Tot mai multe femei din România vor să devină fermier. Cum pot primi bani europeni

×
Codul embed a fost copiat

Peste 6 miliarde de euro, atât vor încasa agricultorii din România în următorii doi ani. Anunțul a fost făcut de ministrul de resort, care precizează că printre programele care vor continua se numără și ''Instalarea tânărului fermier''.

Cei care vor accesa fondurile pot lua mai mult ca în anii trecuți, dacă se asociază, fac unități de procesare, ori acordă o atenție sporită normelor de mediu. Pe de altă parte, în ultimii șapte ani, peste opt mii de femei au obținut fonduri europene pentru a deveni fermier.

Bogdan Moldovan a acesat programul "Instalarea Tânărului Fermier" acum patru ani, când avea 26 de ani. Cu cei 40.000 de euro primiți de la Uniunea Europeană a reușit să cumpere și să ia în arendă o sută de hectare pe care le cultivă acum cu cereale.

Bogdan Moldovan, beneficiar fonduri europene: „Fară a acesa această măsură atunci, la momentul ăla, nu puteam să fac achiziția. Vă dați seama, când ești la început de drum ai numai vise și bani nu ai. Vă dați seama că un asemenea ajutor e binevenit”.

Pentru următorii doi ani programul va suferi modificări. Bugetul va fi de o sută de milioane de euro, susține ministrul Agriculturii, iar sumele pot ajunge până la 70.000 de euro, cu condiția ca fermierii să se asocieze sau să se ocupe de procesare.

Citește și
Andrei Cocoloș
Povestea lui Andrei Cocoloș, un tânăr care a înființat o cooperativă, să-i unească pe săteni
Ce spune despre România un german care a vizitat toate cele 44 de țări din Europa. A făcut un top cu cinci favorite

Alisa a obținut și ea 40.000 de euro pentru a cultiva porumb zaharat și dovleac pentru plăcintă, însă cum nu a avut procesare a întâmpinat probleme.

Alisa Matis, beneficiar fonduri europene: „A fost o oprtunitate, la început a fost destul de greu pentru că nu a existat piață de desfacere, în special pentru dovleacul plăcintar. Am vândut în special în piețele agro-alimentare. Eu am luat pentru a mă extinde, am început cu patru hectare de teren arabil și mi-am dezvoltat afacerea achiziționând alte două hectare".

De altfel, interesul femeilor pentru a dezvolta o afacere la țară a crescut. Potrivit Agenției pentru Finanțarea Investițiilor Rurale, pe axa de finanțare 2014-2020 peste 8.600 de femei au obținut fonduri europene.

Iulian Bucătaru, director general adjunct AFIR: „Știm cazuri de persoane care pur și simplu s-au dus către zona rurală prin dorință de a respira un aer mai curat, făcând acest lucru s-au gândit și să acceseze o finanțare care să le pună în situația de a avea o sursă de subzistență și de un mijloc nu doar de a asigura venituri rezonabile familiei, ci și să iasă în piață".

Silvia Răileanu este unul dintre cele mai bune exemple de fermier în vestul țării. A investit 1.8 milioane de euro într-o seră de roșii, dintre care 500.000 prin fonduri europene. Pentru că investiția este una modernă, iese cu roșiile în piață încă din luna martie și colaborează cu mai multe hypermarketuri.

Reporter: „Cât de dificl este pentru dumneavoastră să fiți femeie antreprenor în agricultură?”

Silvia Răileanu, beneficiar fonduri europene: „Să știți că nu e dificil. La început toată lumea zicea că este un domeniu al bărbaților și cel puțin buyer-ii o să mă mănânce de vie, dar sunt și atu-uri pentru că în momentul în care vii și iți spui punctul de vedere cu tact, cu un zâmbet, mai având și avangajul în spate că ești femeie, nimeni nu te refuză din start."

Programul de tranziție în agricultură pentru următorii doi ani are alocate 6.2 miliarde de euro, dintre care 3.2 miliarde sunt destinate investițiilor.

Articol recomandat de sport.ro
Ce onoare! Ajax anunță: "Cristi Chivu, confirmat"
Ce onoare! Ajax anunță: "Cristi Chivu, confirmat"
Citește și...
Un fermier a găsit un meteorit gigant pe terenul său. Suma incredibilă cu care l-a vandut
Un fermier a găsit un meteorit gigant pe terenul său. Suma incredibilă cu care l-a vandut

Explicatia tinerei din Moldova care s-a dezbracat in semn de protest in fata politiei. Umilintele la care a fost supusa

Povestea lui Andrei Cocoloș, un tânăr care a înființat o cooperativă, să-i unească pe săteni
Povestea lui Andrei Cocoloș, un tânăr care a înființat o cooperativă, să-i unească pe săteni

Așezată pe malul Oltului, comuna Cilieni este patria legumicultorilor. Pământul este rodnic, apa e aproape, oamenii sunt harnici, iar locul e împânzit de sere.

Recomandări
Bărbatul care a incendiat Palatul Parlamentului a fost prins într-un hotel din București. Se întorsese recent din Italia
Bărbatul care a incendiat Palatul Parlamentului a fost prins într-un hotel din București. Se întorsese recent din Italia

Un bărbat de 56 de ani este suspectat că a incendiat marți un magazin de suveniruri din Palatul Parlamentului.

CNN: Israelul se află în spatele atacului cu pagere din Liban. Aparatele erau fabricate în Taiwan. Mii de luptători, răniți
CNN: Israelul se află în spatele atacului cu pagere din Liban. Aparatele erau fabricate în Taiwan. Mii de luptători, răniți

Israelul a fost în spatele atacului care a făcut ca mii de pagere aparţinând membrilor Hezbollah să explodeze simultan în Liban marţi, transmite CNN.

Ce înseamnă pentru Roxana Mînzatu funcția de vicepreședinte al Comisiei Europene. Mesaj clar pentru contestatari
Ce înseamnă pentru Roxana Mînzatu funcția de vicepreședinte al Comisiei Europene. Mesaj clar pentru contestatari

Pentru prima dată de la aderarea la Uniunea Europeană, România a obținut o poziție de vicepreședinte al Comisiei Europene.