Singura pizzerie din România în topul celor mai bune din Europa. Se află la parterul unui cămin studențesc

62491790

Un local dintr-un cămin studențesc din Iași a pus România pe harta gastronomiei europene, fiind singura pizzerie românească prezentă de două ori în clasamentul „50 Top Pizza Europa”.

Decernarea trofeului a avut loc în cadrul unui eveniment organizat miercuri, la Madrid.

Creată de Alex Gafiţianu, un tânăr absolvent de psihologie la UCL din Londra, Zano este mai mult decât o pizzerie. Este, cu ajutorul Giovanni Santarpia, unul dintre cei mai apreciaţi pizzaioli din Italia, şi o poveste despre curaj, autenticitate şi pasiune pentru gust, scrie Agerpres.

"De la început, ne-am dorit să aducem în farfurie preparate autentice, făcute cu reţete tradiţionale, reinterpretate cu eleganţă şi respect, folosind ingrediente de calitate. Anul trecut a fost, fără îndoială, o validare importantă pentru noi, dar a fost şi un punct de plecare. Am înţeles că succesul nu constă doar în gust, ci şi în consecvenţă, în calitatea fiecărui detaliu, în felul în care îţi tratezi echipa şi clienţii. Aşa că ne-am propus să fim şi mai buni, mai exigenţi, mai atenţi, mai ancoraţi în ceea ce vrem cu adevărat să oferim. Facem lucrurile mereu mai bine pentru că ne pasă cu adevărat de ce lăsăm în urmă: gust, amintire, emoţie", a afirmat, joi, Alex Gafiţianu, fondator Zano.

Conform 50 Top Pizza, Giovanni Santarpia este unul dintre cei mai buni pizzaiolo din Florenţa şi din întreaga Italie. Meniul lui constă în preparate create cu rigoare şi pasiune, de la clasica pizza la reţete originale, dezvoltate în funcţie de sezonalitate şi de specificul gusturilor locale. Ingredientele de origine controlată sunt atent selecţionate de la antreprenori din zone renumite, procesul este respectuos faţă de tradiţie şi, totodată, deschis către inovaţie.

Citește și
Tragedie în județul Bacău. Trei case au fost mistuite de flăcări, lăsând familiile pe drumuri în plină iarnă
Tragedie în județul Bacău. Trei case au fost mistuite de flăcări, lăsând familiile pe drumuri în plină iarnă

"Pentru mine, acest proiect a fost o întoarcere la esenţă - la acea mâncare simplă, dar profundă, care îţi aminteşte de acasă, de copilărie, de Italia. Faptul că am reuşit să transmitem această emoţie şi aici, în România, la Iaşi, şi să fim recunoscuţi la nivel european este o bucurie uriaşă. Cred că secretul nostru e sinceritatea cu care facem lucrurile. Nu ne dorim doar să servim pizza, ci să spunem o poveste prin fiecare sortiment, să oferim o experienţă completă şi coerentă. Includerea în '50 Top Pizza Europa' e o recunoaştere a faptului că munca onestă, făcută cu pasiune, trece graniţele", afirmă Giovanni Santarpia.

Clasamentul anual 50 Top Pizza stabileşte o ierarhie având în vedere criterii cum ar fi: pizza - care e important să fie pe cât de gustoasă, pe atât de sănătoasă şi să conţină doar ingrediente cu origini italiene controlate, cum sunt sosul de roşii din soiul San Marzano sau mozzarella fior di latte di Napoli; serviciile - modul în care personalul serveşte şi prezintă pizza; atmosfera - aspectul locaţiei şi starea pe care o transmite clienţilor; meniul - structura şi băuturile (vinuri şi sortimente de bere care se pot asocia cu pizza). 

Articol recomandat de sport.ro
GALERIE FOTO A spus ”DA!” S-a retras din fotbal acum șapte ani și se căsătorește cu o superbă blondină
GALERIE FOTO A spus ”DA!” S-a retras din fotbal acum șapte ani și se căsătorește cu o superbă blondină
Citește și...
Tragedie în județul Bacău. Trei case au fost mistuite de flăcări, lăsând familiile pe drumuri în plină iarnă
Tragedie în județul Bacău. Trei case au fost mistuite de flăcări, lăsând familiile pe drumuri în plină iarnă

Trei case au fost mistuite de flăcări în comuna Mănăstirea Cașin, din județul Bacău, iar două familii au rămas pe drumuri, în plină iarnă. Focul a pornit de la un coș de fum neizolat corespunzător, spun pompierii.

O femeie a rămas fără 38.000 de lei după ce un „medic” i-a spus că nepotul său a fost rănit grav într-un accident
O femeie a rămas fără 38.000 de lei după ce un „medic” i-a spus că nepotul său a fost rănit grav într-un accident

O pensionară de 76 de ani a căzut victimă escrocilor, care au acționat prin clasica metodă „accidentul”.

Mesajul Oanei Țoiu către Donald Trump. „Odată ce articolul 5 a fost invocat, soldații români s-au îmbarcat spre Afganistan”
Mesajul Oanei Țoiu către Donald Trump. „Odată ce articolul 5 a fost invocat, soldații români s-au îmbarcat spre Afganistan”

Ministrul de Externe Oana Țoiu i-a oferit un răspuns președintelui SUA, Donald Trump, la întrebarea retorică adresată aliaților la forumul de la Davos.

Recomandări
LIVE UPDATE. Donald Trump, discurs la Forumul Mondial de la Davos: „Nu voi folosi forța pentru a cuceri Groenlanda”
LIVE UPDATE. Donald Trump, discurs la Forumul Mondial de la Davos: „Nu voi folosi forța pentru a cuceri Groenlanda”

Toate privirile au fost îndreptate, miercuri, spre Davos, unde președintele SUA, Donald Trump, a susținut un discurs exploziv, la scurt timp după ce și-a dublat oferta de achiziție a Groenlandei, afirmând că „nu există cale de întoarcere”.

Mesajul Oanei Țoiu către Donald Trump. „Odată ce articolul 5 a fost invocat, soldații români s-au îmbarcat spre Afganistan”
Mesajul Oanei Țoiu către Donald Trump. „Odată ce articolul 5 a fost invocat, soldații români s-au îmbarcat spre Afganistan”

Ministrul de Externe Oana Țoiu i-a oferit un răspuns președintelui SUA, Donald Trump, la întrebarea retorică adresată aliaților la forumul de la Davos.

Cum explică George Simion tortul cu forma Groenlandei şi steagul SUA, tăiat în timpul vizitei în America
Cum explică George Simion tortul cu forma Groenlandei şi steagul SUA, tăiat în timpul vizitei în America

George Simion, aflat într-o vizită în SUA, a tăiat un tort în forma Groenlandei, cu steagul american, la un eveniment al unor congresmani republicani care au au sărbătorit primul an din cel de al doilea mandat al lui Donald Trump.