Portugalia 2 - 4 Germania, la EURO 2020. Germania a făcut instrucție cu naționala lui Ronaldo

62196842

Naţionala de fotbal a Germaniei a învins echipa Portugaliei, campioana europeană en titre, cu scorul de 4-2 (2-1), sâmbătă, pe Fussball Arena din Munchen, într-un meci spectaculos din cadrul Grupei F a turneului final EURO 2020.

 

Mannschaft a reuşit o prestaţie remarcabilă după debutul nereuşit în ''grupa morţii'', cu înfrângere în faţa Franţei (0-1), impunându-se prin autogolurile lui Ruben Dias (35) şi Raphael Guerreiro (39) şi reuşitele lui Kai Havertz (51) şi Robin Gosens (61), după ce lusitanii deschiseseră scorul prin Cristiano Ronaldo (15). Diogo Jota (67) a redus din diferenţă pentru Portugalia.

 

Cu o mare dorinţă de revanşă, echipa lui Loew a atacat din primele minute, iar slăbiciunile apărării portugheze au ieşit repede la iveală, în special flancul său drept fiind deosebit de expus.

Citește și
Agenţii lui Messi dezmint speculaţiile despre plecarea argentinianului la Inter Miami
Agenţii lui Messi dezmint speculaţiile despre plecarea argentinianului la Inter Miami

Primul semn a venit în min. 6, când fundaşul stânga Robin Gosens a marcat, însă golul a fost anulat de VAR pentru o poziţie de ofsaid a lui Gnabry.

Germania a avut apoi două şuturi la poartă, dar Rui Patricio a respins mingea expediată de Havertz (10) de la 20 de metri, iar Kroos (12) a fost blocat de Ruben Dias.

Portugalia a dat lovitura pe un contraatac superb: Ronaldo a respins din propriul careu la un corner, Bernardo Silva a pornit pe contră, l-a găsit excelent pe stânga pe Diogo Jota, care a centrat în faţa porţii, iar Cristiano a trimis simplu în plasă. A fost al 107-lea său gol la naţională, al 12-lea la EURO şi al treilea la EURO 2020.

Germania a reluat ofensiva la poarta lusitană, dar Rui Patricio a fost la post la şutul lui Gosens (18).

Egalarea a survenit în min. 35, când centrarea lui Gosens (35), din voleu, a fost trimisă în propria poartă de Ruben Dias, presat de Havertz. Germania a reuşit să întoarcă scorul în decurs de câteva minute, în urma autogolului lui Guerreiro (Borussia Dortmund), în min. 39, la recentrarea lui Kimmich.

Finalul primei reprize a fost fierbinte la poarta echipei Portugaliei, dar Havertz a fost blocat de Dias (40), şutul-centrare al lui Gosens (44) a fost respins, iar Rui Patricio a fost salvator în faţa lui Gnabry (45+3).

Germania nu a putut fi oprită nici la reluare, acelaşi Gosens fiind în prim plan. Jucătorul echipei Atalanta Bergamo a centrat perfect în faţa porţii (51), iar Havertz a reluat simplu din 3 metri. Gosens s-a aflat la finalizare apoi (60), la centrarea ideală a lui Kimmich.

Portugalia şi-a revenit cu greu din şocurile repetate şi a încercat să repare ce mai putea fi reparat.

Cristiano Ronaldo a şutat violent din lovitură liberă (54), de la 25 de metri, dar mingea a trecut peste poartă.

Oaspeţii au reuşit să înscris în min. 67, după ce Ronaldo a agăţat o mingea care trecuse prin faţa porţii.

Portugalia a mai avut şi o bară, prin Renato Sanches (79), cu un şut de la 25 de metri.

Pe contraatac, adversara României din preliminariile CM 2022, putea să mai înscrie o dată, pe contraatac (83), dar şutul lui Goretzka de la 15 metri a şters transversala.

A fost pentru prima oară când Portugalia a încasat patru goluri într-un meci, de la eşecul suferit în 2014, la Cupa Mondială, 0-4 cu Germania.

Portugalia, care în meciul său de debut la EURO 2020 a învins Ungaria cu 3-0, a pierdut pentru a doua oară la EURO la o diferenţă mai mare de un gol (0-2 cu Elveţia, în 2008, a fost prima oară).

Ronaldo a marcat în premieră împotriva Germaniei, deşi are nouă goluri înscrise lui Neuer în opt partide la nivel de club.

Portugalia era neînvinsă de 12 partide la turneele finale EURO, ultimul eşec datând de la EURO 2012, 0-1 cu Germania, în partida de debut.

În celălalt meci al grupei, Ungaria a ţinut în şah campioana mondială Franţa, 1-1.

În ultimele partide din grupă, pe 23 iunie vor avea loc meciurile Germania - Ungaria (Munchen) şi Portugalia - Franţa (Budapesta). Câştigătoarea Grupei F va juca în optimile de finală la Bucureşti.

