Un pasager de 67 de ani aflat într-un taxi a murit după ce trei autoturisme s-au ciocnit într-o intersecție, în Galați

62331010
Profimedia

Un bărbat de 67 de ani, pasager într-un taxi, a murit, miercuri seară, după ce trei autoturisme s-au ciocnit, într-o intersecţie din municipiul Galaţi. Medicii au încercat să îl resusciteze, fără rezultat însă.  

Accidentul a avut loc, miercuri seară, la intersecţia străzilor Morilor cu Mihai Eminescu din Galaţi, scrie News.ro.

Din verificările preliminare efectuate de poliţiştii din cadrul Biroului Rutier Galaţi, s-a stabilit că o femeie, cu vârsta de 24 de ani, din municipiul Galaţi, în timp ce conducea un autoturism pe strada Mihai Eminescu, dinspre strada Alexandru Cernat către bulevardul George Coşbuc, când a ajuns la intersecţia cu strada Morilor, drum prioritar, a pătruns în intersecţie şi a intrat în impact cu un alt autoturism, care era condus regulamentar de un bărbat cu vârsta de 34 de ani ce efectua transport de persoane în regim taxi. În urma impactului, autoturismul taxi s-a răsturnat pe carosabil şi a lovit un alt autoturism care circula din sens opus, care era condus de o femeie, cu vârsta de 44 de ani, din municipiul Galaţi”, a arătat Inspectoratul de Poliţie Judeţean Galaţi.

În urma impactului, un bărbat aflat pe bancheta din stânga spate din taxi a rămas încarcerat, iar echipajele de descarcerare din cadrul ISU Galaţi au intervenit şi l-au scos.

Bărbatul a fost preluat de echipajele medicale de la SMURD în stop cardio-respirator şi i-au fost aplicate manevrele de resuscitare, conform protocolului medical, însă fără niciun rezultat. Astfel, a fost constatat decesul, fiind vorba de un bărbat cu vârsta de 67 de ani, din municipiul Galaţi.

Citește și
Tragedie în județul Bacău. Trei case au fost mistuite de flăcări, lăsând familiile pe drumuri în plină iarnă
Tragedie în județul Bacău. Trei case au fost mistuite de flăcări, lăsând familiile pe drumuri în plină iarnă

Toţi cei trei şoferi au permise de conducere valabile, iar la testarea alcoolscop rezultatul a fost negativ în toate cele trei cazuri.

În cauză va fi întocmit un dosar penal pentru ucidere din culpă, urmând a se stabili împrejurările în care s-a produs acest accident rutier.

Articol recomandat de sport.ro
GALERIE FOTO A spus ”DA!” S-a retras din fotbal acum șapte ani și se căsătorește cu o superbă blondină
GALERIE FOTO A spus ”DA!” S-a retras din fotbal acum șapte ani și se căsătorește cu o superbă blondină
Citește și...
Tragedie în județul Bacău. Trei case au fost mistuite de flăcări, lăsând familiile pe drumuri în plină iarnă
Tragedie în județul Bacău. Trei case au fost mistuite de flăcări, lăsând familiile pe drumuri în plină iarnă

Trei case au fost mistuite de flăcări în comuna Mănăstirea Cașin, din județul Bacău, iar două familii au rămas pe drumuri, în plină iarnă. Focul a pornit de la un coș de fum neizolat corespunzător, spun pompierii.

O femeie a rămas fără 38.000 de lei după ce un „medic” i-a spus că nepotul său a fost rănit grav într-un accident
O femeie a rămas fără 38.000 de lei după ce un „medic” i-a spus că nepotul său a fost rănit grav într-un accident

O pensionară de 76 de ani a căzut victimă escrocilor, care au acționat prin clasica metodă „accidentul”.

Mesajul Oanei Țoiu către Donald Trump. „Odată ce articolul 5 a fost invocat, soldații români s-au îmbarcat spre Afganistan”
Mesajul Oanei Țoiu către Donald Trump. „Odată ce articolul 5 a fost invocat, soldații români s-au îmbarcat spre Afganistan”

Ministrul de Externe Oana Țoiu i-a oferit un răspuns președintelui SUA, Donald Trump, la întrebarea retorică adresată aliaților la forumul de la Davos.

Recomandări
LIVE UPDATE. Donald Trump, discurs la Forumul Mondial de la Davos: „Nu voi folosi forța pentru a cuceri Groenlanda”
LIVE UPDATE. Donald Trump, discurs la Forumul Mondial de la Davos: „Nu voi folosi forța pentru a cuceri Groenlanda”

Toate privirile au fost îndreptate, miercuri, spre Davos, unde președintele SUA, Donald Trump, a susținut un discurs exploziv, la scurt timp după ce și-a dublat oferta de achiziție a Groenlandei, afirmând că „nu există cale de întoarcere”.

Mesajul Oanei Țoiu către Donald Trump. „Odată ce articolul 5 a fost invocat, soldații români s-au îmbarcat spre Afganistan”
Mesajul Oanei Țoiu către Donald Trump. „Odată ce articolul 5 a fost invocat, soldații români s-au îmbarcat spre Afganistan”

Ministrul de Externe Oana Țoiu i-a oferit un răspuns președintelui SUA, Donald Trump, la întrebarea retorică adresată aliaților la forumul de la Davos.

Cum explică George Simion tortul cu forma Groenlandei şi steagul SUA, tăiat în timpul vizitei în America
Cum explică George Simion tortul cu forma Groenlandei şi steagul SUA, tăiat în timpul vizitei în America

George Simion, aflat într-o vizită în SUA, a tăiat un tort în forma Groenlandei, cu steagul american, la un eveniment al unor congresmani republicani care au au sărbătorit primul an din cel de al doilea mandat al lui Donald Trump.