Modifica setarile cookie
Toate categoriile

Barack Obama are Covid 19. Cum se simte fostul președinte american

Fostul preşedinte american Barack Obama a anunţat duminica aceasta că a fost testat pozitiv la COVID-19 după simptome uşoare, dar a dat asigurări că se simte "bine", notează AFP.

"Tocmai am fost testat pozitiv la COVID-19", a indicat el pe contul său de Twitter. "Am fost răguşit câteva zile, dar în rest mă simt bine".

Soţia sa, Michelle Obama, a primit un test negativ, a precizat el.

"Eu şi Michelle suntem recunoscători că ne-am vaccinat şi că am primit o doză de rapel", a adăugat fostul preşedinte democrat, lansând un apel la vaccinare "chiar dacă numărul cazurilor scade" în ţară.

Numărul de contaminări cu COVID-19 detectate a scăzut drastic în Statele Unite în ultimele săptămâni, cu aproximativ 40.000 de cazuri zilnice în ultimele zile, faţă de până la 700.000 la vârful valului Omicron, la mijlocul lunii ianuarie. Numărul deceselor este, de asemenea, în scădere.

Autorităţile sanitare americane au relaxat astfel în mare măsură la sfârşitul lui ianuarie recomandările privind purtarea măştii, mai scrie AFP.

Ultimele stiri

Top Citite

Parteneri

Citește mai mult