Portugalia - Germania 2-4 (1-2)
Au marcat: Cristiano Ronaldo (15), Diogo Jota (67), respectiv Ruben Dias (35, autogol), Raphael Guerreiro (39, autogol), Kai Havertz (51), Robin Gosens (61).
Munchen, Fussball Arena
EURO 2020 - Grupa F

Au evoluat echipele:

Portugalia: 1. Rui Patricio - 2. Nelson Semedo, 4. Ruben Dias, 3. Pepe, 5. Raphael Guerreiro - 14. William Carvalho (15. Rafa Silva, 58), 13. Danilo - 10. Bernardo Silva (16. Renato Sanches, 46), 11. Bruno Fernandes (8. Joao Moutinho, 64), 21. Diogo Jota (9. Andre Silva, 83) - 7. Cristiano Ronaldo (căpitan).

Selecţioner: Fernando Santos.

Rezerve neutilizate: 12. Anthony Lopes, 22. Rui Silva - 6. Jose Fonte, 17. Goncalo Guedes, 18. Ruben Neves, 19. Pedro Goncalves, 20. Diogo Dalot, 26. Joao Palhinha.

Germania: 1. Manuel Neuer (căpitan) - 4. Matthias Ginter, 5. Mats Hummels (23. Emre Can, 62), 2. Antonio Rudiger - 6. Joshua Kimmich, 21. Ilkay Gundogan (15. Niklas Suele, 73), 8. Toni Kroos, 20. Robin Gosens (3. Marcel Halstenberg, 62) - 7. Kai Havertz (18. Leon Goretzka, 73), 25. Thomas Muller - 10. Serge Gnabry (19. Leroy Sane, 87). Selecţioner: Joachim Loew.

Rezerve neutilizate: 12. Bernd Leno, 22. Kevin Trapp - 9. Kevin Volland, 11. Timo Werner, 17. Florian Neuhaus, 24. Robin Koch, 26. Christian Gunter.

Arbitru: Anthony Taylor; arbitri asistenţi: Gary Beswick, Adam Nunn (toţi din Anglia); al patrulea oficial: Srdjan Jovanovic; arbitru de rezervă: Uros Stojkovic (ambii din Spania)
Arbitru video: Stuart Attwell (Anglia); arbitri asistenţi video: Juan Martinez Munuera, Inigo Prieto, Alejandro Hernandez (toţi din Spania)

Delegat UEFA: Charles Schaack (Luxemburg), observator UEFA pentru arbitri: Vladimir Sajn (Slovenia)

Cartonaşe galbene: Havertz (66), Ginter (77).

 

Articol recomandat de sport.ro
Radu Drăgușin s-a căsătorit cu Ioana Stan! Imagini cu superba soție a „Dragonului”
Radu Drăgușin s-a căsătorit cu Ioana Stan! Imagini cu superba soție a „Dragonului”
Citește și...
Agenţii lui Messi dezmint speculaţiile despre plecarea argentinianului la Inter Miami
Agenţii lui Messi dezmint speculaţiile despre plecarea argentinianului la Inter Miami

După ce Sunday Times a scris despre o plecare a lui Lionel Messi la Inter Miami, agenţii argentinianului au dezminţit duminică aceste speculaţii.

VIDEO. Golden State Warriors, campioană a NBA. Stephen Curry a fost desemnat MPV-ul finalei cu Boston Celtics
VIDEO. Golden State Warriors, campioană a NBA. Stephen Curry a fost desemnat MPV-ul finalei cu Boston Celtics

Golden State Warriors a câştigat titlul de campioană a NBA, după ce s-a impus cu 103-90 în faţa formaţiei Boston Celtics, joi, în deplasare, în meciul al şaselea al finalei ligii profesioniste nord-americane de baschet.

CFR Cluj a terminat pe ultimul loc în grupa de Conference League. Victorie în ultima etapă, cu Jablonec
CFR Cluj a terminat pe ultimul loc în grupa de Conference League. Victorie în ultima etapă, cu Jablonec

Formaţia CFR Cluj a învins, joi seară, pe teren propriu, cu scorul de 2-0 (1-0) echipa Jablonec, în ultima etapă a grupei D a Conference League.

Recomandări
LIVE. Donald Trump susține acum un discurs la Forumul Mondial de la Davos: „Nu voi folosi forța pentru a cuceri Groenlanda”
LIVE. Donald Trump susține acum un discurs la Forumul Mondial de la Davos: „Nu voi folosi forța pentru a cuceri Groenlanda”

Toate privirile sunt astăzi îndreptate spre Davos, unde președintele SUA Donald Trump ține în acest moment un discurs, la scurt timp după ce și-a dublat oferta de achiziție a Groenlandei, afirmând că „nu există cale de întoarcere”.

Meteorologii au prelungit avertizarea de ger în România. Precipitații mixte, polei și vânt, temperaturi de -19 grade
Meteorologii au prelungit avertizarea de ger în România. Precipitații mixte, polei și vânt, temperaturi de -19 grade

ANM a emis miercuri o informare care anunță vreme deosebit de rece, ger accentuat pe timpul nopții și dimineții, precipitații mixte, polei și intensificări ale vântului în mai multe zone ale României.

„Cel mai bun discurs al unui lider mondial din ultimii ani”. De ce a fost aplaudat furtunos premierul Canadei la Davos
„Cel mai bun discurs al unui lider mondial din ultimii ani”. De ce a fost aplaudat furtunos premierul Canadei la Davos

Discursul premierului Canadei, Mark Carney, la Forumul din 2026 de la Davos a provocat aplauze prelungite, notează BBN Bloomberg, care a făcut și o trecere în revistă a modului în care a fost receptat în media internațională acest discurs.