Recomandările pediatrilor pentru tratarea infecțiilor respiratorii la copii
Your browser doesn't support HTML5 video.
După o răceală, încercaţi să staţi cât mai departe de colectivitate. Pe tot arborele respirator, în mucoase, există nişte perişori numiţi cili. Care au o mişcare permanență spre exterior. Aceşti cili elimină fizic bacteriile şi virusurile. Totuşi, odată ce aţi suferit o răceală, sunt distruşi. Vă lasă, astfel, cu garda jos în fața altei infecţii.
În arborele respirator, un eventual virus distruge celulele de suprafaţă, din mucoase. Dar ştim că orice mucoase se reînnoiesc. Însă, până celulele tinere îşi dobândesc calităţile normale şi copiii şi adulţii sunt vulnerabili. De aceea, după o viroză e bine să nu fiţi expuşi în colectivităţi largi. În cazul copiilor, în timpul unei infecţii respiratorii, atenţie la frecventa respiraţiilor.
Conf. dr. Mihai Craiu, medic primar pediatru: Un adult să spunem că face puţină tahicardie 110 -114 pe minut, ne merge inima un pic mai repede, dar în toate aceste zile am avut copiii cu valori peste 160 de bătăi pe minut ceea ce e mult dacă părintele remarcă că inima bate foarte tare şi copil respiră foarte repede ce înseamnă foarte repede, că are resprații peste 50 să vină la spital sunt părinţi cărora le e teamă să vină la spital pentru că sunt multe cazuri de gripă şi vin la spital când apar complicaţiile să vină la spital dacă li se par că acum e altfel decât o răceală anterioară.
Pe de altă parte, ţineţi cont că un copil mic nu îşi suflă corect nasul. Şi aşa par frecvent bronşiolitele şi pneumoniile asociate unei simple infecţii virale. În plus, o particularitate a sistemului de apărare face din copii o categorie sensibilă.
Conf. dr. Mihai Craiu, medic primar pediatru: Copilul mic are înclinaţia de a permite musafirilor nedoriţi să circule prin tot corpul. Nu sunt opriţi la poarta de intrare cum se întâmplă la un adult, chiar nevaccinat dar sănătos."
Circulând peste tot, virusurile pot inflama atât căile respiratorii, dar şi inimă. Situaţie care înseamnă urgenţă majoră. De aceea, se recomandă vaccinarea anti-gripală la grupa mică de vârstă în sezonul de vaccinare. Şi precauţie când copilul se afla într-un episod de viroză. Indiferent cât de banal pare.
Pe de altă parte, cu toate aceste particularităţi ale unui copilaş, nu îl ţineţi sub un clopot de sticlă, când nu are semnele unei infecţii respiratorii. Colectivitatea antrenează corect armatele de apărare din micuţul organism.
Dr. Brânduşa Petrutescu, medic primar imunolog: Să lăsăm organismul anual să lupte.
O infecţie virală banală are nevoie aşadar doar de medicamente care scad inflamaţia. Şi reduc astfel şi febra.
Abonați-vă gratuit la newsletter-ul Știrile Pro TV de pe WhatsApp. Primiți în fiecare zi cele mai importante știri pe telefon!
Pe Instagram-ul Știrile ProTV găsiți imaginile momentului din România, dar și din lume!
CLICK AICI pentru a instala GRATUIT aplicația Știrile ProTV pentru telefoane Android și iPhone!