Bulgaria a primit undă verde din partea CE pentru intrarea în zona EURO. Decizia finală va fi luată în Consiliul European

62542903
Shutterstock

Bulgaria este pregătită să devină cea de-a 21-a țară care adoptă moneda EURO, după ce a îndeplinit toate cele patru criterii economice necesare, potrivit Comisiei Europene.

„Prin urmare, propunem să dăm undă verde pentru a avansa cu procesul de adoptare. Consiliul va discuta acum propunerea noastră și va lua o decizie finală numai după ce va asculta opiniile Parlamentului European și ale Băncii Centrale Europene. Bulgaria, ne vedem în curând în moneda noastră comună”, a anunțat Comisia Europeană pe Facebook.

Țara va putea face acest lucru începând cu 1 ianuarie 2026. În România, în momentul de față nu există o țintă oficială pentru adoptarea monedei unice europene (EURO).

Decizia a fost confirmată și de Banca Comercială Europeană (BCE), care afirmă că decizia finală va fi luată de miniştrii europeni ai Finanţelor, care sunt aşteptaţi să adopte o decizie favorabilă la începutul lunii iulie.

Citește și
Trump: „Zelenski şi Putin sunt 'proşti' dacă nu încheie un acord”. Urmează o întâlnire crucială la Davos
Trump: „Zelenski şi Putin sunt 'proşti' dacă nu încheie un acord”. Urmează o întâlnire crucială la Davos

După finalizarea procesului politic, oficialii de la Banca Naţională a Bulgariei vor fi invitaţi să se alăture diferitelor grupuri din cadrul BCE, inclusiv Consiliului guvernatorilor, în calitate de observatori, până la aderare formală.

Bulgaria încearcă de mai mulţi ani să adere la zona unică dar data aderării a trebuit să fie amânată pentru că nu îndeplinea anumite criterii cruciale, în special acela referitor la inflaţie.

Jumătate dintre bulgari nu vor să renunțe la leva

Cel mai recent Eurobarometru arată că 50% dintre bulgari se opun adoptării monedei euro.

La polul opus 43% dintre bulgari sunt în favoarea renunțării la leva.

Economiștii spun că aderarea la zona euro nu va aduce schimbări majore în economia Bulgariei, pe termen scurt. Asta pentru că guvernul a legat leva de euro prin lege, la un curs fix - 1 leva pentru fiecare 51 de eurocenți.

protest bulgaria euro

Câteva mii de persoane au protestat împotriva euro sâmbătă, în weekend, la Sofia.

Kostadin Kostadinov, liderul partidului pro-rus Vazrajdane: „Libertate! Alegem leva bulgărească, nu euro.”

Articol recomandat de sport.ro
GALERIE FOTO A spus ”DA!” S-a retras din fotbal acum șapte ani și se căsătorește cu o superbă blondină
GALERIE FOTO A spus ”DA!” S-a retras din fotbal acum șapte ani și se căsătorește cu o superbă blondină
Citește și...
Trump: „Zelenski şi Putin sunt 'proşti' dacă nu încheie un acord”. Urmează o întâlnire crucială la Davos
Trump: „Zelenski şi Putin sunt 'proşti' dacă nu încheie un acord”. Urmează o întâlnire crucială la Davos

Prezent la Forumul Economic Mondial de la Davos, președintele american Donald Trump a declarat miercuri că negocierile pentru încheierea războiului dintre Rusia și Ucraina se află într-un „moment decisiv”. 

Femeie ținută în sclavie 25 de ani, nemâncată și nespălată. O britanică, găsită vinovată de abuzuri grave
Femeie ținută în sclavie 25 de ani, nemâncată și nespălată. O britanică, găsită vinovată de abuzuri grave

O femeie vulnerabilă a fost ținută captivă și obligată să muncească în casa unei familii din Anglia timp de un sfert de secol. Ea a reușit să ceară ajutor abia în 2021, folosind un telefon mobil pe care îl ascunsese în secret.

Trump anunță o înțelegere cu NATO pentru Groenlanda și renunță la tarifele vamale pentru Europa
Trump anunță o înțelegere cu NATO pentru Groenlanda și renunță la tarifele vamale pentru Europa

Donald Trump a declarat miercuri că el și secretarul general al NATO, Mark Rutte, au „stabilit cadrul unui viitor acord cu privire la Groenlanda” la câteva ore de la discursul de la Davos.

Recomandări

Bolojan, întâlnire cu Isărescu, pe fondul calculelor pe bugetul pe 2026. Primăriile așteaptă scenariile de la Finanțe
Bolojan, întâlnire cu Isărescu, pe fondul calculelor pe bugetul pe 2026. Primăriile așteaptă scenariile de la Finanțe

În pregătirea bugetului pentru anul acesta, premierul Ilie Bolojan a început consultările cu primari din toată țara, despre cum ar urma să fie împărțiți banii. Administrația locală așteaptă simulările și scenariile de la Ministerul Finanțelor.

Cum explică George Simion tortul cu forma Groenlandei şi steagul SUA, tăiat în timpul vizitei în America
Cum explică George Simion tortul cu forma Groenlandei şi steagul SUA, tăiat în timpul vizitei în America

George Simion, aflat într-o vizită în SUA, a tăiat un tort în forma Groenlandei, cu steagul american, la un eveniment al unor congresmani republicani care au au sărbătorit primul an din cel de al doilea mandat al lui Donald Trump.