pericol”

Agenţia nucleară rusă Rosatom a anunţat marţi încetarea operaţiunilor la centrala atomo-electrică iraniană de la Bushehr şi evacuarea de acolo a personalului rus, ca urmare a riscurilor create de bombardamentele americano-israeliene.

Recomandări
Război în Iran, ziua a patra. SUA și Israel au distrus clădirea unde ar fi fost ales noul lider suprem
Război în Iran, ziua a patra. SUA și Israel au distrus clădirea unde ar fi fost ales noul lider suprem

La începutul celei de-a patra zile a războiului din Orientul Mijlociu declanşat de ofensiva americano-israeliană împotriva Iranului, Israelul a anunţat marţi că a lovit sediul radioteleviziunii publice din Teheran.

Procurorul general al României: În ultimii doi ani țara a fost expusă unor forme tot mai sofisticate de atac hibrid
Procurorul general al României: În ultimii doi ani țara a fost expusă unor forme tot mai sofisticate de atac hibrid

Procurorul general al României, Alex Florenţa, a afirmat că în ultimii doi ani România a fost expusă unor forme tot mai sofisticate de atac hibrid, printre care campanii de dezinformare, manipulare constantă în mediul online. 

Spațiul aerian al Emiratelor Arabe Unite este oficial închis. „Nu sunt zboruri de repatriere pentru români”
Spațiul aerian al Emiratelor Arabe Unite este oficial închis. „Nu sunt zboruri de repatriere pentru români”

Spaţiul aerian al Emiratelor Arabe Unite este oficial închis şi nu există în acest moment zboruri de repatriere, a a nunțat purtătorul de cuvânt al MAE, Andrei Ţărnea.